Proiectele Episcopiei Maramureșului prind contur - 1 minut în urmă
Lucrări de reparații pe drumurile din Sighetu Marmației - 18 minute în urmă
Instituții relocate pentru o gestionare mai eficientă a resurselor - 28 minute în urmă
Ungaria și cele trei mari sărbători naționale: 15 Martie, o zi a libertății - 36 minute în urmă
În Inău se organizează un frumos concert de pricesne - 10 ore în urmă
Conferințele filosofice de la Baia Mare – „o sărbătoare a ideilor și a spiritului” - 12 ore în urmă
Maramureșeni prezenți la șezătoarea „Din lada de zestre a satului”, organizată la Mănăstirea Ortodoxă „Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca - 16 ore în urmă
Teatrul de vară din Baia Mare a intrat în reabilitare - 16 ore în urmă
CCR respinge contestațiile și validează decizia BEC, legat de candidatura lui Călin Georgescu - 17 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Cum s-a schimbat generația 2010 și de ce sănătatea mintală a tinerilor este în criză? - 17 ore în urmă
Corala „Doxologia” a Catedralei Episcopale din Baia Mare a obținut Trofeul Festivalului de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”
Corala „Doxologia” a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare (dirijată de prof. dr. Cosmin Lauran) a obținut Trofeul Festivalului de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu” din Vaslui, ediția a 18-a.
Concursul a avut două secțiuni: adulți și copii. Juriul a fost alcătuit din persoane de specialitate în domeniul muzical, coordonat de prof. univ. dr. Nicolae Gîscă de la Conservatorul din Iași.
Totodată, Corala „Doxologia” a susținut un recital în cadrul Galei Festivalului, care a avut loc duminică seara, 21 august.
La acest eveniment, corala fost însoțită și de părintele ieromonah Serafim Bilț, de la Catedrala Episcopală din Baia Mare.
Scurtă biografie a Coralei „Doxologia”
Corala „Doxologia” a fost înființată în anul 2003, la inițiativa Preasfințitului Părinte Iustit, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în cadrul noii Catedrale Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Majoritatea membrilor corului nu au pregătire muzicală de specialitate, fiind amatori din diferite domenii de activitate: elevi, profesori, muncitori, ingineri, asistenți medicali, pensionari, cu toții însuflețiți de dorința de a-și aduce contribuția la înfrumusețarea sfintelor slujbe.
Repertoriul corului a pornit de la Sfânta Liturghie în varianta psaltică, compozitor Nicolae Lungu, la care s-au adăugat în timp lucrări reprezentative de la diverși compozitori, fiind abordate apoi și piese din repertoriul clasic sau prelucrări folclorice.
Participări în țară
Concursul eclesiastic „Lăudați pe Domnul”, organizat de Patriarhia Română, faza pe Mitropolie, Cluj-Napoca, 2010, locul I; Festivalul concurs internațional „Liviu Borlan”, Baia Mare, 2011, locul I; Festivalul Coral de Muzică Sacră „Cu noi este Dumnezeu”, Orăștie, 2017, premiul I; Festivalul „Buna Vestire” din localitatea Fundu Moldovei, județul Suceava, 2022, Trofeul Festivalului.
Participări în străinătate
În luna aprilie a anului 2007, corul a participat la Festivalul-concurs de muzică corală „Amour, noces et valses” din Elveția, la Montreux și Vevey, unde a primit calificativul „bine”, întrecându-se cu peste 20 de coruri din Europa; în iunie 2008, corul a fost invitat într-un schimb cultural în nordul Italiei, în localitatea Cevo, unde a susținut câteva concerte alături de corul bărbătesc din localitate; în 2010, corul a participat din nou la Festivalul-Concurs Coral Montreux-Vevey, Elveția, obținând calificativul „bien”; în anul 2011, Corul „Doxologia” a fost invitat de către Primăria Vienei pentru a susține un concert de colinde în cadrul Târgului de Crăciun vienez. Corul a susținut răspunsurile la Sfânta Liturghie în Biserica Comunității Române din Viena, informează Arhid. Adrian Dobreanu, Responsabil Comunicații Media-Online.
Felicitări!