152 de ani de la nașterea lui IULIU MANIU - 6 ore în urmă
Vineri seară, de vizionat spectacolul „Căsătoria”, după N.V. Gogol - 7 ore în urmă
Teodor Perșa din Băiuț (1943-2006) – o viață pe note muzicale - 7 ore în urmă
Turiști fericiți după o plimbare cu sania, trasă de iapa Karina - 7 ore în urmă
A fost hramul de iarnă al Mănăstirii Scărișoara Nouă - 7 ore în urmă
Aducere aminte: Cu Lenuș la săniuș pe derdeluș - 8 ore în urmă
Editorialul de miercuri: Două întâmplări din vremea când trebuia să devenim “oamenii noi” ai comunismului - 8 ore în urmă
SMURD Maramureș împlinește 15 ani - 8 ore în urmă
Marcel Mureșan, dialog cu Ioan Marchiș (II) - 8 ore în urmă
De la 1 ianuarie crește indemnizația ajutorului de înmormântare - 10 ore în urmă
Parastas pentru Serafim Arhimandritul, monahul care s-a vindecat de cancer prin rugăciune (GALERIE FOTO)
Duminică, 16 februarie. la Mănăstirea de metanie „Sfânta Ana” Rohia au venit foarte mulți credincioși. Ei au umplut până la refuz biserica nouă (în care a fost oficiată Sfânta Liturghie), Paraclisul de la subsol (de unde au audiat-o) și cam tot pe atâţia credincioşi s-au aflat şi în curtea mănăstirii. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului (dirijat de arhid. prof. drd. Adrian Dobreanu), iar la chinonic au cântat solista de muzică populară Gabriela Ardusătan şi eleva Iulia Vlad.
Vindecarea monahului, una dintre multele minuni ale Mănăstirii Rohia
Cuvântul de învăţătură rostit de PS Părinte Episcop Iustin s-a constituit într-un omagiu adus Părintelui Serafim Arhimandritul și impresionantului său destin. Monahul a fost diagnosticat cu cancer de gât în stadiul terminal, iar medicii i-au dat puțin de trăit. A fost trimis acasă de medicii de la Cluj-Napoca, ca să nu moară în spital. Ajuns acasă, s-a rugat Maicii Domnului din Icoana Făcătoare de Minuni a Rohiei cu o rugăciune simplă, după care a început să-şi revină încet-încet, şi-a recăpătat capacităţile vitale şi a mai trăit trei decenii, murind de bătrâneţe. Este una dintre multele minuni ale Mănăstirii Rohia – a rezumat PS Părinte Iustin.
Serafim Arhimandritul – în rândul marilor duhovnici ai secolului trecut
„Ceea ce a însemnat Părintele Cleopa pentru Moldova, Părintele Arsenie Papacioc pentru sudul ţării şi Ţara Românească, Părintele Teofil Pârâianu pentru sudul Transilvaniei, acelaşi lucru a însemnat Părintele Serafim Man (foto stânga) pentru nordul acestei ţări, nu numai pentru Mănăstirea Rohia.
Am făcut această asemănare pentru că au trăit în aceeaşi perioadă. A fost un mare duhovnic, atât pentru monahi, cât şi pentru preoţi şi credincioşii care au cercetat această mănăstire pe vremea când Cuvioşia Sa a fost aici, în Mănăstirea Rohia, o mănăstire misionară” – a spus Părintele Arhimandrit Macarie, exarhul mănăstirilor şi stareţul Mănăstirii Rohia.
În Cimitirul Mănăstirii Rohia, ierarhii şi preoţii prezenţi au oficiat un Parastas pentru sufletul celui care a fost Părintele Serafim Man Arhimandritul, la care s-au rugat toţi credincioşii prezenţi în jurul mormântului, pe aleile cimitirului, pe drumul de acces spre mănăstire, fiecare credincios primind din partea mănăstirii câte o lumânare pentru a fi aprinsă, iar la plecare câte un colac – după tradiţia locului – şi câte un pahar de vin.