Ultima noapte a lui Nichita Stănescu - 18 minute în urmă
Victorie fără dureri de cap pentru CS Minaur cu „lanterna roșie” - 1 oră în urmă
Festivalul „Cum e datina străbună”, la Sighetu Marmației - 1 oră în urmă
Concurs de Kendama pentru tineri, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 3 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Preocupările vieții ca motive care ne îndepărtează de chemarea lui Dumnezeu - 3 ore în urmă
Tinerii de la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș au avut parte de o experiență interactivă la Primăria Municipiului Baia Mare - 3 ore în urmă
Teodora Luca: povestea din spatele unei cariere artistice de succes - 5 ore în urmă
Scriitorul Gelu Vlașin, în mijlocul elevilor de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare - 6 ore în urmă
Vacek – proză de Marian Ilea (XXII) - 6 ore în urmă
Elevii de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” au colindat la Centrul de Zi de Recuperare Esperando - 7 ore în urmă
Situația nu este încă așa cum ar trebui să fie: Petrova rămâne în carantină zonală. Autoritățile au prelungit măsura (DOCUMENT)
Localitatea Petrova nu a scăpat de carantina zonală, în ciuda faptului că au expirat cele două săptămâni în care această măsură a fost valabilă. Autoritățile au explicat faptul că a scăzut incidența, dar analiza situației epidemiologice efectuate de către INSP a impus aviz de prelungire. Vorbim, acum, despre 6,99 cazuri la mia de locuitori (a fost peste 8!), adică 18 cazuri.
Președintele CJSU Maramureș, prefectul Nicolae-Silviu Ungur a declarat că prin Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4659851 din 07.11.2020 a fost prelungită măsura de carantinare pentru localitatea Petrova, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 7 noiembrie a.c, ora 8.00.
Măsurile stabilite pentru aplicarea Ordinului Secretarului de Stat, Dr. Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență asigură la nivelul localității Petrova funcționarea continuă a serviciilor de utilitate publică, asistenței medicale, colectării deșeurilor, aprovizionarea cu alimente și bunuri de strictă necesitate. De asemenea, a fost instituită măsura obligativității purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spații publice închise și deschise. Au fost interzise următoarele activități: desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private; activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în jocurile de noroc; activitatea cu publicul a structurilor de primire turistică; organizarea de activități ale instituțiilor organizatoare de spectacole și/sau concerte.
Este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții motivate de: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie. participarea la slujbe religioase, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. O altă măsură instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private să-și organizeze și desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00. Prin excepție de la această măsură, unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară. În intervalul ora 21.00 – 5.00 operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Este permisă activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară. Se permite tranzitarea localității Petrova de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea / staționarea în această localitate.
Slujbele religioase cu caracter colectiv se pot oficia în lăcașurile de cult, fără accesul publicului, putând fi transmise în mass-media sau online. Slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcașurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane. Populația va fi informată cu privire la prelungirea măsurii de carantinare zonală a localității Petrova, prin transmiterea unui mesaj, prin utilizarea sistemului RO-ALERT, a mai precizat prefectul de Maramureș.
DirectMM.ro

















