Donație prețioasă pentru Casa Muzeu din Rogoz - 5 ore în urmă
19 polițiști maramureșeni au ieșit la pensie la final de 2024 - 7 ore în urmă
PS Iustin: „Mulțumim cu evlavie smerită în genunchi Bunului Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le-am primit în anul ce a trecut” - 7 ore în urmă
Editorialul de miercuri: Biserica din Bogdan Vodă - 8 ore în urmă
Valea Sibila de la Strâmbu-Băiuț – Valea Zeiței - 8 ore în urmă
După 18 ani de la integrarea în Uniunea Europeană, România a intrat în Schengen - 8 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: 1 ianuarie, întreită sărbătoare la început de an - 12 ore în urmă
Mocănița, bucuria turiștilor pe perioada Sărbătorilor de iarnă - 19 ore în urmă
În prima zi din an este sărbătorit Sfântul Vasile cel Mare - în urmă
Mesaje pornite din suflet, de la Oameni care fac cinste Maramureșului - 1 zi în urmă
Klaus Iohannis, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni: Românii şi maghiarii pot să-şi fructifice calitățile şi potenţialul uman deosebite
Președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu a transmis, luni, maghiarilor din România un mesaj cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. „Împreună, prin cultivarea armoniei interetnice, vom consolida o societate puternică și prosperă”, afirmă șeful statului. Prim-ministrul spune că „trebuie să fim uniți în diversitate (…) să construim împreună”.
„Pentru dumneavoastră, cetăţenii români de etnie maghiară, ziua de astăzi este una care vă oferă prilejul de a reafirma valorile pe care le prețuiți și care v-au unit ca popor, precum şi de a prezenta cu mândrie identitatea care v-a consacrat în istorie și în cultura universală.
Remarc și cu această ocazie contribuţia semnificativă a minorității maghiare din România şi a reprezentanților săi politici la pașii importanţi făcuți de ţara noastră în integrarea europeană, în recuperarea valorilor democratice şi în așezarea societăţii noastre pe temelia respectului drepturilor omului şi protecţiei minorităţilor. Acestea sunt fundamente ale parcursului nostru comun pentru un viitor european, care arată înţelegerea profundă a învățămintelor trecutului.
Lupta împotriva pandemiei şi eforturile solidare de depășire a greutăților perioadei pe care o traversăm sunt o dovadă că românii şi maghiarii pot să-şi fructifice calitățile şi potenţialul uman deosebite. Împreună, prin cultivarea armoniei interetnice, vom consolida o societate puternică și prosperă, un proiect comun în cadrul căruia minoritatea maghiară din România îşi are locul şi contribuțiile sale remarcabile”, a spus Klaus Iohannis.
„15 Martie este Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, cea mai importantă sărbătoare a comunității maghiare din România. Suntem diferiți prin cultură și tradiții, dar aceste diferențe nu ne separă, nu suntem adversari, dimpotrivă, trebuie să fim uniți în diversitate, să devenim mai puternici și mai înțelepți, să construim împreună, să creăm valori. Înțelegerea diferențelor și aprecierea valorilor celuilalt contribuie la recunoașterea reciprocă, implicit la o conviețuire armonioasă. Astăzi sărbătorim comunitatea maghiară din România, dar și buna conviețuire pe care am dezvoltat-o în ultimele decenii”, este mesajul lui Florin Cîțu.
Sursa – digi24.ro