Golful Americii și lecția Denali: când mândria locală întâlnește politica globală - 2 ore în urmă
La Centrul Cultural Pastoral din Sighetu Marmației puteți descoperi, printre altele, obiecte folosite la păstrarea sau utilizarea sării - 2 ore în urmă
Bilanț: Ce lucrări au fost realizate în 2024 la Catedrala Episcopală din Baia Mare - 3 ore în urmă
Clubul Tinerii Lei Baia Mare, pe podium la Cupa Unirea Principatelor Române la șah - 4 ore în urmă
S-a aflat cine a furat coiful! N-ai să crezi! - 15 ore în urmă
„Tradițiile din Satul Meu” – o asociație care oferă continuitate tradiției și aduce multe zâmbete - 15 ore în urmă
Ecotichetul pentru mașini electrice ar putea crește din nou - 16 ore în urmă
În Bontăieni se va organiza „șezătoarea de altădată” - în urmă
Noi modificări în structura unor licee din România - în urmă
Doi tineri din Fărcașa, în clasamentul primilor 20 de sportivi din județ în anul 2024 - în urmă
Ziua mondială a luptei împotriva exploatării sexuale; Ce transmite IPJ Maramureș cu această ocazie
Sclavia sexuală este un fenomen care se petrece chiar lângă noi și presupune exploatarea femeilor și copiilor, în vederea întreținerii de relații sexuale cu scopul de a obține câștiguri în bani. Este una dintre cele mai profitabile afaceri ilegale întâlnită atât în țară cât și peste hotare și poate lua forma prostituției, pornografiei și a traficului sexual cu femei și copii.
Cu toate că traficul de persoane, alături de alte infracțiuni care derivă din acesta, precum răpirea, violul, prostituția, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, este ilegal în aproape fiecare țară de pe mapamond, continuă să existe, mii de peroane fiind traficate și exploatate sexual anual.
Victimele exploatării sexuale, implicit a traficului de persoane provin în special din zone cu oportunități pentru educație și locuri de muncă limitate. Dacă educația și statutul economic al acestora s-ar îmbunătăți, posibilitatea exploatării lor s-ar reduce.
De asemenea, dacă nu ar mai fi cerere pentru servicii sexuale, atunci din nou fenomenul ar intra în declin. Dar din cauza unei mentalități greșite, cum că aceste fete/femei sunt acolo pentru că așa doresc ele, se ajunge la crearea unui cerc vicios. Există cerere, se face rost de ofertă, există ofertă se consideră că e benevolă și se ajunge iar la cerere.
O formă de cerere este turismul sexual (călătorii cu scopul de a beneficia de servicii sexuale). Aceasta este o industrie de miliarde de dolari care încurajează în mod direct exploatarea femeilor și a fetelor. Multe agenții care promovează acest gen de turism își atrag clienții cu promisiunea de a fi așteptați la destinație de fete tinere.
Care ar fi măsurile preventive pe care și le poate lua orice potențială victimă?
- când primești o oferta de muncă în străinătate, căută cât mai multe detalii despre seriozitatea firmei respective;
- verifică întotdeauna firmele din anunțurile din ziare, internet sau alte forme de publicitate;
- intermedierile de locuri de muncă în străinătate sunt făcute numai de către firmele acreditate de Inspectoratele Teritoriale de Munca.
- solicită certificatul de acreditare al firmei, în caz de dubiu sesizează imediat politia;
- nu accepta oferte venite de la persoane fizice;
- nu da documentele personale nimănui, sub nici un motiv;
- nu accepta să ieși din țară cu documente false;
- când ai probleme peste hotare, adresează-te ambasadelor României sau organizațiilor umanitare internaționale;
- memorează numărul de telefon al ambasadei României în țara respectivă
- mare atenție la ofertele de genul „plătesc eu cheltuielile pentru tine și te răscumperi tu când ajungem acolo“. Aceste oferte conțin întotdeauna un potențial pericol;
- lasă acasă copii de pe documente și o fotografie recentă;
- comunică familiei intenția ta de a pleca la muncă în străinătate, în ce țară mergi și cu cine;
- să ai la tine copii de pe documente în mai multe locuri în cazul în care ești deposedat de cele autentice;
- memorează numărul de telefon al unei persoane apropiate pe care să o poți contacta la nevoie și stabilește cu ea o parolă pe care să o folosești când ești în pericol;
- sesizează poliția ori de câte ori ai date despre persoane autori sau victime cu implicații în cazuri de trafic de persoane.
Exploatarea sexuală nu le privește doar pe victime, ci pe noi toți. Aceasta are repercusiuni grave asupra victimelor și a familiilor acestora, dar are efecte negative și asupra societății. Se pierde forță de muncă și prin subminarea autorității guvernului se încurajează corupția și este amenințat sistemul de securitate al întregii populații, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.