Share
Cauză pentru două accidente cu răniți: depășirea – una de coloană de mașini și alta de consum de alcool

Cauză pentru două accidente cu răniți: depășirea – una de coloană de mașini și alta de consum de alcool

Accidentul mortal de azi dimineață, din Șomcuta Mare, în care și-a pierdut viața Ionuț  T. (22 de ani, din comuna Mireșu Mare) a fost precedat, sâmbătă de  alte două accidente rutiere care s-au soldat doar cu răniri.

Ieri, un tânăr de 21 de ani, din Săliştea de Sus,  conducea un autoturism prin Bârsana.  Când a riscat angajându-se în depăşirea unei coloane de maşini, a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, izbindu-se de poarta unui imobil (vezi foto). În urma impactului, mașina a ajuns pe o rână, iar tânărul de la volan a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că acesta nu se afla sub influenţa alcoolului.

Ieri după-amiază, un băimărean de 47 de ani  conducea  un moped dinspre Vărai spre Valea Chioarului. La un moment dat a intrat în derapaj şi s-a răsturnat pe acostament. Bărbatul a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital, unde a rămas internat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Publicat în:

2 Comentarii în această postare

  1. Iuga vasile bogdan

    La știrea cu băiatul de 21 de ani din salistea de sus dece nu sa scris ca persoana care a urmat sa fie depășită nu sa asigurat si sa angajat si ia in depășire plus ca a fugit dupa de la locul acidentului
    Băiatul a încercat să evite impactul sa nu fie alte victime riscandusi el viata
    Astea care potsati știrile astea de cacao sa va informati mai bine

    Răspunde
    • De ce nu citiți tot ce scriem despre un subiect ”A AVUT ZILE. S-a întâmplat în Bârsana, azi după masă. A forțat o depășire, apoi L-A EVITAT PE CEL VENIT DE PE CONTRASENS, a lovit un gard, s-a răsturnat, dar șoferul nu a pățit mare lucru. Dar aflați totul din relatarea lui Florin Cilică (Radio Balada)” – e ceea ce am scris sâmbăta seara pe pagina de facebook a site-ului. Așa că și noi am putea spune ”ăștia care postați comentarii ”de cacao” să citiți mai mult!”

      Răspunde

Lasă un comentariu