Ultima noapte a lui Nichita Stănescu - 20 minute în urmă
Victorie fără dureri de cap pentru CS Minaur cu „lanterna roșie” - 1 oră în urmă
Festivalul „Cum e datina străbună”, la Sighetu Marmației - 1 oră în urmă
Concurs de Kendama pentru tineri, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 3 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Preocupările vieții ca motive care ne îndepărtează de chemarea lui Dumnezeu - 3 ore în urmă
Tinerii de la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș au avut parte de o experiență interactivă la Primăria Municipiului Baia Mare - 3 ore în urmă
Teodora Luca: povestea din spatele unei cariere artistice de succes - 5 ore în urmă
Scriitorul Gelu Vlașin, în mijlocul elevilor de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare - 6 ore în urmă
Vacek – proză de Marian Ilea (XXII) - 6 ore în urmă
Elevii de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” au colindat la Centrul de Zi de Recuperare Esperando - 7 ore în urmă
Parcul Național Munții Rodnei: Lângă culmile Maramureșului, foarte aproape de noi, o adevărată minunație a naturii! Narcisele își arată frumusețea!
Parcul Național Munții Rodnei: Lângă culmile Maramureșului, foarte aproape de noi, o adevărată minunație a naturii! Narcisele își arată frumusețea!
Reprezentanții Administrației Parcului Național Munții Rodnei au un mesaj pentru turiștii care doresc să ajungă la Raiul Alb al narciselor de pe masivul Saca, obiectiv turistic de marcă în fiecare primăvară.
„Pentru a vă face călătoria cât mai ușoară în această săptămână colegii noștri și jandarmii montani din Rodna s-au ocupat de întreținerea traseului tematic spre poiana cu narcise și marcarea lui, acolo unde a fost cazul‼ O dată ajunși în satul Valea Vinului aveți posibilitatea de a urca la poiana cu narcise pe două trasee:
De pe Valea Secii unde drumul auto forestier este reabilitat aproape 2 Km, acesta se află la intrare în satul Valea Vinului. De pe Dealul Popii, acest traseu se găsește la ieșire din satul Valea Vinului după ultimul pod din sat pe partea stângă spre drumul auto forestier Izvorul Roșu. Pe tot parcursul drumului veți fi însoțiți de omulețul portocaliu, săgeți indicatoare și panouri de informare. Colegii noștri vor fi prezenți în teren alături de Jandarmeria Montană Rodna‼”, arată acum Administrația Parcului Național Munții Rodnei, care vă mai îndeamnă să vă echipați corespunzător și să verificați starea vremii.
Poiana cu narcise de pe Masivul Saca, inclusă în Parcul Național Munții Rodnei, este o arie protejată de interes național, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic), situată în județul Bistrița-Năsăud, pe teritoriul administrativ al comunei Rodna, satul Valea Vinului. Rezervația naturală aflată în Munții Rodnei, are o suprafață de 5 ha, și reprezintă o poiană cu narcise (Narcissus angustifolius) pe versantul estic al muntelui Saca, la o altitudine de 1600 m, într-o asociație dominată de Barba ursului. La 7 km de localitatea Valea Vinului, pe vârful Saca, se află o poiană mare cu narcise, situată la altitudinea cea mai mare din țară (1600 m). Alături de narcise (Narcissus angustifolius f.stellaris) întâlnim Opaița multicoloră (Lychnis nivalis), Crucea Pământului (Heracleum Carpaticum) și alte specii rare, arată wikipedia.ro.
C.Ț.
Imagini din arhivă minunate






























