Cursuri de planorism și parașutism la Aeroclubul Baia Mare - 1 oră în urmă
„Magia culorilor”: Cercul de pictură din Vișeu de Sus a organizat un eveniment deosebit pentru a marca cei 8 ani de la înființare - 2 ore în urmă
În timp ce se afla în timpul liber, un polițist al Penitenciarului Baia Mare a prins un hoț - 2 ore în urmă
„Joc în Sat” la Căminul Cultural Văleni - 14 ore în urmă
Mâncăruri aruncate la tomberoane după sărbători - 14 ore în urmă
Biserica prăznuiește pe 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza - 16 ore în urmă
Aghiasma de la Bobotează se poate consuma dimineața, pe stomacul gol, timp de opt zile - 19 ore în urmă
„Jocul Onceștenilor” ajunge la ediția 58; Muzica și voia bună va fi asigurată de artiști de renume - 19 ore în urmă
Eveniment special organizat de CJCPCT Maramureș de „Ziua Culturii Naționale” - în urmă
În Baia Mare: Cât costă abonamentele și tichetele de parcare în acest an - în urmă
Crima care a șocat Maramureșul: Mama ucigașă din Rușor, internată pentru expertiză psihiatrică. Omorul, la un an după o faptă similară, tot la noi în județ
Noutăți în cazul crimei care a șocat Maramureșului. Mama care și-a dat de pământ, la propriu,… proprii copii, este internată la Spitalului Municipal Sighetu Marmației, în vederea expertizării psihiatrice.
Grozăvia a avut loc în dimineața de miercuri, 2 iunie. Doi copii de un an și nouă luni, respectiv de 4 luni s-au stins din viață, în ciuda manevrelor de resuscitare după ce au fost bătuți crunt.
Autoarea faptei abominabile este chiar cea care le-a dat viață și care trebuia să îi ocrotească și să le călăuzească pașii în viață. “Față de ea s-a început urmărirea penală. A fost dispusă o expertiză psihiatrică, pentru a se stabili dacă a avut sau nu discernământ”, a declarat, pentru DirectMM.ro, Bogdan Gabor, prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Cu alte cuvinte, dacă se va dovedi că a fost în deplinătatea facultăților mintale, va face pușcărie. În caz contrar, va rămâne internată la Psihiatrie, întrucât suferă de o afecțiune severă. “I s-a adus la cunoștință învinuirea, s-a discutat cu ea, însă ea nu a fost audiată procedural. Acest lucru se va întâmpla abia după ce vom avea rezultatul expertizei psihiatrice. Ea nu are un istoric medical de probleme psihice cunoscut. Așteptăm, de asemenea, rezultatul complet al necropsiei, însă, în urma evaluării preliminare, vorbim despre o moarte violentă în cazul micuților”, a completat Bogdan Gabor. Momentan, nici tatăl copiilor, nici mama femeii nu își explică ce s-a întâmplat cu aceasta de a ajuns să recurgă la un asemenea gest groaznic.
Acest caz ne aduce aminte de unul oarecum similar, care a avut loc în urmă cu aproximativ un an, tot în Maramureș. În data de 29 mai 2020, o femeie în vârstă de 42 de ani din Bozânta Mică și-a sufocat propriul fiu, în vârstă de numai 9 ani, sub privirile fratelui său, de numai 5 ani. Cel din urmă a dat alarma, anunțând rudele, după care femeia a vrut să își pună capăt zilelor. În timp ce viața ei a fost salvată, pentru băiatul de 9 ani nu s-a mai putut face nimic. Femeia ar fi alunecat în depresie după divorț, după care starea sa s-a degradat constant. După omor, femeia a fost internată la Sighetu Marmației, pentru a fi expertizată psihiatric. De atunci până în prezent, fiul cel mic se află în grija tatălui său. După aproximativ trei luni, specialiștii au constatat faptul că femeia nu avea discernământ. Mai exact, ea suferă de schizofrenie paranoidă și starea sa psihică se înrăutățise odată cu pandemia. Conform surselor noastre, femeia și-ar fi justificat crima prin faptul că băiatul ei era microcipat, așa cum auzim în celebrele teorii ale conspirațiilor, iar ea și-ar fi închipuit că trebuie să recurgă la un gest extrem pentru a-l salva.
C.Ț.