Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Liniștea care construiește încredere - 52 minute în urmă
În Ruscova se organizează „An Nou pe rit vechi” - 3 ore în urmă
În Târgu Lăpuș se va construi o creșă - 3 ore în urmă
Cum va fi marcată Ziua Culturii Naționale la Facultatea de Litere din Baia Mare - 3 ore în urmă
Artistul Florin Ștefan va susține un recital deosebit de nai la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» - 3 ore în urmă
Salvamont Maramureş recomandă turiștilor o atenţie sporită pe domeniile schiabile - 3 ore în urmă
Vize anuale obținute pe loc, pe raza municipiului Baia Mare - 6 ore în urmă
Aeroportul din Cluj Napoca a introdus o nouă destinație - 7 ore în urmă
Prima întâlnire din 2025 a membrilor Cenaclului Scriitorilor din Maramureș - 7 ore în urmă
Sunteți invitați să descoperiți expozițiile Centrului Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul din Sighetu Marmației - 8 ore în urmă
Veste bună pentru iubitorii necuvântătoarelor: Poliția Animalelor va avea structură și în Maramureș. Când va fi operațională și ce cred băimărenii
Poliția Animalelor va fi operațională până la finalul acestui an. Cel puțin asta reiese din declarațiile publice ale ministrului Marcel Vela.
„Poliția Animalelor nu reprezintă doar o dorință personală, ci este astăzi glasul mai multor generații care au adunat de-a lungul timpului nenumărate supărări pentru modul în care au fost și, din păcate, încă sunt tratate animalele în România. Acest lucru spune foarte multe despre educația și civilizația unei țări”, a scris Vela pe o rețea de socializare.
„V-am ascultat, am empatizat cu dumneavoastră și, mai presus de orice, am simțit nevoia societății românești pentru înființarea Poliției Animalelor. Încă de la începutul mandatului și până astăzi, din partea mea și a MAI a existat întotdeauna deschidere pentru a veni în ajutorul animalelor care au fost victimele cruzimii oamenilor. Dovadă stau nenumăratele acțiuni în care colegii mei au reacționat pentru a ajuta și a lua măsuri acolo unde a fost nevoie. Am spus, în repetate rânduri, că acea “lume” mai bună și mai frumoasă, la care sperăm cu toții, se construiește prin eforturi comune și, mai ales, cu multă bunăvoință. Așadar, se întâmplă!
Guvernul României a aprobat OUG privind înființarea Poliției Animalelor. Odată cu apariția acestei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial mai facem un pas spre normalitatea pe care ne-o dorim cu toții. Poliția Animalelor va avea structuri în toate județele, 488 de polițiști, 88 de medici veterinari, uniformă distinctă și dotări specifice. În următoarele 60 de zile, termenul de finalizare a procedurilor administrative și organizatorice, ea va fi operațională în toată țara”, a punctat Vela.
Maramureșenii sunt de acord ca necuvântătoarele să beneficieze de mai multe drepturi. „În sfârșit se face un pas către normalitate. Prea multe animale sunt chinuite de oameni fără suflet sau care au impresia că au drept de viață și de moarte asupra animalelor. În alte țări, dacă agresezi sau chinui un animal, automat plătești cu vârf și îndesat. Noi rămăsesem în spate și pe domeniul ăsta”, a punctat Maria. „Sunt perfect de acord să fie implementate reguli clare și extrem de dure împotriva celor care își bat joc de animale ori le bat, ori le folosesc ca și pe niște obiecte. Eu consider că sunt tot suflete și ele, și nu merită să fie tratate necorespunzător de către oameni. Ar trebui să fie pedepse foarte dure, amenzi usturătoare și chiar pedepasa cu închisoarea”, a fost de părere Laura. „Vedem săptămânal, pe diverse grupuri și pagini, cazuri de câini, pisici sau cai, chinuite, biciuite, bătute, abandonate. Eu le-aș da direct pușcărie, ăia nu sunt oameni, după părerea mea. În plus, faptul că unii agresează animale de la vârsta copilăriei e primul semn că are o deficiență la nivel mental, psihologic vorbind”, a opinat David.
C.Ț.