Huberta – proză scurtă de Marian Ilea (I) - 9 ore în urmă
Încă o zi liberă pentru bugetari, în 2025 - 11 ore în urmă
Duminică seară, de vizionat „Pictorul de pancarte” de Marian Ilea, la Teatrul Ararat - 11 ore în urmă
Artistul Paul Surugiu (Fuego) va concerta la începutul primăverii, la Baia Mare - în urmă
Activitate a elevilor Liceului „Emil Racoviță,” dedicată marelui poet Mihai Eminescu - 1 zi în urmă
O nouă acțiune de căutare-salvare a Salvamont Maramureș - 1 zi în urmă
Programul Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru duminică, 12 ianuarie - 1 zi în urmă
Cuvântul „MULȚUMESC” este sărbătorit pe tot globul, la data de 11 ianuarie - 1 zi în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Liniștea care construiește încredere - 1 zi în urmă
În Ruscova se organizează „An Nou pe rit vechi” - 1 zi în urmă
Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș a participat la marșul de protest din București
30 de membri ai Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM) au participat ieri, 10 mai, la marșul de protest din București organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și federațiile sindicale din educație. Acțiunea a început la ora 11.00, în Piața Victoriei, după care protestatarii au plecat în marș spre Palatul Parlamentului.
Revendicările sindicaliștilor din Educație au rămas aceleași: majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic; acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile; salarizare corectă pentru funcțiile de conducere; creșterea anuală a investițiilor în învățământ pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii; renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.
Conform calendarului acțiunilor de protest, în perioada 20 aprilie – 5 mai, membrii sindicatelor din Educație din întreaga țară au fost chestionați cu privire la declanșarea grevei generale începând cu data de 22 mai.
După primele date centralizate, în Maramureș, aproximativ 75% dintre membrii SLI MM au optat în favoarea grevei generale. O decizie finală va fi luată în curând, după colectarea la nivel național a acordurilor.