Share
Finanțare de la Guvern pentru Teatrul Municipal Baia Mare

Finanțare de la Guvern pentru Teatrul Municipal Baia Mare

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a decis, în ședința de vineri, alocarea sumei de 331.027.626,13 lei pentru 71 de teatre, opere și filarmonici din 47 de localități, care funcționează în subordinea autorităților locale din 34 de județe.

Printre instituțiile de cultură finanțate se numără și Teatrul Municipal Baia Mare, căruia i-au fost alocați 5.649.000 lei.

”Prin această măsură, venim în sprijinul unităților administrativ-teritoriale pentru care dezvoltarea infrastructurii culturale este foarte importantă, dar care nu au capacitatea financiară de a susține toate cheltuielile legate de asigurarea funcționării și de continuarea investițiilor”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 31 iulie 2023, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu