181 ani de la nașterea Reginei Elisabeta a României, poetă, eseistă și scriitoare - 3 ore în urmă
Amenzi mai mari, dar și noi drepturi pentru șoferi, în anul 2025 - 5 ore în urmă
Agentul de poliție rănit în accidentul de la Borșa are nevoie urgentă de sânge - 8 ore în urmă
Programul de vizitare a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în aceste zile - 9 ore în urmă
Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025 - în urmă
Mulți turiști au ales să petreacă Crăciunul la pensiunile din Maramureș - în urmă
Programul ierarhilor maramureșeni, duminică, 29 decembrie - 1 zi în urmă
Se fac înscrieri la Raliul Zăpezii, aflat la cea de-a XV a ediție - 1 zi în urmă
Patinoarul, distracția copiilor aflați în vacanță - 1 zi în urmă
Florian Mătăsaru, dirijorul Fanfarei Municipale, împlinește astăzi o frumoasă vârstă - 1 zi în urmă
În Maramureș, la Evaluarea Națională: Rezultate mai bune față de anul trecut
Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională în perioada 22-25 iunie 2021.Rezultatele (înainte de depunerea/ soluționarea contestațiilor) au fost publicate la ora 10:00, pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro.
Rata de participare a fost de 93,25%: 2.642 de candidați prezenți (dintr-un total de 2.833 de absolvenți înscriși).
Dintre cei 2.642 de candidați prezenți, 1.994 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 75,50%, o creștere semnificativă, comparativ cu anul trecut (74,14%).
1 (un) candidat a încheiat examenul cu media generală 10 (zece).
La proba de Limba și literatura română, 2.240 de candidați (84,49%) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 9 candidați au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 1.695 de candidați (64,15%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 27 candidați au obținut nota 10 (zece).
La proba de Limbă şi literatura maternă, 77 candidaţi (92,77%) au obținut note peste sau egale cu 5, iar 1 candidat a obţinut nota 10.
Niciun candidat nu a fost eliminate din examen.
În acest context, precizăm că rezultatele au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și miercuri, 30 iunie (în intervalul orar 8:00-12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/ transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/ transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie.
Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială (5 – 12 iulie). Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, probele desfășurate în perioada 22 – 25 iunie 2021 le sunt recunoscute, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.