Duminică, 14 februarie (a XVII-a după Rusalii), Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vişeu de Sus.
Soborul slujitor a fost alcătuit din Arhim. Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, Pr. Mihai Chira, protopopul Vişeului, Pr. Vasile Adrian Şolteş, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Ionuţ Todorca, consilier eparhial cultural, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretulu și Diac. Lucian Burnar, secretar eparhial.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un vast cuvânt de învăţătură, pornind de la Sfânta Evanghelie care s-a citit în duminica cananeencei, explicând credincioşilor prezenţi învăţăturile care ne sunt transmise de cuvântul lui Dumnezeu prin această Evanghelie, precum şi altele din cuvântul Sfintei Scripturi.
„Mântuitorul a trecut peste graniţele etnice şi ale necredinţei, totdeauna îndeplinind ceva: având de salvat un suflet, o familie, o casă, un ţinut, un popor. De aceea a venit pe pământ străin și a intrat în vorbă cu această femeie. O femeie care era extrem de îndurerată şi aproape disperată, care a auzit de Hristos. A auzit şi ştia cine este. Recunoaşte că este Cel făgăduit şi-i spune „Iisuse, Fiul lui David, fie-ţi milă de mine!” Îi spune aşa, pentru că avea în inimă convingerea că Hristos o va ajuta. Se smereşte, pentru că avea în inimă convingerea că Hristos o va ajuta în cele din urmă. Glasul mamei era, propriu-zis, expresia suferinţei fiicei. Nu se mai putea ruga sau nu mai ştia să se roage, fiind demonizată. Demonii aşa lucrează: îl depărtează pe om de Dumnezeu, îl izolează. Despre cei demonizaţi spunem că şi-au pierdut minţile. Nu mai au raţiune, nu mai gândesc, nu mai judecă. Şi atunci, mama a vorbit pentru fiica ei şi s-a rugat în locul ei, întocmai cum ne rugăm și noi pentru cei bolnavi. Aşa cum fac și părinţii: se roagă pentru copii; pentru tinerii de astăzi, care nu mai vor, care nu mai ştiu, pe care nu-i mai lasă lumea de sub stăpânirea celui rău să mai vină în biserică. Nu-i culpabilizăm. Sunt tineri. Viaţa le aparţine. Alegerea le aparţine, dar numai Hristos poate reda normalitatea, demnitatea, libertatea, integritatea mintală şi fizică. Numai Hristos şi biserica Lui au puterea de a dărui sănătatea sufletească şi trupească prin rugăciuni şi rânduieli bisericeşti şi sfinte, prin slujbele preoţilor lui Dumnezeu cărora le-a dat puterea de a lega şi dezlega. Tinerii nu mai vor, nu mai ştiu, nu mai pot, nu mai sunt în stare să se roage. Şi atunci ce-i de făcut?”
„Nu mai avem şcoală adevărată, a spus cu durere Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Şcoala este infectată cu ideologie post-modernă, globalistă, neomarxistă, progresistă şi va fi din ce în ce mai rău, fiindcă n-am reuşit să trecem referendumul pentru familie. N-am fost ascultaţi de poporul lui Dumnezeu din România. Va fi greu să ne apărăm normalitatea și moralitatea! Va fi aproape imposibil. Pentru că cei ce conduc pământul au impresia că sunt deasupra legilor cerurilor şi ale lui Dumnezeu, deasupra Bibliei”.
Dezastrul vine de la programele şcolare, de la conţinutul materiilor.
„Copiilor, la şcoală, li se predau tot felul de ideologii. Dar cum ne apărăm? Familia şi Biserica, împreună, trebuie să fie stâlpii de rezistenţă. Primul actor este familia, acasă. Cum rezistăm? Cu Dumnezeu. Cu strigătul mamei. Cu strigătul Bisericii şi cu rugăciunile ei. Urmându-ne păstorii, ascultându-ne părinţii. Nimic nu se poate întâmpla atâta vreme cât Îl ai pe Dumnezeu, câtă vreme Îl ai pe Hristos, credinţa în Dumnezeu, rugăciunea. Biserica. Căinţa pentru păcate. Împărtăşania. Sfintele Taine ale Bisericii. Acestea ne vor salva”.
La toate acestea este nevoie şi de multă acţiune din partea părinţilor.
„Creaţi grupuri de copii care să se molipsească de dragostea faţă de Biserică şi faţă de Dumnezeu. Tinerii, au impresia că sunt fericiţi, dar sunt ocupaţi de un duh lumesc, să nu-i zic demonic, care încearcă să ni-i fure, să-i fure lui Hristos, să-i fure Bisericii, să-i fure mamei, şi tatei, şi familiei. Suferinţa acestei mame din Sfânta Evanghelie de azi a fost auzită şi împlinită. Fiica ei a fost salvată. Este singura soluţie ca mama să se roage şi să plângă. Nu există ca, într-un fel sau altul, Dumnezeu să nu răspundă în cele din urmă. Păstorii trebuie să se roage neîncetat. Terenul lor de muncă este suferinţa umană: omul bolnav, omul bătrân, singur şi abandonat, copiii abandonaţi, cei neglijaţi, desconsideraţi, într-o lume care se vrea corectă, care se vrea liberă, democrată. Culmea, care se vrea compasivă faţă de nedreptăţi şi suferinţă, dar foloseşte dubla măsură. Este nesinceră lumea aceasta. Mimează solidaritatea şi suferinţa umană cu cei săraci, cu cei lipsiţi de posibilități, cu cei bolnavi. La cine să apelăm? La Hristos, Cel ce a venit să vindece neputinţa şi suferinţa umană şi să redea normalitatea, demnitatea şi libertatea întru El, pentru El şi pentru Dumnezeu”, a spus în încheiere Întâistătătorul Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului.
Pentru buna colaborare, pentru sprijinul acordat Protopopiatului şi bisericilor din Vişeu de Sus, în cele două mandate de primar, pentru faptul că este membru în Adunarea Eparhială, primarul oraşului Vişeu de Sus, Vasile Coman, a fost distins de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin cu Ordinul „Preot Nicolae Gherman”.
Biserica „Sfântul Nicolae” din Vişeu de Sus este rezultatul iniţiativei credincioşilor ortodocşi din Vişeu de Sus sosiţi în anii de după Marea Unire din 1918 din Regat. În anul 1930 se înfiinţează prima comunitate ortodoxă din oraş şi se sfinţeşte o capelă în casa unui credincios, apoi, în 1931, o sală de clasă la Şcoala de Arte şi Meserii. În 1932, generalul Nicolae Uică, ministrul Apărării, face o inspecţie la Regimentul 7 Grăniceri din localitate, cere să vadă biserica ortodoxă din localitate, care era, de fapt, o capelă. Aici, generalul Nicolae Uică s-a întâlnit cu ieromonahul Sebastian Sârcu, paroh, şi, în urma întâlnirii, hotărăşte ca, în memoria fiicei sale Mărioara, trecută prea devreme la Domnul, cu zestrea ei să construiască biserica.
Zestrea ei de 500.000 lei a acoperit aproape jumătate din deviz, căreia i s-a mai adaugat constul mâinii de lucru, suportat tot de Generalu Nicolae Uică. Manopera a fost executată de ostaşi ai Corpului de Grăniceri ai Regimentului 7. Construcţia bisericii începe în 17 august 1933 şi se încheie în 1937. Are un plan de tip bizantin, sub formă de cruce cu boltă centrală, cu turnuri neangajate navei. Târnosirea a fost făcută în 21 iulie 1940, de către Episcopul Vasile Stan al Maramureşului. De-a lungul anilor, biserica a fost întreţinută şi reparată, resfinţită de două ori, în 6 decembrie 1992, de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Justinian, şi în 21 iulie 2013, de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, pe atunci Arhiereu vicar, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.
