Peste 83.000 de copii beneficiază de alocația de stat în județul Maramureș - 11 minute în urmă
Proteza dentară a lui Petro Petroffski – proză scurtă de Marian Ilea - 1 oră în urmă
Lume multă la Cavnic; Ce trebuie să știți dacă aveți de gând să mergeți zilele acestea la zăpadă - 3 ore în urmă
La Liceul Teoretic „Petru Rareș” Târgu Lăpuș se va desfășura primul atelier MERITO – Literație din acest an - 4 ore în urmă
LA MULȚI ANI, SENSEI! - 4 ore în urmă
Catedrala Episcopală din Baia Mare pune la dispoziția credincioșilor 10.000 de sticle cu Aghiasma Mare - 6 ore în urmă
Semințe flori și semințe plante: alegeri inspirate pentru grădina ta - 17 ore în urmă
Incendiu la o braserie din Baia Mare - 17 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Oglinda relațiilor noastre – Lecțiile lui Guy Corneau - în urmă
Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii - 1 zi în urmă
Au sărit calul: CCR a declarat război Cotroceniului în cazul amenzilor pe Ordonanțelor Militare; Reacții oficiale
CCR a explicat, miercuri, că a declarat neconstituțională întreaga Ordonanță de Urgență 34/2020, nu doar articolele referitoare la amenzile date în perioada stării de urgență, și susține că chiar și decretele prin care Klaus Iohannis a declarat starea de urgență au fost ”cu depășirea cadrului legal”. Mai mult chiar, CCR susține că Parlamentul trebuia să conteste decretul Președintelui, a notat Digi24.ro.
”CCR a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență este neconstituțională, în ansamblul său. Din analiza cadrului normativ constituțional și legal, Curtea a constatat că, în domeniul instituirii stării de urgență, autoritățile statului exercită competențe partajate: Parlamentul are competența de legiferare, prin lege organică, a regimului stării de urgență, în vreme ce președintele are atribuția constituțională de a institui starea de urgență și de a pune în executare dispozițiile legale ale regimului stării de urgență, astfel cum acestea au fost stabilite de legiuitor.
Legea organică, transpunând art.93 din Constituție, dă în competența Președintelui instituirea, prin decret prezidențial, a stării de urgență, care presupune inclusiv stabilirea măsurilor concrete de primă urgenţă care urmează a fi luate și identificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale al căror exerciţiu va fi restrâns. Decretul Președintelui nu este decât un act administrativ normativ, deci un act de reglementare secundară, care pune în executare un act de reglementare primară. Restrângerea exercițiului unor drepturi nu se realizează prin decretul Președintelui, dispozițiile art.14 lit.d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 constituind norma prin care legiuitorul primar abilitează autoritatea administrativă (Președintele României) să dispună executarea legii, respectiv a dispozițiilor art.4 din același act normativ care prevăd expres posibilitatea restrângerii exercițiului drepturilor fundamentale. În speță, Președintele, acționând în limitele competențelor sale legale, a identificat drepturile și libertățile al căror exercițiu urma să fie restrâns.
În schimb, măsurile pe care Președintele le-a apreciat drept ”de primă urgenţă cu aplicabilitate directă” (achiziționarea directă de bunuri de către autorităţile publice, suspendarea din funcţiile de conducere a unor funcționari publici, neînceperea cursului prescripţiilor şi termenelor de decădere, suspendarea prescripţiilor şi termenelor de decădere, suspendarea de plin drept a cauzelor civile și penale, întreruperea termenele de exercitare a căilor de atac etc.) constituie, în mod expres sau implicit, derogări de la legislația în vigoare la momentul instituirii stării de urgență. Președintele a dispus, pe de o parte, suspendarea sau neaplicarea unor dispoziții legale, sau, pe de altă parte, modificarea și completarea unor legi, dispozițiile sale având impact asupra unor drepturi și libertăți fundamentale (dreptul la muncă, libertatea economică, accesul liber la justiție etc.). Curtea a observat că modul în care Președintele și-a exercitat atribuția legală, cu depășirea cadrului legal, nu este consecința vreunui viciu de neconstituționalitate a actului normativ de reglementare primară în virtutea și în limitele căruia autoritatea publică era abilitată să acționeze.
Având în vedere, însă, natura juridică a decretului Președintelui de act administrativ normativ supus încuviințării Parlamentului, Curtea a constatat că forul legiuitor avea obligația de a-l supune controlului parlamentar, iar prin hotărârea adoptată să sancționeze exercitarea ultra vires a competențelor legale de către Președintele României, doar o atare hotărâre fiind susceptibilă de contestare la Curtea Constituțională, în baza art.146 lit.l) din Constituție” – se arată în comunicatul CCR.