Minaur va juca pentru bronz în Cupa României - 5 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: „Copiii au nevoie de limite, de modele sănătoase și de alternative reale la timpul petrecut pe ecrane” - 8 ore în urmă
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, în misiune de reconciliere cu Washingtonul - 9 ore în urmă
David Popovici, cel mai rapid înotător din istorie la trei probe. ”De asta sunt tare mândru”, a mărturisit sportivul - 10 ore în urmă
Eveniment special în Baia Mare, la Colonia Pictorilor: „Heritage in Design”, născut din pasiunea pentru moștenirea culturală din văile Maramureșului voievodal - 10 ore în urmă
Lecție cu polițiști la Cupa României la box de la Sighet - 10 ore în urmă
În Săliștea de Sus va avea loc concertul de pricesne „Lăudați de Domnul” - 11 ore în urmă
Rezultat remarcabil: Iulia Ioana Vlad, Premiul I la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice Muzicale - 11 ore în urmă
Palatul Copiilor Baia Mare a vernisat expoziția „Icoana între inspirație și creație” la sediul Ministerului Educației și Cercetării - 11 ore în urmă
Semaforizare în regim galben intermitent pe timpul nopții - 11 ore în urmă
Caz șocant în Maramureș: În județul nostru, un tânăr și-a pierdut tragic viața, după o urmărire în trafic cauzată de gelozie extremă (FOTO)
Caz șocant în Maramureș! În județul nostru un tânăr și-a pierdut tragic viața după o urmărire în trafic cauzată de gelozie efectiv extremă!
Un accident de circulație a fost semnalat în seara de sâmbătă, 25 septembrie, în jurul orei 23.15, în Tăuții Măgherăuș. Inițial s-a comunicat că sunt două autoturisme implicate și trei victime neîncarcerate.
Ulterior, s-a dovedit că s-a înregistrat o mare tragedie, o tragedie generată, spun sursele noastre, de gelozie, o gelozie extremă. Una dintre cele trei victime neîncarcerate a decedat. Este vorba despre un tânăr care ar fi fost efectiv aruncat din mașina în care se afla și care s-a făcut pachet după accident.
Dar iată ce s-a întâmplat de fapt! Cele două autoturisme implicate s-ar fi șicanat în trafic preț de minute bune, iar urmărirea ar fi început în municipiul Baia Mare și a continuat până în orașul vecin, Tăuții Măgherăuș, unde, de altfel, s-a înregistrat teribilul accident de circulație. Într-unul dintre autoturisme s-ar fi aflat un tânăr și un amic al său iar în al doilea autoturism un alt tânăr, bănuit de primul șofer că ar fi iubitul fostei sale partenere. Primul șofer și-ar fi confundat fosta iubită, crezând că aceasta s-ar fi urcat cu un alt băiat în mașină, motiv pentru care ar fi trecut, însoțit de un amic, la urmărirea autoturismului respectiv. La un moment dat, tânărul urmărit ar fioprit mașina, pentru ca tânăra să coboare. Pe strada Victoriei cei doi ar fi lovit mașina băiatului. Acesta ar fi demarat în trombă și dus a fost pe DN1C.
În Tăuții Măgherăuș, urmăritorul s-a angajat în depășirea mașinii urmăritului, pentru a-l șicana din nou, dar pentru că venea un autoturism de pe contrasens, în care s-ar fi aflat chiar părinții tânărului urmărit. Pentru a evita impactul, urmăritorul a tras de volan, în acel moment a acroșat mașina tânărului, pe care a azvârlit-o într-un șanț de beton. În acele clipe, pasagerul din mașina aflată în urmărire, care nu ar fi purtat centură de siguranță, ar fi fost aruncat din mașină, intrând în comă pierzându-și viața ulterior, la spital, la scurt timp. Tânărul urmărit sunase la 112, iar acum se vorbește că acesta, în momentul accidentului, chiar vorbea cu operatorii. Cei doi șoferi au fost transportați de urgență la Spitalul Județean Baia Mare. Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele șoferul vinovat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Maramureș au oferit primele declarații cu privire la acest eveniment rutier. A fost demarată o anchetă în caz, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoriei Baia Mare.
Iată ce spun polițiștii maramureșeni! „Sâmbătă seară, 25 septembrie, în jurul orei 23.00, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 1C în orașul Tăuții-Măgherăuș s-a produs un accident rutier soldat cu victime. La fața locului polițiștii au constatat faptul că două autoturisme care circulau în același sens au intrat în coliziune, pe fondul unei depășiri neregulamentare efectuate prin depășirea marcajului longitudinal continuu și fără a păstra o distanță laterală suficientă. În urma impactului autoturismul care a efectuat depășirea a intrat în timpanul unui podeț, de unde a fost proiectat în șanț. Autoturismele au fost conduse de către doi tineri, ambii de 25 de ani. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui pasager de 24 de ani din Baia Mare aflat în autoturismul care a efectuat depășirea și a unuia dintre conducătorii auto. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero în ambele cazuri. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, dar pasagerului de 24 de ani i-a fost declarat decesul în cursul nopții. În cauză, polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoriei Baia Mare pentru lămurirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă”, arată Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
C.Ț.
Foto deschidere – DirectMM.ro
Foto galerie interior – DirectMM.ro, BaiaMareTV