Cursuri de planorism și parașutism la Aeroclubul Baia Mare - 14 minute în urmă
„Magia culorilor”: Cercul de pictură din Vișeu de Sus a organizat un eveniment deosebit pentru a marca cei 8 ani de la înființare - 56 minute în urmă
În timp ce se afla în timpul liber, un polițist al Penitenciarului Baia Mare a prins un hoț - 1 oră în urmă
„Joc în Sat” la Căminul Cultural Văleni - 13 ore în urmă
Mâncăruri aruncate la tomberoane după sărbători - 13 ore în urmă
Biserica prăznuiește pe 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza - 14 ore în urmă
Aghiasma de la Bobotează se poate consuma dimineața, pe stomacul gol, timp de opt zile - 17 ore în urmă
„Jocul Onceștenilor” ajunge la ediția 58; Muzica și voia bună va fi asigurată de artiști de renume - 18 ore în urmă
Eveniment special organizat de CJCPCT Maramureș de „Ziua Culturii Naționale” - în urmă
În Baia Mare: Cât costă abonamentele și tichetele de parcare în acest an - în urmă
Frumusețile Maramureșului: Aventuri în Munții Rodnei, în zodia zăpezii. „Știam că acolo regăsim liniștea și libertatea de odinioară” (FOTO)
Frumusețea peisajelor oferite de Maramureș continuă să uimească și să atragă iubitorii de natură în zona noastră, indiferent de anotimpul în care ne aflăm.
Zilele trecute, Munții Rodnei au fost vedete pe pagina oficială a Ministerului Mediului. Asta după ce un împătimit al muntelui a trimis oficialilor o serie de fotografii de la cea mai recentă drumeție în zona Vârfului Pietrosul Rodnei.
„Peisajele de iarnă inspiră, în general, la visare. Cei mai mulți dintre noi le admirăm de la depărtare. Sunt și cei care se duc și „înfruntă” frumusețea și… gerul. Față în față. Andrei Iftimoaie, un pasionat al munților, ne-a trimis mai multe fotografii și o frumoasă descriere a ultimei sale aventuri. Îi mulțumim!”, au scris reprezentanții Ministerului Mediului pe pagina oficială de socializare.
„Weekend-ul ce tocmai a trecut mă aflam în Munții Rodnei. După o lungă perioadă de incertitudine și așteptare, ne-am hotărât să ne întoarcem în munți pentru a surprinde peisajele autentice de iarnă. Știam că acolo regăsim liniștea și libertatea de odinioară. Plini de entuziasm, încercăm ascensiunea spre Vârful Pietrosul Rodnei (2.303 m). Peisajul era de vis, soarele ne conducea ușor, usor spre crestele înalte pudrate cu zăpadă. Setea de adrenalină tot creștea, picioarele deveneau necontrolate și privirea era fixată spre vârf. Din păcate nu am atins vârful din cauza condițiilor meteo și am renunțat chiar pe ultima sută de metri. Un prieten îmi spunea: cel mai important vârf este «înapoi acasă»”, a scris tânărul Andrei oficialilor Ministerului Mediului.
Redăm și noi din imaginile realizate de Andrei și trimise reprezentanților Ministerului Mediului, pentru a ne bucura, împreună, de magia acestor peisaje învăluite în misterul și magia iernii. În cea de-a treia poză din galeria de mai jos, puteți admira o panoramă a orașului Borșa de pe Pietrosul Rodnei.
C.Ț.
Credit foto – Andrei Iftimoaie / fb Ministerul Mediului