Share
Elevii de liceu sunt invitați să se înscrie la Concursul de eseuri „Mineralele din viața noastră”

Elevii de liceu sunt invitați să se înscrie la Concursul de eseuri „Mineralele din viața noastră”

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, în parteneriat cu Societatea Geologică a României și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș lansează ediția a doua a Concursului de eseuri „Mineralele din viața noastră”.

Acest concurs este organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, care se celebrează în fiecare an pe data de 22 aprilie.

Concursul se desfășoară în perioada 3 februarie – 20 aprilie și se adresează elevilor din ciclul liceal. Participanții vor trebui să realizeze un eseu, în care vor putea sa aleagă între a descrie un mineral sau a descrie mineralele ce fac parte dintr-un produs sau obiect, pe care îl utilizăm în viața noastră.

În vederea participării la concurs, doritorii trebuie să se înscrie prin intermediul formularului online, până la data de 15 martie 2023, urmând ca eseurile să fie trimise până cel târziu la data de 10 aprilie 2023, prin e-mail la adresa contact@muzeuminbm.ro , specificându-se la subiect „Pentru concurs Ziua Pământului”.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu