Poet și publicist român, Ioan Es. Pop s-a născut la Vărai, în județul Maramureș, pe 27 martie 1958.
A urmat cursurile Facultății de Filologie, secția limba și literatura română-limba și literatura engleză, a Universității din Baia Mare. În timpul studenției a participat la reuniunile cenaclului revistei studențești „Nord”, al cărei redactor-șef a fost între 1981 și 1983 și, sporadic, la ședințele cenaclului Universității din București.
Tot în această perioadă debutează cu ciclul de poeme Vid de memorie în revista „Nord”. După terminarea studiilor activează o perioadă lungă de timp ca profesor de limba româna la Ieud (Maramureș). După 1989 ocupa postul de jurnalist la „Cotidianul”, iar ulterior devine editor executiv la „PRO TV Magazin” și editor al „Ziarului de duminica”. A colaborat cu poezie la mai multe reviste literare, printre care se numără și „Luceafărul”, „România literară”, „Astra”, „Tribuna” și „Contemporanul”.
În 1994 debutează editorial cu volumul de poeme „Ieudul fără ieșire”. Colaborează cu poezii la: „Luceafărul”, „Nouăzeci”, „Tribuna”, „Astra”, „Transilvania”, „Contemporanul”, „Vatra”, „România literară”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare” ș.a.
A publicat grupaje de poezie în „Revista Iberorrománica” (Madrid), „Asheville Poetry Review” (SUA) și în reviste literare din Irak, Iugoslavia și Suedia.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost editor-șef al „Ziarului de duminică”, supliment al „Ziarului financiar”, și editor senior al revistei „Descoperă”.
De-a lungul timpului a obținut următoarele premii:
- Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994)
- Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1994)
- Premiul de debut al revistei „Poesis” (1994)
- Premiul Festivalului Național de Poezie de la Sighetu-Marmației (1994)
- Premiul Primăriei municipiului București pentru cel mai bun volum din colecția „Poeții orașului București” (1996), Marele Premiu acordat de Ministerul Culturii și Cultelor Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”
- Premiul Academiei Române pentru poezie, Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1999)
- Premiul ASPRO, Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2003)
- Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer (2004).
În cele ce urmează vă invităm să citiți câteva poeme scrise de Ioan Es. Pop, unul dintre cei mai importanți poeți români ai ultimilor 30 de ani.
Ioan Es. Pop
când eram mic, visam să fiu și mai mic.
mai mic decât masa, mai mic decât scaunul,
mai mic decât cizmele mari ale tatălui.
cât un cartof, atâta mă visam.
pentru că primăvara pe cartofi îi pu-
neau în pământ și gata,
până toamna nu-i mai necăjeau.
mă visam în cuib, printre ei,
dormind cu dulceață-n întuneric,
întorcându-mă pe-o parte și pe alta vara
iar apoi căzând din nou în somn.
și toamna să mă trezesc tot nedormit
și tot nespălat ca frații mei
și când să dea cu sapa-n noi, să sar deasupra
și să le strig: nu mai săpați, nu mai săpați,
căci vin acasă de bunăvoie,
dacă-n primăvară mă puneți la loc.
și primăvara să fiu primul pe care
îl aruncă înapoi în cuib
și tot așa, să rămân să dorm mereu,
din cuib în pivniță și din pivniță în cuib,
ani mulți, neîntors și uitat.
în măcelăria ta mi-ar fi plăcut şi mie să lucrez
măcar o dată pe săptămână, în ziua mea liberă,
dar nu în faţă, unde vinzi şi unde
toţi îmbracă halate şi poartă mănuşi,
mie îmi place în hala din spate, unde muştele roiesc
şi unde, oricât te străduieşti să îi extermini,
şobolanii mişună peste tot.
acolo, tăvălit pe câte-o halcă, să pot sta singur,
cu coatele în sânge animal,
să mă zgudui de plâns şi să mă rog.
după opt ceasuri de rugăciune dintr-asta,
aş ieşi afară cu ochi limpezi şi surâzători
şi şase zile după aceea aş fi blând ca un miel
şi gata de orice sacrificiu,
fericit că în a şaptea zi mă pot întoarce
în măcelărie, printre hălci,
fiindcă numai din cauza cărnii te rogi
şi cu cât e carnea mai multă,
cu atât te rogi mai sfâşietor.
spui că vom învia cu trupul şi ne vom întoarce
toţi pe la casele noastre, aşa că înainte
de-a pleca trebuie să lăsăm lucrurile în rânduială,
pentru că aşa cum le vom lăsa le vom şi regăsi.
să ne grăbim, deci, vremea este aproape.
eu pot zice că sunt pregătit. las casa curată lună,
o groază de bucate-n pod, vitele ţesălate şi hrănite,
în pivniţă vin mult şi bun, curtea plină de orătănii,
chiar şi nişte bani la teşcherea, ba poate
până atunci voi reuşi să-mprejmuiesc cu gard
toată curtea şi grădina şi pământurile pentru arătură.
pot zice că mă voi întoarce la toate de-a gata.
voi tăifăsui şi mă voi desfăta cât va fi ziua de lungă.
dar dacă pe pârâul din spatele casei
va curge şi-atunci sânge ca şi-acum?
popescu. o privire spre viitor…
într-o zi vei fi nume de stradă, popescu,
şi nu cred c-o să-ţi convină să te calce
toţi în picioare atunci. ba poate
vor face pe strada cu numele tău o piaţă de alimente, popescu,
or să arunce pe jos legume şi resturi stricate, le vor
strivi sub tălpi toată ziua, zeama lor acră
are să se scurgă prin asfaltul cu numele tău
şi nu cred că îţi va conveni, popescu.
ba poate vor începe să sape o linie de metrou,
o vor trage adînc prin inima ta, de-a lungul
şirei spinării, pînă înspre calea văcăreşti.
mai mult: or să ţi se uşureze ţigăncile pe garduri,
or să te-njure şoferii şomerii docherii gunoierii
cînd se vor împletici pe strada ta. or să scuipe noaptea peste tot.
cînd vei fi nume de stradă, popescu, în pămîntul tău
vor începe să-şi îngroape propriii morţi. cine se va gîndi
că scobesc în tine ca să-i facă loc celui plecat?
iar dacă va fi cutremur, închipuie-ţi ce jale şi ce
neodihnă şi de cîte ori vor scormoni în tine
şi cît vor blestema pămîntul cu numele tău, zău,
nu ştiu pentru ce ne chinuim atîta să ajungem
nume de străzi pentru alţii, popescu.
cu aceşti ochi, cu care n-am văzut niciodată
la mai mult de-un metru depărtare,
adulmec lumina ca pe un lucru străin
şi pe cale de dispariţie,
carne peste carne în carne sub carne,
şi cred că abia acum încep să o văd bine,
abia acum se încheagă ea ca lumea,
o pastă mai groasă ca metalul şi mai grea ca apa,
altfel cum s-ar scufunda la aşa adîncimi?
dar ce ochi mai limpede ca al meu vede lumina în sine,
cu venele ei negre gata să plesnească,
mai tulbure ca o placentă aruncată la gunoi,
mai grea ca mercurul cînd fată icnind,
şi-atunci cînd o vede, care ochi trebăluieşte
în jurul ei ca în jurul unei căldări cu asfalt?
cu un ochi ca al meu nu vezi lumina luminînd,
în schimb îi vezi alcătuirea bolnavă,
greutatea mai grea ca a întunericului.
doar prin ochiul chior şi prost vezi lumina pe care n-o vezi,
lumina care putrezeşte duminica prin ogrăzi,
prea ostenită ca să dispară,
ochiul sîrmos şi scurt care se scurge după ea
vede ce ochiul văzător n-a văzut vreodată,
nu materia e grea, ci lumina care o apasă,
o văd numai ochii care se strică,
cine vede doar lumina nu o vede.
cine n-o vede însă o adună în butoaie mari,
peste care pune brusturi şi pietre
şi o conservă cu anii, pînă se lasă la fund
şi se întăreşte ca sacîzul.
într-o zi, în telescoapele astronomilor,
va arăta ca un ulei întunecat şi gros,
cu care se vor unge pe tot trupul.
şi poate atunci ochiul, care face
doar deservicii vederii, va dispărea.
cînd va vedea cu pielea, omul nu va mai fi om,
iar religia retinei va fi dispărut de mult.
dumnezeu, atîta cît există, nu rezistă la vedere,
dar atunci nu ne va mai scăpa.
el face parte din lumina pe care
ochiul obişnuit nu o vede,
dar o vede ochiul meu aproape orb.
de la lumină în sus, lucrurile devin tot mai grele
şi urcînd nu te mai poţi întoarce –
marea greutate e chiar uşorul,
cînd te ridici, devii greul celeilalte lumi,
te prăbuşeşti în invizibil ca un sac cu bolovani.
omul se face greu pe lumea cealaltă
din cauza luminii: lumina venoasă,
marii carpaţi luminoşi de sub stern,
luminile sumbre care-i umflă oasele.
cine-a zis că omul nu-i lumină?
ba chiar că-n nevăzut omu-i lumină,
un cheag de lumini bolnave foarte.
puţine vor fi lucrurile pe care
din cauza luminii nu le-am văzut,
dar asta numai pentru că lumina
nu ajută la vedere
şi oricum eu am vederea slabă
şi prin ochelarii mei de cal
văd mai degrabă lumina neluminoasă.
iar cînd carnea va orbi, au să vadă
şi lumina cărnoasă din pricina căreia putrezim.
glossă
când te fereşti, fereşte-te de tine. nu bea băutura care-ţi face bine. nu mânca nimic din ce îţi place. iubeşte numai ce dispreţuieşti. când e vară îmbracă paltonul. nu visa. du-te la bal ca la spital. stinge ţigarea.
n-avea grijă de ziua de mâine, e tot cea de ieri. bate capul să-nţeleagă fundul. deprinde-te cu nefiinţa, se naşte o dată cu tine, e tot a ta. nu dormi. nu te trezi. când nu dormi, stinge-n tine setea de-a fi om. stinge ţigarea când pleci. deplânge doar uşorul, nu şi greul. stinge ţigarea.
adu-ţi aminte că ai dispărut deja ieri. stinge ţigarea mai iute. iartă răul celui care-ţi face bine. pune-ţi-l paznic pe cel ce te fură. râde când îţi sare sângele pe gură.
umple cu absenţă locul în care eşti aşteptat. papă lapte. stinge ţigarea. fă-te singur şi străin pentru cel care-ţi cere tovărăşia. dezi-te şi de adevăr, şi de minciună.
ca să nu fii ucis, arată-te gata să mori. stinge ţigarea. disperă speranţa. spune-i lui văru-tu că-mi datorează cinci sute. nu uita că toate s-au făcut în lipsa ta. deci spune-i să-mi aducă banii cel târziu poimâine. deci poţi oricând dispărea.
teme-te de noroc. descoperă-te când eşti gol. acoperă-te când eşti plin. stinge ţigarea. nu te simţi întreg câtă vreme te afli în trup. când dispari, dă erată. bea mult. sau nu bea mult. fumează. sau stinge ţigarea. obişnuieşte-te cu neadevărul adevărat.
dacă-ţi vine să urli, ţine-ţi ţipătul sub glotă până se face dulce ca mierea. leapădă-te de tot ce îţi pare că ştii. învaţă să nu ştii. luptă pentru contra ta. fă-te că eşti mereu altcineva şi într-o zi vei chiar fi. stinge ţigarea.
ca să nu birui vreodată, aliază-te cu cei slabi. la amiază spune-ţi că s-a-ntunecat deja. pe cei ce-ţi sunt datori plăteşte-i să-ţi amâne plata. îndulceşte ceaiul cu fiere. trage perdelele. stinge ţigarea.
acum, că am rămas doar între noi, să recunoaştem că de fapt nu suntem doi. eu sunt nimeni, tu eşti nimeni, suntem de o singură fiinţă. hai, iute, să ne rugăm cu credinţă.
deci îngenunchează, aprinde-ţi ţigarea, dă drumul la radio şi începe rugăciunea: „este frig, nimeni veghează deasupră-ne, aici încetează emisiunea.”
