Programul ierarhilor în această duminică - 3 minute în urmă
Peste 83.000 de copii beneficiază de alocația de stat în județul Maramureș - 16 minute în urmă
Proteza dentară a lui Petro Petroffski – proză scurtă de Marian Ilea - 1 oră în urmă
Lume multă la Cavnic; Ce trebuie să știți dacă aveți de gând să mergeți zilele acestea la zăpadă - 3 ore în urmă
La Liceul Teoretic „Petru Rareș” Târgu Lăpuș se va desfășura primul atelier MERITO – Literație din acest an - 4 ore în urmă
LA MULȚI ANI, SENSEI! - 4 ore în urmă
Catedrala Episcopală din Baia Mare pune la dispoziția credincioșilor 10.000 de sticle cu Aghiasma Mare - 6 ore în urmă
Semințe flori și semințe plante: alegeri inspirate pentru grădina ta - 17 ore în urmă
Incendiu la o braserie din Baia Mare - 17 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Oglinda relațiilor noastre – Lecțiile lui Guy Corneau - în urmă
Rutina la frontiera țării: În județul Maramureș noi scene de film polițist pentru a prinde contrabandiștii cu țigări. Iată ce s-a petrecut!
Rutina la frontiera țării: În județul Maramureș noi scene de film polițist pentru a prinde contrabandiștii cu țigări. Iată ce s-a petrecut!
În data de 11 februarie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului s-a desfăşurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus.
Astfel, în jurul orei 20.00, polițiștii de frontieră au identificat în trafic, pe raza localității Petrova, un autoturism marca Audi A8, despre care se dețineau date că transportă o cantitate însemnată de țigări. Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea maşinii în cauză, însă șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, continuându-și deplasarea în mare viteză.
S-a trecut la urmărirea autovehiculului, la scurt timp acesta fiind descoperit abandonat pe o stradă lăturalnică de pe raza localității Leordina. Deoarece în autoturism se afla o cantitate însemnată de țigări, s-a luat măsura conducerii mașinii la sediul Poliției de Frontieră, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 5.980 pachete cu țigări de proveniență Belarus. Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 69.966 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 20.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, se fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, arată reprezentanții ITPF Sighetu Marmației într-un comunicat de presă.
DirectMM.ro