Share
Marian Ilea și Petru Dunca, cetățeni de onoare în Baia Mare

Marian Ilea și Petru Dunca, cetățeni de onoare în Baia Mare

Vineri, 13 octombrie, în Baia Mare, la Millennium I, va avea loc festivitatea decernării titlului de cetățean de onoare pentru doi reprezentanți de marcă ai culturii băimărene și maramureșene.

Este vorba despre Marian Ilea, jurnalist și prozator, respectiv Petru Dunca, profesor universitar la Facultatea de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord.

MARIAN ILEA

Marian Ilea s-a născut în 1959, la Ieud, și este prozator, dramaturg, ziarist, regizor de televiziune. Acesta are domiciliul în Baia-Sprie, un oraș multietnic de veche tradiție minerească, model pentru ciclul său „Medio-Monte” (vechiul nume roman al orașului).

De-a lungul anilor, numeroase cărți cu semnătura lui Marian Ilea au văzut lumina tiparului. Scriitorul maramureșean a primit mai multe premii și distincții speciale, iar în cele ce urmează le reamintim pe cele mai recente.

În cadrul Galei Presei Maramureșene, din octombrie 2021, a primit marele premiu al evenimentului. Tot în octombrie 2021 a primit, în premieră, Ordinul Cultural ”Nicolae Steinhardt”, acordat de Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, PS Iustin și Fundația ”Nicolae Steinhardt”. În martie 2022 i s-a conferit titlul de cetățean de onoare al orașului Baia Sprie.

PETRU DUNCA

Petru Dunca s-a născut în 11 noiembrie 1955, la Budești.

Este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Centrul Universitar Nord, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Din 2007 este conducător de doctorat în cadrul Școlii Doctorale „Filosofie și comunicare”, domeniul Filosofie.

Predă mai multe discipline – Filosofia Orientului antic (nivel licență, masterat, doctorat), Filosofie contemporană, Hermeneutică, Filosofia minții, Introducere în științele comunicării, Introducere în sistemul mass-media, Introducere în publicitate, Etnologie, Antropologie culturală – fiind coordonator lucrări de licență, disertație, doctorat.

A publicat numeroase articole și a susținut lucrări științifice în cadrul unor manifestări naționale și internaționale.

Așadar, de-a lungul timpului, cei doi s-au remarcat prin activitatea bogată în domeniile lor și merită din plin recunoașterea venită din partea autorităților.

DirectMM.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu