Artistul Paul Surugiu (Fuego) va concerta la începutul primăverii, la Baia Mare - 2 minute în urmă
Activitate a elevilor Liceului „Emil Racoviță,” dedicată marelui poet Mihai Eminescu - 39 minute în urmă
O nouă acțiune de căutare-salvare a Salvamont Maramureș - 1 oră în urmă
Programul Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru duminică, 12 ianuarie - 1 oră în urmă
Cuvântul „MULȚUMESC” este sărbătorit pe tot globul, la data de 11 ianuarie - 2 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Liniștea care construiește încredere - 5 ore în urmă
În Ruscova se organizează „An Nou pe rit vechi” - 7 ore în urmă
În Târgu Lăpuș se va construi o creșă - 7 ore în urmă
Cum va fi marcată Ziua Culturii Naționale la Facultatea de Litere din Baia Mare - 7 ore în urmă
Artistul Florin Ștefan va susține un recital deosebit de nai la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» - 7 ore în urmă
Handbal: Minaur obține egalul pe finalul jocului
Handbal: Minaur obține egalul pe finalul jocului
Final incredibil de meci în Sala Polivalentă Lascăr Pană din Baia Mare, duminică, 3 septembrie 2023.
Minaur Baia Mare a primit vizita echipei HC Buzău, într-un meci contând pentru etapa a 2-a din Liga Zimbrilor. Meciul s-a dovedit a fi unul deosebit de echilibrat și tare, la pauză scorul fiind 12-11.
În cea de-a doua repriză, cu mici răsturnări, s-a ajuns la 22-22, pentru ca, în 59:50, scorul să fie 26-27. Jucătorul Barros, de la HC Buzău, pasează cu portarul, ia mingea din nou, aleargă undeva în dreapta, moment în care cehul Milan Kotrc, jucătorul Minaurului, recuperează, face 2-3 pași și aruncă în disperare la poartă, iar balonul se oprește în vinclu: 27-27. Golul total neașteptat salvează un punct. După două etape, CS Minaur Baia Mare ocupă, însă, locul 12, cu 1 punct, în condițiile în care în prima etapă a pierdut în fața campioanei, Dinamo București, în deplasare.
CS Minaur Baia Mare – ACS HC Buzău: 27-27 (12-11)
Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 700 spectatori
Arbitri: Gabriel Badiu – Ioan Barbu (Cluj-Napoca). Observator: Gheorghe Năsturel (Reșița)
Aruncări de la 7m: 8-2 (transformate: 6-2; au ratat: Kotrc, Kozakevych). Minute de eliminare: 8-10 (Kozakevych, Vujic, Fotache, Mollino / Mosic, Ivancenco, Anton; în min. 44, Mitrovic a primit cartonaș roșu și albastru pentru gest nesportiv; în min. 60, Sadovii a primit cartonaș roșu pentru fault)
CS Minaur: Anton Terekhov (10 intervenții), Barna Buzogany (o intervenție); Hayder Al-Khafadji nu a jucat – Tudor Botea 7 (unul din 7m), Artem Kozakevych 5 (4 din 7m), Robert Nagy 4, Stefan Vujic 3, Milan Kotrc 3 (unul din 7m), Anderson Mollino da Silva 3, Nemanja Ratkovic 1, Gabriel Cumpănici 1, Tomas Cip, Erik Pop, Viorel Fotache. Nu au jucat: Ovidiu Ardelean, Lucas Sabou. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș
HC Buzău: Vasile Cristian Tcaciuc (6 intervenții), Ghenadi Komok (7 intervenții, a apărat și 2 de 7m) – Ionuț Broască 5, Ivan Mosic 5, Mihajlo Mitic 4, Aidenas Malasinskas 4Sergio Barros 4 (2 din 7m), Luka Mitrovic 2, Zavenică Dumitrana 1, Valentin Ivancenco, Mihai Anton 1, Bogdan Păunescu, Viaceslav Sadovii, Bogdan Meduric, Andrei Bejinariu, Robert Cîtu. Antrenori: Gabriel Armanu, Liviu Mironescu.
DirectMM.ro
Foto – CS Minaur Baia Mare (momentul golului de 27-27)