„Jocul Satului” – tradiție și voie bună în Sat Șugatag în a doua zi de Paști - 2 ore în urmă
Gabriela Ardusătan a lansat priceasna „Am venit la Tine, Doamne” (VIDEO) - 2 ore în urmă
Alexandru Sabo de la Colegiul de Arte Baia Mare, premiat la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice - 2 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: „Să Îl întâmpinăm pe Hristos în Ierusalimul sufletelor noastre” – Meditație la Duminica Floriilor - 3 ore în urmă
Ryana Botar de la Școala Populară de Artă Baia Mare, locul II la Concursul de chitară clasică „Samus GuitArt” - 3 ore în urmă
Motiv de divorț? – noua teorie care răstoarnă toate miturile despre căsătorie - 4 ore în urmă
Diana Șoșoacă – ambasadoare de ocazie în SUA, la Mar-a-Lago - 4 ore în urmă
La Catedrala Episcopală din Baia Mare va avea loc procesiunea tradițională de Florii - 7 ore în urmă
Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (XI) - 8 ore în urmă
Sâmbăta lui Lazăr – ultima zi din Post în care se fac pomeniri pentru cei adormiţi - 9 ore în urmă
Crima care a șocat Maramureșul și Satu Mare: A avut discernământ! Cristian a fost reținut pentru uciderea lui Carmen
Informație de ultimă oră în cazul tânărului în vârstă de 21 de ani, Cristian C. din Baia Mare. Expertiza psihiatrică a dovedit faptul că suspectul crimei a avut discernământ. El a fost reținut pentru uciderea lui Carmen Tătăran – tânăra în vârstă de 18 ani, originară din satul Pomi, județul Satu Mare, dar elevă a Colegiului Național Mihai Eminescu din Baia Mare – și va fi propus pentru arestare preventivă!
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, au dispus, la data de 12 martie, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului C.C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin.1 Cod penal şi omor calificat prevăzută de art. 188 alin.1, art. 189 alin.1 lit.a,h Cod penal cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal.
În cauză s-a reţinut că la data de 5 martie, inculpatul C.C.M. împreună cu victima T.C.A. s-au deplasat cu un autovehicul în municipiul Satu Mare şi în împrejurimi. Pe parcursul acestor deplasări, inculpatul a exercitat acte de constrângere psihică asupra victimei lipsind-o de libertate. În noaptea de 5/6 martie 2020, în apropierea lcoalităţii Dorolţ, din judeţul Satu Mare, prin aceleaşi mijloace de constrângere, inculpatul a condus victima pe un câmp arat, unde a exercitat asupra ei acte de violenţă fizică, lovind-o cu pumnii şi cu obiecte contondente, iar apoi, inculpatul a suprimat viaţa victimei înnecând-o în apa unui şanţ. În vederea ascunderii urmelor infracţiunii inculpatul a îngropat pe câmp cadavrul victimei, telefoanele acesteia şi alte mijloace de probă. Ulterior, la data de 8 martie, inculpatul a încercat să părăsească ţara, fiind depistat la punctul de trecere a frontierei Petea şi predat organelor de poliţie.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a fost expertizat din punct de vedere psihiatric constatându-se că a avut discernământul păstrat la momentul săvârşirii infracţiunii. La data de 12 martie 2020 s-a dispus reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, urmând ca în cursul aceleiaşi zile dosarul să fie înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Oamenii legii au precizat că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Cătă ȚINEGHE