Astăzi, când auzim clopotul bisericii, nu ne spune mare lucru, cel puțin în orașe, unde se confundă cu zgomotele specifice urbane. În trecut însă, acesta era folosit ca metodă de comunicare, în satele românești. Mai recent însă, specialiștii au constatat că acesta poate avea și efect terapeutic.
Terapia cu sunete, de fapt, nu este chiar o noutate, însă mai puțin a fost studiat sunetul produs de clopotul bisericii. Terapiile alternative însă câștigă tot mai mult teren în ultimii ani. Meditațiile cu boluri tibetane sau sunetul tobei aduc relaxare și reduc stresul. Știm deja de multă vreme că organismul uman este compus din 70% apă, iar mai recent, a fost studiat mai în detalu răspunsul apei la vibația sunetului.
Astfel, fiind atât de cunsocută folosirea clopotelor bisericii în vechime, sunteul acestora a fost analziat de specialiști. Vechile credințe spun că avea rol vindecător, nu doar acela de a anunța diferite evenimente. De aceea, spun etnografii, se băteau clopotele pe timp de ciumă sau molime, cu toate că erau folosite și ca metodă de comunicare. Totuși, nu este exclus efectul „magic” al sunetului clopotului.
„Inițial, sunetul clopotului avea o funcție magică și era folosit la gonirea spiritelor.
De aceea, în vremuri de demult, clopotele se trăgeau în toate situațiile critice: dacă era molimă, dacă era pericol de invazie, dacă erau boli cumplite cum era ciuma”, explică etnograful Pamfil Bilțiu.
Folosit la îndepărtarea ploii
Pe de altă parte, etnografa Janeta Ciocan spune că nu doar că era o metodă de comunicare, dar avea și rol de a feri satul de grindină, de „vreme grea”, respectiv de fulgere sau trăznete. „Se spune că se bate clopotul „într-o dungă” sau într-o ureche”, atunci când vin norii periculoși care fac grindină. Sătenii recunosc acești nori și atunci băteau clopotul „în dungă” spre zona din care veneau norii respectivi, „dunga” fiind partea clopotului dinspre direcția norilor”, spune ea.
Pentru acest efect există și o explicație științifcă. „Sunetul produs de clopot creează presiune, împinge aerul cu presiune spre nori și ridică temperatura norului. Presiunea ridicată ridică și temperatura și atunci nu mai poate produce gheață”, mai explică ea. Etnografa mai spune că pentru a opri ploaia, sătenii aveau rugăciuni speciale, mai precis anumți psalmi erau dedicați acestei credințe.
Primul rol al clopotului
Primul rol al clopotului, mai spune etnografa, a fost acela de a chema sătenii la Liturghie. Deși creștinii din vestul Europei îl folosesc din secolul al VII-lea, în est, acesta încep să fie utilizat abia două secole mai târziu.
„Însă rolul lui era în primul rând de a chema la Liturghie. Se trăgea clopotul înainte de Liturghie. Dar apoi ajunge să aibă și rol de comunicare”, mai spune ea.
Clopotul, mai sune ea, suna diferit în funcție de ceea ce trebuia anunțat. De aceea, cel care trăga clopotele trebua să fie un bun cunoscător, pentru a nu transmite mesaje false. „Putea anunța când veneau tătarii, când era pericol de invzie. Într-un fel suna clopotul când veneau tătarii și altfel când a murit cineva”, mai explică ea. „Noi acum nu înțelegem, pentru noi clopotul sună la fel. Dar la țară, oamenii încă știu să descifreze mesajul pe care îl transmite”, mai spune ea. „Un incendiu, un pericol, era anunțat diferit. Oamenii de pe câmp, când auzeau – aproape tot satul era la câmp în vremea secerișului – lăsau lucrul și fugeau toți, pentru că știau că era un incendiu”, mai explică etnografa.
De altfel, sunetul clopotului era utilizat chiar la întemeierea satului. Biserica trebuia să fie așezată în centrul satului, iar hotarul satului se întândea până acolo unde se putea auzi clopotul bisericii. Ideea era tocmai pentru a putea fi folosit ca metodă de comunicare și atunci când oamenii erau la muncă pe câmp.
Folosit și pentru a aduce ploaia
În Țara Chioarului, clopotul bisericii era folosit și în vreme de secetă, pentru a aduce ploaia. Conform unei vechi credințe, acesta este coborât înfântână pentru a fi udat și lăsat să picure apă din el. Această credință aduce ploaia, spun bătrânii.
Preotul paroh Iuliu Filip confirmă această veche credință din localitate și chiar spune că a avut loc de două ori, de când este el preot acolo. „Da, există această credință aici. De când sunt eu aici preot știu că de două ori a avut loc. Diacul bătrân și prim curatorul, amândoi au slobozit clopotul în fântână”, spune el, arătând că au fost momente diferite când a fost secetă. „O dată l-au slobozit la unul dintre ei acasă și o dată la celălalt. Și într-adevăr, a plouat”, mai arată el.
Însă atrage atenția că aceasta este doar o credință și că nu e niciun fel de magie. „Nu știu de unde e credința asta, eu așa am găsit-o aici când am venit aici. Dar rugăciuni pentru ploaie s-au făcut întotdeauna. Sunt clopote sfințite pentru așa ceva. Dar în Durșa oamenii postesc și se roagă pentru ploaie. Și asta nu se întâmplă automat. Dumnezeu nu e ceva automat, punem banul și gata. Mai ales în vremurile de acum. Să avem noi inima, să fim cu dragoste și cu iertare față de semenii noștri, să postim, să ne împărtășim”, îndemană el.
Etnografii mai spun că era foarte inportantă starea vremii atunci când se turnau clopotele, pentru că asta influența calitatea sunetului.
DirectMM.ro
Foto – Oana Nechifor (doxologia.ro)
