Share
Băimăreanul Carol Farcaș va participa la Campionatele Europene de Atletism Masters

Băimăreanul Carol Farcaș va participa la Campionatele Europene de Atletism Masters

Băimăreanul Carol Farcaș este decanul de vârstă al lotului României pentru Campionatul European de Atletism Masters.

Mai exact, orașul Pescara (Italia) vă găzdui timp de 11 zile, în perioada 21 septembrie – 1 octombrie, Campionatele Europene de Atletism Masters (eveniment bienal) aflat din anul 1978 sub patronajul European Masters Athletics.

La această competiție va participa și băimăreanul Carol Farcaș. Născut pe 22 decembrie 1947, Carol Farcaș este singurul atlet masters din întreg arialul transilvan care face parte din lotul României (cifrat undeva la 73 de sportivi). Legitimat la Clubul Sportiv Municipal Baia Mare, atletul urmează să concureze la trei dintre probe – cea de 300 de metri garduri, 200 de metri plat, respectiv cea de ștafetă 4 x 100 metri plat.

În prima zi de concurs (21 septembrie) decanul de vârstă al lotului României va lua startul în seriile probei de 300 de metri garduri, urmând ca în funcție de rezultatul obținut să ia parte a doua zi, începând cu 16.00, în finala acestei probe.

Pe 24 septembrie, atletul băimărean va fi prezent în seriile probei de 200 de metri plat, iar pe 26 septembrie în cea de ștafetă 4 X 100 de metri plat.

În proba de ștafetă, Carol Farcaș va fi prezent în cel de-al treilea schimb, echipa de ștafetă fiind compusă din Adrian Neagu (Craiova), Marcel Grigorescu (Timișoara) și Nicolae Căploiu (București), rezervă fiind bucureșteanul Vasile Georgescu.

Specialist al probelor de garduri, Carol Farcaș (cel care țintește o medalie în aceste probe), nu ignoră valoarea adversarilor, timpii de calificare ai băimăreanului (1:00.07) poziționându-l printre favoriți alături de britanicul Earl Taylor, spaniolul Jose Luis Romero Minguez, lituanianul Valdis Cela sau germanul Juergen Hacker, informează jurnalistul sportiv Alin Boțioc.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu