S-a stins din viață filosoful maramureșean Aurel Ion Brumaru - 2 ore în urmă
Cursuri de planorism și parașutism la Aeroclubul Baia Mare - 3 ore în urmă
„Magia culorilor”: Cercul de pictură din Vișeu de Sus a organizat un eveniment deosebit pentru a marca cei 8 ani de la înființare - 4 ore în urmă
În timp ce se afla în timpul liber, un polițist al Penitenciarului Baia Mare a prins un hoț - 4 ore în urmă
„Joc în Sat” la Căminul Cultural Văleni - 16 ore în urmă
Mâncăruri aruncate la tomberoane după sărbători - 16 ore în urmă
Biserica prăznuiește pe 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza - 17 ore în urmă
Aghiasma de la Bobotează se poate consuma dimineața, pe stomacul gol, timp de opt zile - în urmă
„Jocul Onceștenilor” ajunge la ediția 58; Muzica și voia bună va fi asigurată de artiști de renume - în urmă
Eveniment special organizat de CJCPCT Maramureș de „Ziua Culturii Naționale” - 1 zi în urmă
Vaccinare în Maramureș: 2.778 persoane imunizate în trei zile, în județ. Peste 14.800 înscriși pe plaforma națională, în etapa a doua. Situația, în cifre
Vaccinarea împotriva COVID-19 continuă, negreșit, la nivelul județului nostru. În seara de miercuri, 20 ianuarie, reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș au remis statistica până în prezent.
În fapt, în zilele de 18, 19 și 20 ianuarie, au fost imunizate, la nivelul județului nostru, 2.778 de persoane, iar pe platforma de vaccinare s-au inscris peste 14.800 de persoane.in etapa a doua de vaccinare.
În ceea ce privește prima etapă, în Maramureș au fost imunizate 85% din totalul persoanelor catagrafiate la nivelul județului, adică aproximativ 3.700 de persoane care au optat sa se vaccineze. Foarte de important de precizat este și faptul că nu s-a pierdut nicio doză de vaccin în județ.
Totodată, astăzi, 20 ianuarie, au ajuns în Maramureș încă 474 flacoane. Acestea reprezintă echivalentul a 2.844 doze de vaccin, care sunt distribuite la centrele de vaccinare din tot județul (în etapa a doua sunt, în prezent, 12, vezi lista AICI, cu tot cu adrese!). Așadar, per total, până în prezent, au fost imunizate, în Maramureș, peste 6.800 de persoane.
Tot astăzi, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19, care este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea Prim-ministrului, a remis o informare referitoare la deschiderea sesiunii de programare la vaccinare pentru perioada februarie – martie. Astfel, ca urmare a interesului crescut al cetățenilor pentru vaccinare, în 31 de județe din țară a fost atinsă capacitatea maximă de programare pentru următoarele trei săptămâni, în raport cu numărul dozelor disponibile la acest moment și cu calendarul de livrare estimat pentru perioada următoare. Reamintim faptul că, în conformitate cu Strategia națională de vaccinare și cu recomandările ferme ale Agenției Europene a Medicamentului, repartizarea dozelor către centrele de vaccinare se face pentru asigurarea primei administrări și, în mod obligatoriu, a rapelului.
Potrivit situației raportate la ora 14.00, erau în continuare disponibile programări în județele Alba, Bihor, Caraș-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți și Suceava, conform datelor din Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și preluate de platforma informatică de programare dezvoltată de STS. Însă, datele raportate sunt în dinamică și există posibilitatea ca, la ora difuzării comunicatului, situația să fie diferită.
Având în vedere calendarul estimat de livrare a dozelor de vaccin, CNCAV a solicitat STS actualizarea platformei de programare pentru a putea permite continuarea programărilor persoanelor din etapele I si II, începând cu 1 martie, în centrele de vaccinare deja existente. Totodată, în scurt timp, vor fi deschise noi centre de vaccinare la nivelul fiecărui județ, care vor permite programări și pentru date mai apropiate, începând cu data de 8 februarie. Campania de vaccinare continuă conform planificării, asigurând zilnic rapelul pentru persoanele deja vaccinate cu prima doza, cât și vaccinarea persoanelor nou programate. Calendarul programărilor și suplimentarea numărului de locuri de programare se stabilesc în colaborare cu INSP și cu direcțiile de sănătate publică, conform CNCAV.
C.Ț.