Share
Echipajul Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, locul II la etapa națională a Concursului Interdisciplinar “Cultură și Civilizație în România”

Echipajul Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, locul II la etapa națională a Concursului Interdisciplinar “Cultură și Civilizație în România”

În perioada 25-28 mai, Baia Mare a găzduit etapa națională a Concursului Interdisciplinar “Cultură și Civilizație în România”.

26 de județe au participat la concurs, iar probele s-au desfășurat la Colegiul de Arte Baia Mare.

Competiția a fost structurată pe trei secțiuni și a cuprins două probe: o probă teoretică (fiecare echipaj a pregătit un portofoliu care a cuprins prezentarea scrisă din perspectivă teoretică a temei alese: analiza istorică, lingvistică, etnografică, sociologică, religioasă, cu evidenţierea aspectelor de interculturalitate) și o probă practică (ilustrarea temei alese prin mijloace grafice, audio-vizuale sau prin obiecte).

Echipajul Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației – format din elevele Maria Biroveț, Alexandra Bledea și Bianca Roman – a obținut locul II la etapa națională, reprezentând Maramureșul. Acesta a fost coordonat de profesorii Daniela Andrașciuc, Flaviu Vida și Gheorghe Andrașciuc.

Felicitări!


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu