O nouă apariție spectaculoasă în județul nostru. În Cheile Lăpușului poate fi observat pescărașul albastru. Totul despre viețuitoare în material, plus imagini superbe ale rangerului Viorel Coroian.
Așa cum o tot spunem, județul Maramureș mustește efectiv de minunății ale naturii. Un exemplu este pescărașul albastru. Acesta a fost surprins recent de către neobositul ranger din Cheile Lăpușului, Viorel Coroian.
Anunțul a fost făcut de către cei care administrează respectiva arie protejată. ”Pescărașul albastru sau pescărelul albastru poate fi observat în Cheile Lăpușului. Este o viețuitoare la fel de interesantă și spectaculoasă precum îi este istoricul etimologic. Numele de gen provine din cuvântul latin alcyon. Alcyon, fiica lui Eolus, a fost salvată din apă și transformată în pescăraș albastru de către zei l, după naufragiul în care a murit soțul ei.
Numele de specie atthis se consideră că provine de la o frumoasă femeie din Lesbos, favorită a poetei Sappho. În altă variantă mitologică atthis era numele unui tânăr indian, fiul lui Limniace, zeiţa ocrotitoare a Gangelui”, arată reprezentanții Asociației Geommed, asociație profesională care este acum custodele ariei naturale protejate plus reprezentanții Societății Ornitologice Române care arată originea numelui științific. Conform reprezentanților instituției române, pe pagina pasaridinromania.ro, pescărașul albastru este o specie de pasăre de talie mică, viu colorată, cu aspect inconfundabil. Sexele sunt foarte asemănătoare. Capul și spatele sunt albastre cu reflexe metalice (în partea centrală a spatelui mai deschis) iar ventral este portocaliu; gușa este albă. Masculul are ciocul negru complet, iar femela are partea de la bază roșiatică. Lungimea corpului este de 17-19 cm, anvergura aripilor este de 24 – 28 de cm, iar greutatea de 34 – 46 de grame.
Specialiștii mai arată că populația mondială a speciei este estimată preliminar la maxim 600 000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 97 500 – 167 000 de perechi. Tendința la nivel european este descrescătoare (aproape 50% în ultimii 15 ani). În România, populația estimată este de 5 400 – 10 000 de perechi. Tendința populațională este deocamdată necunoscută, mai arată reprezentanții Societății Ornitologice din România.
Principala amenințare este reprezentată de regularizarea cursurilor de apă. Distrugerea malurilor naturale și îndiguirea sau întărirea malurilor cu beton sau agregate, duce la pierderea locațiilor pentru amplasarea cuiburilor. De asemenea, reducerea surselor de hrană, datorită poluării bazinelor acvatice, este, posibil, responsabilă de declinul speciei pe termen lung.
Specia are o distribuție largă în Paleartic, din vestul Europei, până în estul Asiei, inclusiv în Japonia. În nord urcă până în Scandinavia și sudul Siberiei. În sud este prezent până în nordul Africii, India și Indonezia. În România specia cuibărește pe o arie largă, din Delta și Lunca Dunării, până în zonele de deal. Este o specie în general sedentară sau parțial migratoare în România. În iernile grele când bazinele acvatice îngheață complet, majoritatea exemplarelor se deplasează uneori pe distanță mare pentru localizarea altor surse de hrană (în general înspre zone mai sudice). Este o specie acvatică, fiind legată de ape stătătoare sau lent curgătoare, bogate în pește de mici dimensiuni. Are nevoie de maluri abrupte, expuse, fără vegetație (lutoase, argiloase sau de altă natură), în care poate să își sape galerii pentru a cuibări. Specie preponderent ihtiofagă, consumând specii de pești de talie mică, după care plonjează și se scufundă, din locul de pândă situat deasupra apei. Suplimentar consumă și nevertebrate (libelule, viermi, melci, creveți etc.) sau amfibieni. Foarte rar, iarna, consumă și fructe de mici dimensiuni (soc) sau tulpini de stuf. Perioada de reproducere începe devreme, uneori în martie. Depunerea ouălor are loc începând cu luna aprilie, femela depunând 3-10 ouă, pe care le clocesc ambele sexe ziua (noaptea doar femela), timp de 19-21 de zile. Puii părăsesc cuibul după 23-27 zile. Uneori poate avea 2 ponte pe sezon. Perechile cuibăresc izolat. Cuibul este amplasat la capătul tunelului săpat în pereții din malul apei (galeria cuibului poate avea 50 – 90 de cm). Uneori cuibul poate fi amplasat și la câteva sute de metri de apă, unde găsește pereți abrupți, potriviți pentru săparea galeriilor. În plus, foarte important, pescărașul albastru a fost ales ca simbol al Societății Ornitologice Române, încă de la înființare, în anul 1990. Datorită dibăciei sale în prinderea peștilor, în zona Deltei este cunoscut ca Ivan Pescar, mai arată specialiștii pe pasaridinromania.ro.
C.Ț.
Foto – Viorel Coroian
