Vize anuale obținute pe loc, pe raza municipiului Baia Mare - 1 oră în urmă
Aeroportul din Cluj Napoca a introdus o nouă destinație - 1 oră în urmă
Prima întâlnire din 2025 a membrilor Cenaclului Scriitorilor din Maramureș - 2 ore în urmă
Sunteți invitați să descoperiți expozițiile Centrului Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul din Sighetu Marmației - 3 ore în urmă
În Maramureș sunt disponibile 94 de locuri de muncă - 3 ore în urmă
Fila manuscrisă religioasă, copiată de Ioniță Voița Suceveanul, datează din anul 1766 - 3 ore în urmă
Băița va avea o bază sportivă modernă - 5 ore în urmă
Maramureșul, vizitat de artistul fotograf francez Charles Fréger - 5 ore în urmă
Pe 10 ianuarie, România sărbătorește ZIUA MATEMATICII, INFORMATICII ȘI ȘTIINȚELOR NATURII - 15 ore în urmă
Festivalul internațional de colinde, datini și obiceiuri de iarnă la ucraineni a ajuns la cea de-a XXXII-a ediție - 16 ore în urmă
După fiul unui boxer, Minaur a adus în probe mulți alți jucători
Terenul sintetic al bazei sportive din Iclod a fost în weekend gazda revanșei acordate de Gloria Bisrița băimăreniilor de la CS Minaur. Dacă în prima partidă bistrițenii s-au impus cu 3-2, de data aceasta elevii lui Dorin Toma și-au luat revanșa.
ACS Unu FC Gloria Bistrița – CS Minaur Baia Mare: 0-3 (0-1)
Fidel strategiei sale deja binecunoscute din amicale, Dorin Toma a aliniat două garnituri distincte în cele două reprize. Prima „linie” a deschis scorul prin Prunescu, pentru ca mai apoi „linia” a doua să mai puncteze de două ori prin Tutuța și Bedea.
- Minaur prima repriză: Gudea – Duruș, Prunescu, David Simion, Pamfile, Coroian, Piper, Giurgiu, Al. Petruș, Hăjmășan, Batin.
- Minaur repriza secundă: Dombradi – Lihet, Cordoș, David Simion, Szekely, Vaștag, C. Petruș, Godin, A. Șter, Bedea, Lemac.
- Au mai jucat în partea a doua: C. Tutuța și Groza
- Nu au fost folosiți: Cristi Bud (răceală), Oșan (învoit), Danciu, Iuhasz și Onțel (accidentați), R. Lupu (antrenament de recuperare).
Cine vine, cine pleacă, cine rămâne?
De menționat că jucătorii străini care au fost testați la primul meci nu au fost reținuți în lot. A semnat cu băimărenii Raul Hăjmășan și a rămas în probe Andrei Vaștag (fiul boxerului Francisc Vaștag). Alături de ei la acest meci au mai jucat pentru prima dată la Minaur, frații Alexandru Petruș (20 ani, mijlocaș) și Claudiu Petruș (21 ani, mijlocaș defensiv) ambii aduși din pepiniera CFR Cluj. Tot la categoria tineret, l-am remarcat și pe Liviu Godin (20 ani, mijlocaș ofensiv), adus de la ASU Poli Timișoara. Toți aceștia sunt în probe, semn că echipa tehnică nu e încă pe deplin mulțumită de „contingentul” juvenil.
O altă noutate în lotul testaților este fundașul central Florin Cordoș (25 ani), care a evoluat ultima dată la Turda și a avut treceri meteorice prin Liga a II-a, pe la Foresta Suceava, Luceafărul Oradea și Steagul Roșu Brașov, unde însă a fost mai mult rezervă.
El e mai cunoscut ca soț al Corinei Cordoș (Biriș), fostă jucătoare la Minaur, dar mai ales fotomodel (vezi foto) Aceasta tocmai a evoluat duminică la Baia Mare, în echipa de handbal a CS Universitatea Cluj Napoca.
Rafael HEKMAN
Foto: facebook CS Minaur Fotbal