Restricții de circulație pe strada Victoriei și modificări în transportul public - 15 minute în urmă
Trupa HARA – concert aniversar în Baia Mare - 44 minute în urmă
Ninsori de aprilie în Maramureș | video - 10 ore în urmă
Egal pentru Minaur la Satu Mare în a treia etapă din play-off - 11 ore în urmă
Știința Explorări, învinsă în primul meci pentru locurile 7-8 - 12 ore în urmă
Trupa „Syn Ze Sase Tri” a făcut senzație în Baia Mare - 16 ore în urmă
Bârsana i-a fost leagăn, Maramureșul chemare – Povestea dascălului Petre Lenghel-Izanu - 16 ore în urmă
Proiectul Catehetic „Moștenitorii credinței ortodoxe strămoșești din Dumbrăvița Maramureșului” a ajuns la final - 17 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca – pildă de multă nevoință prin adâncă și nesfârșită pocăință - 17 ore în urmă
„Comoara Iepurașului” îi așteaptă pe cei mici la Satulung - 18 ore în urmă
Oficial: O clujeancă aflată în carantină la Liceul Forestier Sighet a fost confirmată pozitiv cu coronavirus. S-au prelevat probe de la alte două persoane cu care a intrat în contact
A fost mobilizare în Sighetu Marmației în seara de marți. În jurul orei 20.00, a sosit informația că o femeie din Cluj, aflată în carantină la Liceul Forestier Sighet a fost testată pozitiv. După aproximativ jumătate de oră, ea a fost transportată la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, în secția special amenajată pentru cei infectați.
Conform procedurii în stare de urgență, Grupul de Comunicare Strategică este abilitat să anunțe noile cazuri. Astfel, miercuri dimineață, au fost anunțate 29 de situații, în toate fiind vorba despre persoane aflate în carantină. Unul dintre noile cazuri este cel înregistrat în Maramureș. S-a ajuns, deci, la 246 de cazuri în România, din care 19 au fost declarați vindecați.
Distribuția celor 29 de cazuri noi este – 12 Bucureşti, 7 Iaşi, 3 Ilfov, 2 Hunedoara, câte 1 caz în Alba, Bihor, Maramureş, Olt, Suceava. Vârstă celor infectați între 1 și 72 ani. Ei sunt atât contacti ai cazurilor pozitive existente, cât și persoane care au călătorit în zone afectate că de exemplu Spania, Italia, Marea Britanie.
„Al doilea caz de Coronavirus, confirmat în Maramureș, este o persoană de sex feminin, în vârstă de 53 ani, carantinată, asimptomatică, dar confirmată cu test pozitiv. A fost transportată la secția de Infecțioase a Spitalului Municipal Sighetu Marmației” – a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.
„Este vorba despre o femeie cu domiciliul undeva lângă Cluj, care a venit în țară și, la acel moment, a fost carantinată în cel mai apropiat centru disponibil, iar acela a fost cel de la noi. S-a aflat în centrul de la Forestier și era cazată alături de alte două doamne, cu care a venit, de altfel. În cazul celor două, s-au prelevat probe biologice azi (n.red. – miercuri) dimineață. E greu de spus dacă a intrat în contact cu alte persoane din centru.
În ceea ce privește cadrele medicale cu care a intrat în contact, au fost două persoane, însă acestea au fost dotate cu echipamente de protecție. Un cadru medical a făcut verificări și un alt cadru medical a prelevat probe. În prezent, se face ancheta epidemiologică” – a declarat, pentru DirectMM.ro, Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației.
Faptul că s-a făcut anchetă epidemiologică a fost confirmat de CJSU Maramureș. „Pacienta este asimptomatică, dar confirmată pozitiv, va rămâne în secția de spital de la Sighetu Marmației, unde primește tratament medical adecvat. Măsurile specifice stabilite se mențin, în continuare, la nivel de județ, inclusiv cele generale anunțate aseară. Au fost recoltate trei probe, rezultatul lor este negativ” – a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.
C.Ț.