Share
La Groși se va desfășura „Sărbătoarea toamnei”; Un concurs de plăcinte va avea loc în cadrul evenimentului

La Groși se va desfășura „Sărbătoarea toamnei”; Un concurs de plăcinte va avea loc în cadrul evenimentului

În perioada 16-17 septembrie, la Groși va avea loc cea de-a a IV-a ediție a evenimentului „Sărbătoarea toamnei”. Acesta se va desfășura pe pășunea de la intrarea în localitate,

Pe parcursul celor două zile se anunță multe activități și surprize. Prima zi este dedicată celor mai mici participanți: ateliere de creație, trasee pentru biciclete, dar și zonă cu obstacole, tobogane gonflabile și multe altele.

Duminică, 17 septembrie, vor fi premiate cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie, iar tinerii din comună îi vor încânta pe cei prezenți cu un recital folcloric, seara încheindu-se cu un invitat surpriză.

Fiind o sărbătoare dedicată toamnei, nu va lipsi nici zona de târg de unde se vor putea achiziționa: legume, fructe, produse apicole, produse hand-made, siropuri, dulcețuri și alte produse obținute prin munca harnicilor producători.

„Una dintre surprizele ediției este o tombolă la care cei care vor participa o să aibă ocazia să câștige premii oferite de către producătorii locali.

Nu am putea discuta despre un eveniment complet dacă nu am avea și concursul de plăcinte care se desfășoară anual în cadrul evenimentului nostru și la care ne bucurăm să vedem că avem tot mai mulți concurenți de la ediție la ediție.

Vă propunem un eveniment de neratat, construit în jurul promovării producătorilor locali, valorilor tradiționale și produselor specifice toamnei.

Vă așteptăm în număr cât mai mare!” – anunță organizatorii.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu