181 ani de la nașterea Reginei Elisabeta a României, poetă, eseistă și scriitoare - 3 ore în urmă
Amenzi mai mari, dar și noi drepturi pentru șoferi, în anul 2025 - 4 ore în urmă
Agentul de poliție rănit în accidentul de la Borșa are nevoie urgentă de sânge - 8 ore în urmă
Programul de vizitare a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în aceste zile - 8 ore în urmă
Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025 - în urmă
Mulți turiști au ales să petreacă Crăciunul la pensiunile din Maramureș - în urmă
Programul ierarhilor maramureșeni, duminică, 29 decembrie - 1 zi în urmă
Se fac înscrieri la Raliul Zăpezii, aflat la cea de-a XV a ediție - 1 zi în urmă
Patinoarul, distracția copiilor aflați în vacanță - 1 zi în urmă
Florian Mătăsaru, dirijorul Fanfarei Municipale, împlinește astăzi o frumoasă vârstă - 1 zi în urmă
Reușită: Intervenție chirurgicală toracică complexă realizată la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare
O intervenție medicală complexă a fost realizată zilele trecute în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, care a fost soluționată fără probleme de specialiștii unității medicale. Intervenția a evoluat fără complicații și a fost un succes.
„Este vorba de o pacientă în vârstă de 63 de ani, care s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului pentru dispnee de repaus și dureri toracice drepte. Examinarea tomografică a toracelui efectuată de urgență a evidențiat prezența unei formațiuni tumorale gigante intratoracice drepte, compresivă pe structurile vitale mediastinale.
După o pregătire preoperatorie adecvată, s-a intervenit chirurgical în echipa formată din Dr. Marius Urcan (medic primar chirurgie toracică), Dr. Giuliano Petruț (medic primar chirurgie toracică, șef compartiment), asistent medical Sami Bujor și echipa anestezică formată din Dr. Alina Paușan (medic primar ATI, șef secție), și asistenta medicală Dana Moldovan, coordonator anestezie”, declară Vasile Pop, directorul medical interimar al unității medicale.
Complexitatea intervenției chirurgicale a constat în dimensiunile formațiunii tumorale intratoracice cu o dimensiune de 20 centimetri diametru și o greutate de 1500 grame, dar și compresiunea pe care o realiza pe cord și vasele mediastinale. Operația a necesitat o sincronizare perfectă între cei doi chirurgi toracici și o colaborare excelentă cu echipa de anestezie. Intervenția chirurgicală s-a desfășurat fără incidente intra-operatorii, iar evoluția postoperatorie a fost favorabilă.
Pacienta este internată în cadrul compartimentului de chirurgie toracică și urmează să fie externată zilele următoare.
Medicii Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare precizează că unitatea medicală este deschisă respectând toate prevederile legale impuse în vederea prevenirii infecțiilor cu Covid-19, iar cetățenii se pot prezenta cu încredere pentru tratamente sau intervenții chirurgicale în cazul în care au nevoie.
1 Comentariu în această postare
Gheorghe Ardelean
Felicitări întregii echipe medicale și sănătate pacientei.