Au început preselecțiile pentru INSIEME Music Festival, ediția a II-a - 48 minute în urmă
Elevii au zi liberă de Unirea Principatelor Române - 2 ore în urmă
80 de litri de ulei uzat, colectat în campania „Un mediu sănătos începe de acasă” - 2 ore în urmă
În Boiu Mare: Sprijin pentru montarea gratuită a panourilor fotovoltaice - 2 ore în urmă
Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată și la Sighetu Marmației - 3 ore în urmă
Imagine de colecție cu clopotele care au fost instalate pe actualul Palat Episcopal Ortodox din Sighetu Marmației - 5 ore în urmă
Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Săpânța - 6 ore în urmă
Grupul tradițional Zestrea organizează „Șezătoare la Rogoz” - 16 ore în urmă
Donald Trump a devenit cel de-al 47-lea președinte al SUA - 16 ore în urmă
Mătușa Irina din Sârbi ne zâmbește din „camera bună”, în care toate țesăturile au fost făcute de mâinile sale - 17 ore în urmă
Transportul de mărfuri şi persoane în atenţia poliţiştilor
La începutul acestei săptămâni, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat o acţiune împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier. Astfel, luni, 13 aprilie, la primele ore ale dimineţii, au fost oprite pentru control mai multe autoturisme conduse pe DN 1C, pe raza localităţii Lăpuşel. Între orele 07.00 și 10.00 au fost verificate 37 de autovehicule. Abaterile constatate au impus aplicarea a nouă amenzi, în valoare de aproximativ 19.000 de lei.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat un autovehicul cu care se transportau 800 kilograme de cartofi, iar şoferul nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Astfel, conducătorul auto a fost amendat, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea întregii cantităţi de cartofi.
Astfel de acţiuni vor continua pe tot parcursul acestei săptămâni.