Echipa de robotică a liceului „George Barițiu” Baia Mare, pe podium la prima etapă din cadrul competiției First Tech Challenge Romania - 42 minute în urmă
Opt ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Iustin ca Episcop al Maramureșului și Sătmarului - 1 oră în urmă
La Sighetu Marmației debutează Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” - 2 ore în urmă
Locul ocupat de echipa de fotbal a României în clasamentul FIFA, la sfârșitul lui 2024 - 14 ore în urmă
99 de ani de la moartea marelui poet rus, Serghei Esenin - 14 ore în urmă
În a treia zi de Crăciun este sărbătorit Sfântul Ștefan - 15 ore în urmă
“Tanti Irina a Anuții Văsălichii Măriuții din Șișești” continuă tradiția brodatului de mână - 17 ore în urmă
Două eclipse de lună și două de soare, în anul 2025 - în urmă
Salvamontiștii maramureșeni, Moși Crăciuni pentru 50 de copii din satele cele mai greu accesibile ale județului - în urmă
Pietre de poveste din zona Băiuț (II) - în urmă
De la Băiuț la Washington (SUA), pe urmele scriitorului Mai Pál
Născut la data de 25 Decembrie 1860 la Băiuț, scriitorul Palmer Kálmán are un traseu profesional și scriitoricesc impresionant.
Provenea dintr-o familie venită din localitatea Nova Bana (actuala Slovacie), tatăl său (Palmer Andreas de care am povestit în articolul ,,Fluturii unicat de la Băiuț”) era directorul Flotației din Băiuț iar mama (Rosa Nechwalsky) era fiica dirijorului fanfarei militare din Nova Bana (Slovacia). Familia se stabilește la Băiuț contribuind mult la dezvoltarea localității.
Studiul, cititul și muzica s-au împletit în copilăria lui Palmer Kálmán.
Urmează școala primară la Băiuț după care pleacă la Sighetu-Marmației și Cluj-Napoca.
Urmează cursurile universitare la Budapesta.
Încă de tânăr se remarcă ca și scriitor și poet , publicând articole în ziarele culturale ale vremii.
Publică primul său volum de poezii la Baia Mare în anul 1882 la vârsta de 22 de ani. Fiind vorbitor fluent și de limba germană devine traducător al mai multor scriitori ca Lenau, Heine, Mueller von Gutenbrunn etc.
În anul 1894 publică volumul Baia Mare și Împrejurimi (Nagybanya es kőrnyeke) , o lucrare de excepție care și astăzi este una din Monografiile de referință ale regiunii noastre. Desigur rezervă un capitol despre localitatea natală Băiuț unde face o descriere de suflet a comunei.
Locuiește o perioadă la Salonta unde este înfluențat de opera scriitorului János Arany, după care pleacă la Budapesta și înființează Societatea de literatură Klotild.
Este primul traducător al operei Wilhelm Tell, lucrare foarte apreciată și care este pusă în scenă la Teatrul din Budapesta.
Venea cu plăcere la Băiuț unde își plimba amintirile copilăriei și compunea versuri și pentru muzică.
Puțină lume știe că versurile uneia dintre cele mai celebre csardașuri (gen muzical popular maghiar) și anume piesa ,,Páros csillag az ég alján” (Stele pereche sub bolta cerului) au fost compuse de Kálmán Palmer la Băiuț.
Piesa a fost și este interpretată de mulți interpreți celebrii ai muzicii de gen fiind și în zilele noastre cântată la petreceri.
Palmer Kálmán are veleități și în zona politică, devenind secretar de Stat în Ministerul Culturii la Budapesta, mai apoi Director al Muzeului Parlamentului din Budapesta, consilier prezidențial etc.
Din căsătoria cu soția lui Irma Hazely au rezultat un băiat Tibor, care a luptat pe Frontul de nord fiind grav rănit a murit într-un spital din Kiev și o fată Rosa care a emigrat în Statele Unite și s-a căsătorit cu comandantul unei mari nave de război americane pe numele său, Dietrich Wilhelm.
Călătorește mult în străinătate, mai ales în Franța, Germania și Italia și se ocupă de programe școlare pentru educația copiilor săraci.
După pensionare scriitorul Palmer Kálmán pleacă și el în Statele Unite unde continua să scrie și să facă traduceri.
Moare la 23 Mai 1933 la Whashington D.C. fiind înmormântat în cimitirul Oak Hill pe Aleea Scriitorilor, nu departe de celebrul scriitor Albert Pike.
Nepoata lui Palmer, Tirscher Katalin scria după mulți ani în memorile ei:
„Unchiul Kálmán Palmer trăiește în memoria mea ca și un tip înalt, cărunt, cu părul frumos pieptănat, și care avea un excelent simț al umorului ,era foarte spiritual, motiv pentru care toată lumea l-a iubit”.
Deci merită să veniți la Băiuț , să priviți bolta cerului prin aerul curat de aici , și poate veți găsi și perechea de stele care l-a inspirat pe scriitorul Mai Pál.
Walter ÜBELHART
Citește și