Ultima noapte a lui Nichita Stănescu - în urmă
Victorie fără dureri de cap pentru CS Minaur cu „lanterna roșie” - 1 oră în urmă
Festivalul „Cum e datina străbună”, la Sighetu Marmației - 1 oră în urmă
Concurs de Kendama pentru tineri, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 2 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Preocupările vieții ca motive care ne îndepărtează de chemarea lui Dumnezeu - 3 ore în urmă
Tinerii de la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș au avut parte de o experiență interactivă la Primăria Municipiului Baia Mare - 3 ore în urmă
Teodora Luca: povestea din spatele unei cariere artistice de succes - 5 ore în urmă
Scriitorul Gelu Vlașin, în mijlocul elevilor de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare - 6 ore în urmă
Vacek – proză de Marian Ilea (XXII) - 6 ore în urmă
Elevii de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” au colindat la Centrul de Zi de Recuperare Esperando - 6 ore în urmă
Județul Maramureș se va înfrăți cu Raionul Hîncești din Republica Moldova
În cadrul ședinței ordinare a autorităților județene, care a avut loc joi, 28 mai, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind înfrăţirea Judeţului Maramureş cu Raionul Hîncești din Republica Moldova.
Înfrățirea vine ca urmare a interesului manifestat de ambele părți, în vederea stabilirii relațiilor de cooperare cu scopul creșterii capacităților instituționale a autorităților publice locale din unitățile lor administrative. Aceasta are ca scop și asigurarea dezvoltării economico-sociale a comunităților locale, precum și implementarea unor proiecte transfrontaliere și cu finanțare din partea Uniunii Europene, în conformitate cu legislația în vigoare în România și Republica Moldova.
Deși documentațiile privind această înfrățire sunt finalizate de mai mult timp, autoritățile județene nu au considerat oportună discutarea, în această perioadă, a proiectelor care nu sunt prioritare. Cu toate acestea, momentul ales pentru dezbaterea acestui subiect nu este întâmplător.
Mai exact, prin vocea unei asociații a elevilor și studenților basarabeni din Cluj-Napoca, instituții din Republica Moldova au lansat în ultima perioadă un strigăt de ajutor către administrațiile de Transilvania, pentru a putea asigura în continuare materialele de protecție absolut necesare în contextul pandemiei. Astfel, în baza acordului de înfrățire, județul Maramureș va putea acorda sprijin fraților de peste Prut.
















