Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din post

7. «Habemus feminam minister culturae» – sau despre cum ni s-au egalizat șansele egalizării de gen în politică și cultură *

Pentru că au fost „copiii cuminți” ai sistemului bugetar care nu și-au făcut de cap cu amenințări greviste (precum doftorii&company, milițienii de pe stil nou, frânarii locomotiviști ai cefereului, et alii ejusdem farinae) în timpul „marii răzmerițe profesorale” care ne-a ținut cu sufletul la gură mai pe la-nceputul verii, și care a mai dat 3-4 găurele prin plasa de protecție a bugetului național, slujbașii publici ai familiei ocupaționale cultură și-au primit binemeritata răsplată. Odată cu rotirea cadrelor guberniale (oricum întârziată de insurgența dăscălească), miercuri 14 iunie a.c. deasupra clădirii Parlamentului din București s-a ridicat fuiorul fumului alb – strecurat prin ferestrele întredeschise ale Comisiilor parlamentare reunite pentru cultură – vestindu-i pe români și pe minoritățile conlocuitoare – naționale, politice, socio–profesionale, de gen, etc: Habemus feminam minister culturae!

…Oameni noi – la guvern (înnoit ?) – speranțe (…de care?) ! …oareșce speranțe s-or mai găsi, totuși, pe-acolo pe la cultură, măcar așa cum se întâmplă (în principiu?) la fiecare schimbare a unui decident cu un altul !

…Ați văzut însă ce au pățit cei de la „instrucțiune (publică și privată deopotrivă)” ? Au fost „copii răzvrătiți” – așa că le-au lăsat-o de ministresă tot pe „prezidențiala” Ligia Deca (doctor în științe politice, masterată și licențiată în …managementul și transportul naval și maritim !), cea care tocmai de s-a întregimentat în PNL-ul sectorului VI al capitalei ! Și-o să vadă ea, dăscălimea națională, colea mai prin septembrie, când s-or „implementa” noile legi ale României educate, și le va veni „nota de plată” pentru măririle salariale abia câștigate!…

Dar să lăsăm dăscălimea în amarul necazurilor ei, și să ne întoarcem la amarurile necazurilor noastre culturale…

EROINA: Raluca TURCAN – n. 02 aprilie 1976, Botoșani;

formația intelectuală:

studii universitare de bază în științe economice
la Institutul Puskin Moscova, Rusia, (1996-1999, diplomă în rusă comercială)
la ASE București – Facultatea de Relaţii Economice Internaţional (1999, diplomă de economist);
cursuri și programe universitare și postuniversitare complementare:
științe politice (ACYPL: Washington, SUA); comunicare politică (Harvard Kennedy School, Program Kokkalis, Atena); cadrul legal și instituțional al Uniunii Europene (Universitatea Viena, Austria) și, bineînțeles, nelipsitul – din curriculum-ul profesional al politicienilor români – curs postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale: Securitate şi Bună Guvernare la Universitatea Naţională de Apărare «Carol I» – Colegiul Naţional de Apărare.
profesia de bază: om politic P.N.L. (provenit din gruparea Partidului Democrat Liberal;
din iunie 2023: Ministru al Culturii în guvernul PSD/PNL «Marcel CIOLACU»;
august 2021- în prezent: membru de drept și vicepreședinte al Biroului Politic Național al P.N.L.;
decembrie 2020-noiembrie 2021 – Ministrul muncii şi protecţiei sociale în guvernul PNL/USR/UDMR «Florin CÂȚU»
noiembrie 2019-decembrie 2020 – Viceprim-ministru în guvernul PNL «Ludovic Orban»
iunie 2017-septembrie 2021: Prim-vicepreședinte P.N.L.;
decembrie 2016-iunie 2017: Președinte interimar P.N.L.;
2014-2016: vicepreședinte P.N.L.;
2012-2016: Secretar al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport (până în septembrie 2016), Vicepreşedinte (din septembrie 2016 – decembrie 2016); 2016-2020: membru al aceleiași comisii;
2007-2014: vicepreședinte P.D.L.;
2004-2008; 2008-2012: Preşedinte al Comisiei pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în Masă din Camera Deputaţilor;
din 2004- în prezent (până în 2024): deputat de Sibiu;

Iată un curriculum profesional impresionant și acoperitor al unei largi plaje domeniale și de competențe, care combină leadership-ul politic de partid (PDL+PNL), leadership-ul juridic din comisii parlamentare dedicate culturii, artei, mass-media, învățământului și științei, tineretului și sportului, cu leadership-ul administrativ guvernamental la muncă, protecție socială și – de acum – la cultură.

Uluitoare, această diversitate de segmente profesional–domeniale este de regăsit în biografiile urriculare ale majorității vârfurilor clasei politice românești – cu accente de variabilitate chiar mai apăsate, la unii dintre politicieni cu vocație de „șefi” multilaterali dezvoltați ! Dacă ar fi să luăm cu adevărat în serios profilul unor astfel de competențe universalite, mai că am fi tentați să credem că asistăm la resuscitarea modelului umanismului renascentist al omului „polihistor” („persoana care are cunoștințe semnificative în diferite domenii, care fac din polihistor un om cu preocupări vaste, ieșite din comun.”) [1], al homo universalis („persoană care este specializată într-o gamă extrem de largă de domenii diferite”) [2], sau modélul omului enciclopedismului iluminist francez de secolo XVIII (persoană cu „erudiție vastă, multilaterală” [3]) !

Am vrea noi să fie așa ! – dar bunînțeles că nu-i ! Nici vorbă să fi căzut așa minune peste capetele noastre postmoderne !

În cazul modelelor istorice este vorba despre calități și competențe personale dobândite experiențial, testate și atestate în mod practic, în vreme ce uluitoarea versatilitate a leadership-ului nostru politic își are originile în CV-uri care cumulează diplome, job-uri și poziții – atestătoare – cel mult – ale diversității domeniilor de studii, de muncă ori de „șefii” frecventate / executate / încredițate – îndeplinite, dar nicidecum ale vreunor erudiții personale ! Iar în spatele majorității acestor „achiziții” de curriculum plutește, nebuloasă și atotputernică, umbra partidului și a deciziilor sale de formare / promovare / plasare în sfera / domeniul / poziția necesară politic.

Așa și în cazul Ralucăi Turcan la cultură !

Ș-apoi – ferească sfinții să ne reamintim numeroasele controverse privind tot felul de plagiaturi doctorale și masterală, că…

…dar mai bine trecem !… încât: „români, dormiți liniștiți – partidele veghează !”

Intuind previzibile întrebări „sensibile” despre calitățile ce o recomandau „la cultură”, doamna Turcan le-a preîntâmpinat, cu bine-țintit simț politic și de comunicare, devoalând ea însăși „(…) în debutul audierilor că nu este un om de cultură, [și] a precizat că se consideră «un om educat şi, în acelaşi timp, un manager», având o pregătire de economist” [4]. La sârșitul procedurii de audirere, ea a declarat presei: „Audierea a fost, aşa cum sunt obişnuită, şi cu dezbateri politice, dar şi cu întrebări de fond şi m-am bucurat că am avut ocazia să răspund la aceste întrebări. În acelaşi timp am simţit nevoia să am un dialog onest, cu nişte oameni, membri ai Comisiilor pentru Cultură, unde este foarte important să ai proprietatea termenilor şi să poţi să faci diferenţa între oamenii care creează plusvaloare în România, oamenii de creaţie, oamenii de cultură şi oamenii educaţi, aşa cum mă consider, un om educat şi, în acelaşi timp, bun manager. Pregătirea mea este de economist, însă am interacţionat în decursul timpului cu domeniul cultural, atât în calitate de preşedinte al Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, cât şi ca vicepremier, coordonator pe Ministerul Culturii”, a spus Turcan. [5]”

Așadar, de recomandat – o recomandă expertiza profesională de economist (pe care nu a exercitat-o efectiv, vreodată); competența de bun manager (adicătelea: bun organizator al muncii celorlalți) care pare să fie, în general, principalul atu întru „șefire” al politicienilor români (deși, adeseori, rezultatele obținute contrazic această stimă de sine !); calitatea de om educat (am văzut, spre exemplificare, la una dintre televiziuni, o secvență cu doamna Turcan interpretând la pian o melodie, corect și convingător… chiar mi-a plăcut !); și, desigur nu în ultimul rând, vine experiența din cariera politică în/prin raporturile și relațiile cu problematica specifică spețelor culturale, experiență administrativă, legislativă și …executivă acumulată la parlament și în guvern.

Notăm, în treacăt, că de la începuturile guvernărilor României moderne (guvernul Barbu Catargiu –ianuarie/iunie 1862) și până în 1957 – adică vreme de aproape un secol – cultura și artele au fost, mereu, o treabă strict „masculină” arondată – de regulă – Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, fie fără o structură instituțională distinctă, fie ca direcție cu rang de subsecretariat de stat, împrejurare ce documentează, pe temeiul seriei istorice lungi, că pentru succesivele generații ale clasei politice românești domeniul culturii și artelor a reprezentat, mai mereu, o sferă domenială secundară/marginale. De altminteri, această imagine este întărită de seria leader-ilor ministeriali succedați la conducere, în care regăsim amestecul unor politicieni obscuri, „înghițiți” de uitarea memoriei istorice, cu personalități de primă linie ale vieții culturale și politice românești (precum Grigore Balș[6], 1862; Al. Odobescu[7] – director – 1862, ministru – 1863; C.A. Rosetti[8] – 1866; Titu Maiorescu[9] , 1874-1876 / 1888-1889 / 1890-1891; Vasile Conta[10], 1880-1881; Petru Poni[11], 1891 / 1895-1896 / 1918; Take Ionescu[12], 1891-1895 /1899-1900; Spiru Haret[13], 1901-1904 / 1907-1910; Octavian Goga[14], 1919; Petre Negulescu[15], 1920 ). Au făcut excepție unele guverne interbelice, când a funcționat un Minister al Artelor, cuplat la Culte aflat sub direcția unor personalități de prim plan, unele provenite din Transilvania (O. Goga, 1920-1921; Alexandru Lapedatu[16], 1923-1926 / 1927-1928 / 1934-1936; Nicolae Iorga[17], 1931-1932; Dimitrie Gusti[18], 1932-1933; Ioan Lupaș[19], 1937-1938; Constantin C. Giurescu[20], 1940; Ioan Petrovici[21], 1926-1927 – Ministru al Cultelor și Instrucțiunii publice / 1937-1938 – Ministrul Culturii Naționale în guvernul Goga) / 1941-1944 – ministru secretar de stat la Departamentul Culturii Naționale și al Cultelor în guvernul Ion Antonescu), iar apoi Ministerul Artelor din primele guverne comuniste (Ion Pas[22], 1946-1948 / 1955-1958 – prim-locțiitor al Ministrului Culturii; Octav Livezeanu[23]: 1946 / Ministerul Artelor și Informațiilor – 1948-1949 / Ministerul Artelor: 1949-1950 ).

Raluca TURCAN ridică la șase numărul prezențelor feminine, în era postbelică, la conducerea structurii ministeriale atribuită culturii: Constanța Crăciun[24] (1953-1957 – Ministru al Culturii în guvernele G. Gheorghiu-Dej II și Chivu Stoica I; 1962-1965 – președinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, în guvernul I. Gh. Maurer I); Suzana Gâdea[25] (1979-1989 – președintă a Consiliului Culturii și Educației Socialiste, în guvernele I. Verdeț I-II, și C. Dăscălescu I-II); Mona Muscă[26] (P.N.L., 2004-2005 – Ministru al Culturii în guvernul liberal Tăriceanu I); Csilla Hegedüs[27] (U.D.M.R.: 2010-2012 – consilier ministerial la Ministerul Culturii / 2014 – secretar de stat la Ministerul Culturii / noiembrie-decembrie 2014 – viceprim-ministru interimar și ministru interimar la Ministerul Culturii în guvernul Ponta III / noiembrie 2021-iunie 2023 secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene în guvernul Ciucă); Corina Șuteu[28] (mai 2016-ianuarie 2017– Ministru al Culturii în guvernul Cioloș).

Proiectate pe această „canava istorică”, misiunea Ralucăi Turcan la cultura și artele naționale se ițește sub forma siluetei, întrucâtva nebuloase, a unei cruci metaforice pe care este chemată să o plimbe prin viața cotidiană a românilor, în condiții de neprioritate națională prelungită, cu suport bugetar mai mult simbolic, în absența unei strategii naționale coerente și specifice, și cu obiective plasate în zona de intersectarea a „industriilor de divertisment” cu așa-zisele „industrii creative” și croite, parcă, în slujba intereselor altor sectoare economice și sociale din portofoliului sarcinilor guvernamentale (IT, IMM, educația informală, economia autogenerativă, etc.).

Dar să vedem croiala portofoliului de intenție al doamnei ministrese…

POVESTEA – sau THE STORY ITSELF – ca să mă exprim, din nou, pre limba noilor tineri frumoși și creativi:

votul avizării nominalizării: s-au înregistrat 17 voturi „pentru”, şapte voturi „împotrivă” şi două abţineri din partea membrilor Comisiilor pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Aviz favorabil, așadar, pentru funcția de Ministru al Culturii.
audierea: „Turcan a declarat că priorităţile ca ministru al Culturii ţin atât de proiectele în derulare pe termen mediu şi lung, dar şi de priorităţile pe termen scurt. «În privinţa proiectelor pe termen mediu şi lung mi se pare vital să îndeplinim pas cu pas jaloanele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a nu risca pierderea de fonduri şi a afecta alte investiţii aflate în derulare pentru dezvoltarea comunităţilor locale care accesează fonduri PNRR. De asemenea, să dezvoltăm şi să cheltuim eficient fondurile care sunt din surse rambursabile. Şi mă refer la finalizarea cu succes a proiectelor derulate prin împrumutul cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei», a declarat Turcan, la finalul audierii. (…) Ministrul desemnat a mai spus că are în vedere dezvoltarea «cât mai rapid a părţii de digitalizare, atât din perspectiva valorificării şi evidenţierii patrimoniului naţional, cât şi din perspectiva accesului transparent la proiecte culturale sau chiar de producţie artistică, fie că vorbim de cinematografie, sau de alte arte.» (…) «Nu mai puţin importante sunt şi priorităţile legislative, una dintre ele trenând chiar din perioada în care am lăsat conducerea Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor, şi anume Legea Patrimoniului Naţional şi de asemenea o lege care să stimuleze creşterea numărului de experţi în domeniul intervenţiei pe proiectele culturale», a mai spus Raluca Turcan. (…) În cadrul audierilor, printre priorităţile amintite de Raluca Turcan s-au mai numărat continuarea parteneriatului cu Republica Moldova, dezvoltarea patrimoniului minorităţilor naţionale, reabilitarea, refacerea şi punerea în valoare a patrimoniului prin inermediul traseelor culturale, creşterea accesului la cultură a cât mai multor comunităţi, derularea optimă a programului Timişoara Capitală Europeană a Culturii, a Festivalului Internaţional George Enescu, a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi a altor evenimente similare, achiziţionarea în continuare a unor opere de artă (…).” [29]

Nu-i greu să observăm că portofoliul obiectivelor țintite de doamna Turcan se concentrează asupra finalizării de acțiuni/activități ale guvernanței precedente și aflate în diverse faze de desfășurare. Ceea ce nu-i rău în sine, și vine în fericită contrazicere cu mai vechile „obiceiuri ale pământului” – de a anula cele ce preexistă („greaua moștenire”, etc…) și (eventual) de a le relua în forme (discret) cosmetizate, personalizate, etc., etc… Da’ ceva nou – chiar nimic ? …poate, o fi prea devreme ? …mai vedem…

Tot din categoria lucrurilor moștenite – dar nenominalizate, o sarcină previzibilă va înlănțui, cât de curând, bunele intenții și energiile doamnei ministru: croiala AnexelorIII și VIII ale salarizării în sfera familiei ocupaționale de funcții bugetare «cultură» – în vederea întocmirii grilelor legii celei noi a salarizării unitare a sistemului bugetar românesc, reper legislativ care reprezintă condiție reformistă în schema P.N.R.R.-ului românesc. Aici, actuala lege 153/28 iulie 2017 lasă drept „moștenire” nedreapta distribuire diferențiată a coeficienții de referință (pentru funcții identice/similare/echialente) prin care se favorizează / discriminează pozitiv instituțiile de spectacole: teatre, instituții muzicale și de concerte (adicătelea industria de divertisment), față de unitățile publice – muzee, biblioteci, presă, edituri, informare–documentară și altele. Promovată în penultima zi de funcționare a guvernului PSD Grindeanu, și elaborată de-a lungul mai multor ani (în mai multe variante ale grilelor, începând din 2015), în vremea succesiunii mai multor guverne (începând cu Ponta IV) și sub două legislaturi parlamentare (2012/2016, 2016/2020), în final legea a consfințit efectele lobby-ului, intensiv și încunutat de succes, pe care l-au exercitat regretatul Ion Caramitru și asociațiile profesionale teatrale și muzicale. Acești vectori de influență au izbutit să împună legislatorilor praguri mărite cu 20%-50% pentru coeficienții de salarizare din instituțiilor de spectacole și de concerte, introducând astfel flagrante discriminări față de celelalte sectoare profesionale ale familiei ocupaționale «cultură» – într-o lege autointitulată „a salarizării unitare” (a se vedea mai jos tabelele comparate din ilustrațiile 2-5).

Rămâne de văzut măsura în care noul ministru în funcție va izbuti – sau nu – să reziste lobby-știlor noi care vor presa, cu siguranță, pentru păstrarea diferenței discriminatoare ca pe un drept câștigat, ori va dori și se va dovedi capabilă să impună corectarea, prin egalizare unitară a grilelor din viitoarea lege a salarizării unitare. Ar fi (cel puțin) de bun simț civic și de responsabilitate politică asumată ca decidenții guvernamentali și legislatori să recunoască importanța socială, culturală și (nu în ultimul rând economică) a muncii bugetarilor din muzee, laboratoare de conservare a patrimoniului național (imobil și mobil), biblioteci, case și așezăminte de cultură, edituri ș.a., măcar prin egalizarea cu unitățile de mărime salariale din industria divertismentului. Dacă „minunea” se va întâmpla, atunci doamna ministru cu siguranță că va binemerita…

Rămâne să vedem mai prin august-septembrie… Deși, teamă îmi este de vreo surpriză neplăcută !… Spre pildă de o egalizare „în jos” !… Uniformizarea prin diminuarea grilelor „diertismentiștilor” nu ne va produce prilej de satisfacție pe motiv de „capra vecinului” (aș pune pariu că gândirea contabilicească a decidenților ministeriali și legislatori ar putea fi tentată de așa o soluție !…).

Dr. Tiberiu ALEXA

LISTA ILUSTRAȚIILOR

foto 1: Raluca TURCAN = sursa 1: www.wall-street.ro/; sursa 1: INQUAM Photos, Octav Ganea

Tabele comparate cu grila salarizării bugetare, în Legea salarizării unitare 153/2017, în industria divertismentului, muzee și biblioteci publice

foto 2 = Legea 153/2017: Salarii de bază în instituții naționale sau de importanță națională – Funcții de conducere.

foto 3 = Legea 153/2017: Salarii de bază în instituții naționale sau de importanță națională – Funcții de execuție.

foto 4 = Legea 153/2017: Salarii de bază în alte instituții– Funcții de conducere.

foto 5 = Legea 153/2017: Salarii de bază în alte instituții– Funcții de conducere.

* Acest text reprezintă un pamflet care trebuie citit, înțeles și tratat ca atare.

[1] Cf. https://dexonline.net/definitie-polihistor, accesat la 27 iunie a.c.: „ POLIHISTÓR s.m. Cunoscător al mai multor domenii de specialitate”; cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Polihistor, accesat la 27 iunie a.c.: „Polihistorul sau geniul universal (în latină homo universalis, în greacă πολυμαθής, polymathēs, „care a învățat mult”) este persoana care are cunoștințe semnificative în diferite domenii, care fac din polihistor un om cu preocupări vaste, ieșite din comun.”.

[2] „Hommo universalis – persoană care este specializată într-o gamă extrem de largă de domenii diferite”; (…) este descrierea omului ideal al Renașterii ( secolele XV – XVI ). Numele este latin și înseamnă «om universal, total». Homo Universalis este caracterizarea unui om care a condensat toate idealurile epocii Renașterii: spirit de investigație și critic, curiozitate și, mai ales, tendința de a se ocupa de fiecare obiect de artă și știință . Termenul se referă la amploarea sau «universalitatea» dorită a erudiției pe care ar putea-o dobândi. ”: cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Homo_Universalis, accesat la 27 iunie 2023.

[3] Cf. https://dexonline.ro/definitie/enciclopedism, accesat la 27 iunie 2023: „1. Sistemul și principiile enciclopediștilor (mai ales ale celor francezi din secolul XVIII). 2. Erudiție vastă, multilaterală.”

[4] Cf. https://www.agerpres.ro/politica/2023/06/14/rotativa-guvernamentala-audieri-ministri-raluca-turcan-aviz-favorabil-pentru-functia-de-ministru-al-culturii–1123938, accesat la 27 iunie 2023: AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu).

[5] Ibidem.

[6] Grigore Balș (1826-1895) jurnalist și politician român, membru al Partidului Conservator, ministru la finanțe , respectiv la culte și instrucțiune publică, apoi președinte al Camerei Deputaților.

[7] Alexandru Odobescu (1834-1895), eseist, dramaturg, etnograf, istoric, arheolog, publicist și om politic. Personalitate unionistă de primă linie. Vezi mai pe larg în https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Odobescu, accesat la 27 iunie 2023.

[8] Constantin Alexandru Rosetti (1816-1885) publicist și editor jurnalist, conducător al revoluției pașoptiste din Țara Românească, politician, militant unionist de frunte din Țara Românească, politician de orientare liberală, fondator al Societății literare române (viitoarea Academie Română).

[9] Titu Maiorescu (1840-1917) „a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog și politician și scriitor român, mason, cel de-al 23 prim-ministru al României între 1912-1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.” Cf. și detalii în https://ro.wikipedia.org/wiki/Titu_Maiorescu, accesat la 27 iunie 2023.

[10] Vasile Conta (1845-1882), filosof, scriitor, om politic și ministru, apropiat revista ieșeană Convorbiri literare și de cercul junimist începând din 1873. „El s-a manifestat ca un militant pentru progresul multilateral al tânărului stat național, pentru apărarea și consolidarea independenței, pentru dezvoltarea industriei, a comerțului autohton, a învățământului și a culturii. (…) Cariera politică a lui Vasile Conta a avut un caracter puternic reformator. În calitate de ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor, Vasile Conta a propus (fără a avea sprijinul parlamentar necesar), o lege a educației care prevedea profesionalizarea învățământului agricol, industrial, economic; eliminarea religiei din liceele de băieți; înființarea de licee pentru fete și acordarea, pentru acestea, a dreptului de a urma studii universitare; introducerea unui examen de capacitate pentru profesori, în concordanță cu cel francez.”: cf. și detalii în https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Conta, accesat la 25 iunie 2023.

[11] Petru Poni (1841-1925) chimist, fizician, mineralog, pedagog, parlamentar și om politic de orientare conservatoare, pionier al școlii românești de chimie; profesor universitar de chimie și chimie organică la Universitarea din Iași, membru titular și președinte al Academiei Române; comisar al Guvernului Român la Expoziția Universală de la Paris din 1900. Vezi detalii în https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Poni, accesat la 24 iunie 2023.

[12] Take IONESCU (1858-1922) avocat, ziarist, parlamentar și om politic de orientare initial liberal (1883-1885), reorientat înspre conservatorism (din 1891 membru al Patidului Conservator), întemeiază în 1908 Partidul Conservator-Democrat, pe care la condus până la moarte; al 22-lea prim-ministru al României (1921-1922); „ Pe parcursul carierei sale politice, Take Ionescu a ocupat o serie de poziții ministeriale, cum ar fi ministru al instrucțiunii publice și cultelor (1891-1898), ministru de finanțe (1904-1907), ministru de externe (1912-1914) și în cele din urmă, președinte al Consiliului de Miniștri (1921-1922). S-a făcut remarcat prin calitățile sale oratorice, căpătându-și în epocă porecla de «Tăchiță Gură de Aur». (…) Take Ionescu a fost un susținător al intrării României în Primul Război Mondial, de partea Antantei. De activitatea sa ca ministru de externe se leagă semnarea Păcii de la București din 1913, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Balcanic, precum și punerea bazelor Micii Înțelegeri în 1921. A fost un sprijinitor activ al luptei pentru unitatea națională a românilor din afara granițelor, militând în același timp pentru respectarea drepturilor minorităților naționale.” Cf. și detalii în https://ro.wikipedia.org/wiki/Take_Ionescu, accesat la 26 iunie 2023.

[13] Spiru Haret (1851-1912) matematician, astronom, pedagog, academician român de origine armeană, celebru pentru reformarea și reorganizare înățământului românesc din funcția de ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor. Cf. detalii la https://ro.wikipedia.org/wiki/Spiru_Haret, accesat la 25 iunie 2023.

[14] Octavian Goga (1881-1938) poet, prozator și dramaturg, jurnalist, activist cultural, patriot și activist unionist, parlamentar și politician – inițial de orientare națională prounionistă, după 1930 reorientat înspre dreapta naționalistă ultraradicală, cu accente fascistoide; prim-ministru (decembrie 1937-februare 1938) al „guvernului de 44 de zile” de orientare pronazistă . Vezi detalii în https://ro.wikipedia.org/wiki/Octavian_Goga, accesat la 24 iunie 2023.

[15] Petre P. Negulescu (1872-1952) filosof, eseist, journalist, professor universitar și academician, om parlamentar și politic de orientare inițială conservatoare, reorientat apoi la Partidul Poporului și la mișcarea averescană. A proiectat o reformă a înățământului românesc (1922). ezi detalii în https://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_P._Negulescu, accesat la 24 iunie 2023.

[16] Alexandru Lapedatu (1876-1950) istoric, eseist și om politic, de șase ori ministru la Culte și Arte, de patru ori ministru de stat, parlamentar și președinte al Senatului României¸membru, secretar general și președinte al Academiei Române. Vezi detalii la https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_I._Lapedatu, accesat la 23 iunie 2023.

[17] Nicolae Iorga (1871-1940) istoric, critic și istoric literar, poet, dramaturg, eseist, jurnalist, polemist și editor de presă, profesor universitar, istoric al artelor și filosof al istoriei, enciclopedist, memorialist, membru al Academiei Române, orator, parlamentar, ministru și om politic de orientare pro-conservatoare și națională, cel de al 34-lea prim-ministru (aprilie 1931-mai 1932). Vezi mai pe larg în https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga, accesat la 25 iunie 2023.

[18] Dimitrie Gusti (1880-1950) etnolog, sociology, istoric, filosof și etician, profesor universitar , membru și președinte al Academiei române, creatorul școlii românești de sociologie, ministru la Instrucțiune publică, Culte și Arte. vezi mai pe larg în https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Gusti, accesat la22 iunie 2023.

[19] Ioan Lupaș (1880-1967) istoric, peofesor universitar, fondator și co-director al Institutului de Istorie Națională de la Cluj; membru al Academiei Române, activist unionist și participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și membru în Marele Sfat Național, secretar general la resortul Culte și Instrucțiune Publică din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria (1918-1920), om politic și deputat parlamentar, ministru. Vezi în https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Lupaș, accesat la 22 iunie 2023.

[20] Constantin C. Giurescu (1901-1977) istoric, professor universitar, membru al Academiei Române, fondator al Institutului de Istorie Națională la București, om politic de orientare liberal, afiliat Frontului Renașterii Naționale, ministru. Vezi în https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_C._Giurescu, accesat la 22 iunie 2023.

[21] Ioan Petrovici (1882-1972) filosof, eseist, memorialist, orator, profesor universitar la Iași și București, om politic de orientare initial conservatoare (Partidul Democrat-Conservator), apoi agrariană și naționalistă (Partidul Poporului – averescan; Partidul Național Agrar și Partidul Național Creștin conduse de O. Goga), ministru. Vezi mai pe larg în https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Petrovici, accesat la 22 iunie 2023.

[22] Ion Pas (n. Calman Schritter, 1895-1974) romancier, nuvelist, traducător, jurnalist, om politic comunist, ministru; președinte al Comitetului Radiodifuziunii (1958-1965), membru în Societatea Scriitorilor Români (din 1946), respectiv membru și președinte executiv al Uniunii Scriitorilor din România (1965-1974). Vezi în https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Pas, accesat la 22 iunie 2023.

[23] Octav Livezeanu (1902-1975) jurnalist, publicist și om politic – inițial de orientare țărănistă (membru P.N.Ț. din 1934), apoi dizident (din 1938 în Partidul Social-Țărănesc condus de Mihail Ralea), absorbit apoi în mișcarea comunistă (din 1944 membru al Frontului Plugarilor condus de Petru Groza). Ca ziarist a lucrat la publicațiile Adevărul, Dimineața, Cuvântul liber, Dreptatea. A îndeplinit demnități ministeriale în guvernele Petru Groza (printre care ministru al propagandei (29 noiembrie 1946-30 decembrie 1947). A fost deputat în Marea Adunare Națională, și și-a încheiat cariera publică în funcția de vicepreședinte al Institutului Român pentru Relațiile Culturale cu Străinătatea.

[24] Constanța Crăciun (Helena Vințe, 1914-2002), profesoară, om politic și demnitară comunistă, membră în Comitetul Central al Partidului Comunist din România (1936), membră a CC al PCR (1945-1969; 1972-1974); membră a prezidiului Marii Adunări Naționale (1948-1953); vicepreședintă a Consiliului de Stat al R.P.R. / R.S.R. (1965-1969). Vezi în https://ro.wikipedia.org/wiki/Constanța_Crăciun

[25] Suzana Gâdea (n. Stănescu, 1919-1996) inginer, cadru didactic universitar la București (1945-1989) și prorector al Institutului Politehnic Bucureșri (1955-1976),om politic și demnitară comunistă, strâns asociată grupului politic susținător al regimului autoritarist Nicolae Ceaușescu (1972-1989), membră a Comitetului Politic Executiv al P.C.R. (1979-1989), deputat în Marea Adunare Națională (1965-1989), ministru al Educației și Învățământului (1976-1979), membru corespondent al Academiei Române (1974-1989) exclusă în 1990. Vezi în https://ro.wikipedia.org/wiki/Suzana_Gâdea, accesat la 22 iunie 2023.

[26] Mona Muscă (n. Stoian-…) filolog, cadru didactic universitar și cercetător lingvist, om politic (Alianța Civică / Partidul Alianța Civică: 1900-1995; P.N.L.: 1996) și parlamentar (Convenția Democrată/P.N.L.: 1996-2000; Alianța Dreptate și Adevăr/P.N.L.: 2000-2004, 1996-2000). Vezi mai pe larg în https://ro.wikipedia.org/wiki/Mona_Muscă, accesat la 25 iunie 2023.

[27] Csilla Hegedüs (1967-…), economist, specializată în managementul turismului și afacerilor, și în managementul protejării patrimoniului cultural construit, cadru didactic universitar , om politic membru al U.D.M.R., consilier ministerial, secretar de stat, ministru și viceprim-ministru interimar, fondator și președinte al Fundației Transylvania Trust. Vezi în https://hu.wikipedia.org/wiki/Hegedüs_Csilla_(politikus), accesat la 28 iunie 2023.

[28] Corina Șuteu (1961-…) critic de teatru, manager cultural, consultant cultural, expert independent în management cultural, politici culturale europene, cadru didactic uniersitar asociat, ministru. vezi mai pe larg în https://ro.wikipedia.org/wiki/Corina_Șuteu, accesat la 26 iunie 2023.

[29] Cf. https://www.agerpres.ro/politica/2023/06/14/rotativa-guvernamentala-audieri-ministri-raluca-turcan-aviz-favorabil-pentru-functia-de-ministru-al-culturii–1123938, accesat la 27 iunie 2023: AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu).

Citește și