Featured
Featured
Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare s-a desfășurat şi în acest an.
Beneficiarii acestui program sunt elevii/studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maxim 250 lei/membru de familie.
Anul acesta, în județul nostru sunt 249 de beneficiari. Aceștia vor primi bonurile valorice în intervalul 27 iulie – 14 august, iar calculatoarele vor putea fi achiziţionate începând cu data de 27 iulie.