Share
Un maramureșean de 68 de ani a murit în gara CFR Baia Mare; I s-a făcut rău în vagonul trenului

Un maramureșean de 68 de ani a murit în gara CFR Baia Mare; I s-a făcut rău în vagonul trenului

Ieri, 05 februarie, la ora 17.30, polițiștii Biroului Județean de Transporturi Maramureș au fost sesizați că în vagonul unui tren, care circula pe relația Baia Mare- București, o persoană se simte rău.

La fața locului s-au prezentat polițiștii și un echipaj SMURD, care a efectuat manevrele specifice de resuscitare persoanei în cauză.

Din păcate, echipajul medical a constatat decesul persoanei, respectiv un bărbat de 68 de ani, din Berchezoaia. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.

Trenul în care a fost găsit bărbatul a staționat la fața locului 40 de minute.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Publicat în:

Lasă un comentariu