Opoziţia faţă de Trump este atât de mare pentru un preşedinte al Statelor Unite, aflat abia la finele primului an de mandat, încât se pune întrebarea dacă mai poate rezista în funcţie.
Ca intensitate, tabăra anti-Trump respinge cu înverşunare prezenţa sa legitimă la Casa Albă. Ca amploare, opoziţia cuprinde segmente largi din electorat, ținând cont că Trump a câştigat alegerile, dar nu şi cele mai multe voturi. Însă un aspect mai îngrijorător pentru președinte e faptul că opoziția mai cuprinde majoritatea marilor trusturi media americane; dar şi cea mai mare parte a elitelor puterii din SUA: preşedinţii şi membrii consiliilor de administraţie ai marilor corporaţii, membrii claselor superioare, finanţatorii fundaţiilor, think-tank-urilor şi ONG-urilor care domină dezbaterile publice. În plus, toată această formidabilă coaliţie dispune de legături cu părţi din aparatul de securitate naţională, cu care este capabilă să se coordoneze. Aşadar, ca intensitate şi amploare, opoziţia faţă de Trump este comparabilă cu cea faţă de Richard Nixon, singurul preşedinte american forţat să demisioneze, în 1974.
Pentru a vedea dacă – şi cum – poate Trump rezista în funcţie, primul pas este să examinăm care sunt căile posibile prin care adversarii săi pot încerca să-l îndepărteze de la Casa Albă. Din întâmplare sau nu, publicarea cărţii Fire and Fury: Inside de Trump White House (Foc şi furie: în interiorul Casei Albe a lui Trump) a lui Michael Wolff – ca o avanpremieră a împlinirii unui an de la instalarea lui Trump conturează căi de înlăturare a acestuia din funcţia de preşedinte al SUA. Spre deosebire de Paul Simon care, în 1975, identifica în hitul său „50 Ways to Leave Your Lover” (50 de căi de a-ți părăsi iubitul), întrezărim doar „3 Ways to Leave Your President”, adică trei căi de a-l părăsi pe președinte și a-l expedia pe Trump de la Casa Albă.
Impeachment (punerea sub acuzare) în dosarul Trump-Rusia
Din ce se cunoaşte la acest moment, investigaţia în derulare vizează două aspecte distincte: contactarea unei puteri străine, definită publicului american ca putere ostilă, pentru a obţine informaţii compromiţătoare faţă de contracandidata sa din 2016, Hillary Clinton, respectiv spălare de bani în favoarea statului rus sau a intereselor de afaceri ruseşti.
Să notăm că impeachment-ul e calea cea mai uzuală de înlăturare din funcţie a unui preşedinte al SUA. În trecut a mai fost încercată de trei ori, o singură dată cu succes. Pe baza precedentelor împotriva lui Richard Nixon şi Bill Clinton, construcţia cazului pentru impeachment nu ar viza faptele de mai sus, care s-au petrecut înainte ca Trump să devină preşedinte, ci faptele sale în calitate de preşedinte. Cel mai probabil, investigatorul special va căuta să arate că preşedintele Trump a obstrucţionat justiţia prin influenţarea martorilor şi/sau că a comis sperjur.
Dincolo de dovezile în sine – dacă aceasta vor fi găsite – această cale de atac împotriva lui Trump prezintă două dificultăţi majore. Mai întâi, procedura de impeachment este greoaie, în cazurile Nixon şi Clinton durând doi ani. În al doilea rând, procedura presupune mai întâi punerea sub acuzare prin vot de către Camera Reprezentanţilor şi, mai apoi, un vot pro sau contra demiterii preşedintelui în Senat. Cum ambele camere vor fi controlate – cel puţin până la începutul anului 2019 – de republicani, partidul lui Trump, apare ca improbabilă o asemenea eventualitate. Spre deosebire de Trump, Nixon şi Clinton au avut de înfruntat un congres ostil, dominat de partidul opus.
Declanşarea procedurii din Amendamentul 25
Mai puţin cunoscut, amendamentul 25 prevede o procedură pentru scoaterea din funcţie a preşedintelui SUA în cazul incapacităţii de a-şi exercita funcţia. Procedura se declanşează de către vicepreşedinte şi majoritatea miniştrilor printr-o scrisoare către Congres, prin care se notifică incapacitatea preşedintelui. Drept urmare, vicepreşedintele preia atribuţiile prezidenţiale. Dacă preşedintele contestă starea de incapacitate, este necesar un vot de două treimi în plenul Congresului pentru ca vicepreşedintele să continue exercitarea atribuţiilor prezidenţiale. Dat fiind că starea de incapacitate nu este definită în constituţia SUA, înţelegem astfel mai bine numeroasele trimiteri din media americană, inclusiv cele din cartea lui Michael Wolff, la incapacitatea intelectuală a lui Trump de a se ridica la înălţimea funcţiei de preşedinte. Să mai notăm că această procedură echivalează cu o demitere de facto, fără procedura greoaie a impeachment-ului. Pe de altă parte, necesită ralierea împotriva preşedintelui atât a propriilor miniştri, cât şi a ambelor partide.
Presiune pentru demisie ca urmare a unor cazuri de hărţuire sexuală
Valul de acuzaţii, din anul 2017, de abuzuri sexuale împotriva unor figuri marcante ale vieţii publice americane – vedete de film şi televiziune, persoane publice cu notorietate ridicată – ar putea permite, mai ales dacă ţinem cont de profilul şi istoricul lui Trump, construcţia unui caz similar împotriva preşedintelui. Cu toate că Trump, prin felul său de a fi, nu ar demisiona niciodată în faţa unor asemenea acuzaţii, indiferent cât de bine dovedite, rezultatul ar fi o creştere a presiunii pe mandatul său, coroborată cu o deteriorare şi mai mare a popularităţii sale.
Iulian STĂNESCU, Doctor în sociologie, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii
PS. Dacă Nixon a fost îndepărtat prin mijloace democratice, în 1963 J.F. Kennedy a fost îndepărtat prin împușcare, asasinatul nefiind elucidat nici în prezent. Vezi video:
