Parohia Ortodoxă Română Vișeu – Valea Râului a găzduit un eveniment dedicat marelui poet Mihai Eminescu - 16 minute în urmă
Caz de pestă porcină africană confirmat în Tămaia; Ce trebuie să știe locuitorii comunei - 32 minute în urmă
Au început preselecțiile pentru INSIEME Music Festival, ediția a II-a - 3 ore în urmă
Elevii au zi liberă de Unirea Principatelor Române - 4 ore în urmă
80 de litri de ulei uzat, colectat în campania „Un mediu sănătos începe de acasă” - 4 ore în urmă
În Boiu Mare: Sprijin pentru montarea gratuită a panourilor fotovoltaice - 4 ore în urmă
Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată și la Sighetu Marmației - 4 ore în urmă
Imagine de colecție cu clopotele care au fost instalate pe actualul Palat Episcopal Ortodox din Sighetu Marmației - 7 ore în urmă
Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Săpânța - 7 ore în urmă
Grupul tradițional Zestrea organizează „Șezătoare la Rogoz” - 18 ore în urmă
Focuri de armă pentru oprirea unor contrabandişti
Ieri, 16 august, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 14.30, aceștia au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Moiseni, mai multe persoane care se deplasau dinspre frontiera de stat către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru oprirea acestora, fiind somate verbal, moment în care persoanele în cauză au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean. Pentru reținerea lor, polițiștii de frontieră au tras patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă acestea tot nu s-au oprit și s-au întors pe teritoriul statului vecin.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră care, ulterior, ne-au informat că pe direcția respectivă au reținut doi bărbați, cetățeni ucraineni, implicați în activitatea infracțională.
La fața locului, pe teritoriul românesc, au fost descoperite cinci colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.600 pachete cu țigări cu timbru fiscal Duty-Free, în valoare de 53.820 lei.
Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se derulează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au descoperit, în data de 15.08.2021, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Valea Vișeului, judeţul Maramureș, două colete cu țigări care au fost duse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 1.000 de pachete cu țigări în valoare totală de 11.700 lei.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate.