Beneficiile mierii poliflore pentru echilibrul hormonal și susținerea vitalității bărbaților - 8 ore în urmă
Marioara Murărescu – o legendă vie a folclorului românesc - 9 ore în urmă
Reacția Elenei Lasconi la atacurile lui Călin Georgescu - 9 ore în urmă
Alertă epidemiologică: Creștere alarmantă a cazurilor de gripă și infecții respiratorii - 9 ore în urmă
Moștenirea artistică a lui Klein József rămâne o parte importantă a patrimoniului cultural - 9 ore în urmă
Creșterea reprezentării UDMR în Maramureș - 9 ore în urmă
Tersánszky Józsi Jenő: băimăreanul care a refuzat să fie banal - 10 ore în urmă
Mănăstirea Moisei se pregătește de hramul de iarnă - 14 ore în urmă
La Biblioteca Județeană Baia Mare a avut loc o altă întâlnire din seria de conferințe „Provocările gândirii – incursiune în cunoașterea omului”, susținute de Marcel Mureșan - 14 ore în urmă
Povestea scrisului – o călătorie prin timp la Școala Gimnazială Baia-Sprie - 14 ore în urmă
Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu: Un gând aniversar la sărbătoarea cântăreților bisericești
În fiecare an, la data de 1 octombrie, sunt sărbătoriți, sub protia Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, Sfântul Roman Melodul (Imnograful), Sfântul Ioan Cucuzel și Sfântul Grigorie Domesticul, ocrotitorii psalților și cântăreților bisericești de pretutindeni.
Dacă vom lectura sinaxarul zilei observăm faptul că această împreună-sărbătorire nu este deloc întâmplătoare deoarece Maica Domnului a fost ajutătoarea, ocrotitoarea și pilduitoarea fiecăruia dintre ei; la momentul potrivit, Născătoarea de Dumnezeu a intervenit în chip cu totul minunat în viața acestora. Însă nu vom intra în explicarea acestor particularități pentru că toate aceste amănunte le putem afla și în alte cărți liturgice sau lucrări de specialitate.
Cu siguranță, în această zi specială, trebuie subliniat și evidențiat rolul primordial pe care îl ocupă cântărețul bisericesc (psaltul) în cadrul serviciului religios.
Fără îndoială, câmpul de muncă al cântărețului bisericesc este strana – care poate fi numită laboratorul cel duhovnicesc – locul unde se înalță spre Dumnezeu cântările de laudă și preamărire din gura cântărețului, care închipuie îngerii din ceruri care Îl slăvesc neîncetat pe Dumnezeu.
În biserică există o treime alcătuită din altar, strană și credincioșii prezenți. Niciuna dintre aceste „laturi” ale „triunghiului echilateral” nu este mai importantă sau mai presus de cealaltă. Între acestea trei trebuie să existe o sinergie care să lumineze în duhul sfintelor canoane și norme. Însă, atunci când oricare dintre acestea menționate mai sus se clatină, atunci există o problemă, atât de ordin liturgic, duhovnicesc cât și administrativ.
Pentru a deprinde cât mai corect tainele muzicii bisericești este necesară o pregătire îndelungată a viitorilor cântăreți. Chiar și atunci când se dobândește „postul” de cântăreț, această pregătire nu încetează, ci, din contră, continuă toată viața. Ceea ce se învață în școlile teologice este foarte puțin, știind faptul că aceste instituții oferă doar cadrul de a asimila anumite cunoștințe conform programei de specialitate. Așadar, nu trebuie să fim limitați în cântarea de la strană ci trebuie să perseverăm cât mai mult, având în față modelele sfinților pe care îi sărbătorim astăzi.
Numai cu un studiu intens și cu pregătire îndelungată în domeniul muzical și liturgic (pentru că aceste două discipline nu pot fi despărțite una de cealaltă), împletită cu o conduită morală și duhovnicească aparte, putem afirma, în smerenia noastră, că am putea deveni cântăreții de la strană care dau slavă lui Dumnezeu. Fiindcă nu putem fi în interiorul bisericii într-un fel, și, în exteriorul ei, în lume, alți oameni.
Așadar, dragi colegi ai stranei celei duhovnicești, acum, la ceas de sărbătoare duhovnicească când ne prăznuim ocrotitorii spirituali, să fim cu multă luare aminte și să cugetăm în adâncul sufletului la ceea ce înseamnă cu adevărat duhul cântărețului și al cântului de la strană, astfel încât să putem cânta și noi, în tihnă, împreună cu Imnograful: «Pe ai tăi cântăreți, Născătoare de Dumnezeu, izvorul cel viu și îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întărește-i întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i».
În final, nu pot spune decât așa: la mulți ani, stimați cântăreți bisericești ai stranei celei dumnezeiești!
Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu
1 Comentariu în această postare
Temian Vioara
La mulți ani tuturor cântăreților de la strană și cor, care fac Liturghia mai frumoasă!