Sinuciderile au fost întotdeauna privite cu ochi critici de către biserică. În trecut, persoanele care își luau viața nu erau îngropate în curtea bisericii, ci în afara cimitirului, ori în cel mai bun, caz, la margine. Însă în timpul Primului Război Mondial, este posibil ca Biserica să fi prezentat mai multă îngăduință, cel puțin în cazul femeilor ai căror soți erau pe front ori au murit acolo.
Un studiu realizat de profesorul Ilie Gherheș arată că Biserica folosea sintagme mai blânde în cazul lor, chiar dacă acestea alegeau să-și ia viața. De altfel, din acest motiv, cifrele nu sunt precise în ce privește numărul femeilor care se sinucideau în acea perioadă.
Decesele, căsătoriile sau nașterile (botezul) erau notate de către preot în registele bisericești, preotul fiind cel care făcea aceste înscrisuri și le păstra. Studiul realizat de Ilie Gherheș la biserica din Petrova vizează morțile din perioada Primului Război Mondial. Fiind originar din localitate, studiul a avut și o latură personală, astfel că interesul a fost cu atât mai mare. Însă ceea ce a descoperit a fost mult prea interesant, pentru a nu fi făcut public. „M-am întrebat oare de ce or fi murit strămoșii mei direcți, adică bunicul, străbunicul, așa mai departe de la mine din Petrova, în perioada războiului. Nu neapărat cei de pe front, ci și cei de acasă”, începe relatarea Ilie Gherheș, doctor în istorie și șef al secției Muzeul Satului al Muzeului de Etografie și Artă Populară din Baia Mare.
Moartă de „sângurare”
Cercetarea lui însă a depășit limitele strămoșilor săi și a descoprit o serie de factori sociali specifici perioadei războiului, un dezechilibru social, mai precis. Potrivit lui, un număr mare de femei rămase majoritare în sat nu puteau face față greutăților și poverii gospodăriei, astfel că multe alegeau să-și ia zilele. Însă partea interesantă este că biserica arăta o oarecare îngăduință față de ele, după cum se vede din înregistrăile din registrul bisericii. „La această femeie – Zvunca Ileana – văduva lui Mihalca Dumitru, care a fost îngropată în partea de cimitir pentru sinucigași – pentru că nu erau îngropați a biserică în niciun caz – la boala sau felul morții scrie <sângurare>”, spune profesorul. Dar și în alte cazuri, sintagma folosită era asemănătoare. „Sau <de supărare s-a aruncat în apa Vișeului și s-a înecat>. Asta o scrie un preot, iar preoții erau foarte parcimonioși cu documentele, pentru că ei aveau conștiința aceasta că rămâne pe viitor”, mai explică el.
Locul unde-și luau viața cei mai mulți
Din înregistrările vremii mai reiese că cei care-și puneau capăt zilelor aveau un loc „preferat”. Poate părea cinică folosirea acestui termen, însă este cert că în acel loc aveau siguranța că vor reuși ceea ce și-au propus. „Se aruncau de pe mal în apa râului Vișeu. Se știe că este o apă de munte foarte iute, foarte repede și la un anume loc – numit <la stanca>, adică la stâncă – e un loc unde apa se învârte îndărăt”, mai spune Ilie Gherheș. „Este foarte interesant de ce sunt bântuite acele locuri unde apa se întoarce îndărăt, adică vârtejul nu merge în sensul acelor de ceasornic sau în sensul soarelui, ci îndărăt. Este un astfel de loc în Petrova, între Petrova și Crasna, unde se duceau și se sinucideau într-un mod sigur și mai spectaculos”, mai explică el.
Niciun caz de gripă spaniolă consemnat, după întâlnirea de la Alba Iulia
Dar sinuciderile erau doar o parte din cauzele deceselor din acea perioadă. Conform profesorului, gripa spaniolă a făcut, de asemenea, ravagii în acei ani. Și pentru că tocmai am trecut de o pandemie, nu e greu să ne imaginăm ce s-a întâmplat atunci, în urmă cu 100 de ani. Perioada de sfârșit a războiului coincide cu semnarea documentului ce consfințește Marea Unire de la 1 decembrie 1918. „În unele localități, preoții nu au putut să meargă la Alba Iulia, pentru că aveau și câte trei înmormântări într-o singură zi, așa cum a fost și cazul preotului Darie Vlad din Petrova”, mai explică istoricul.
Istoria arată despre pandemia din 1918 că a ucis în toată lumea aproximativ 50 de milioane de oameni. Știm cu toții cum se răspândește, iar aglomerațiile sunt locurile cele mai favorabile. Însă un lucru interesant este menționat de către profesor, privind această teorie. „După cum se știe, la Alba Iulia au fost peste 100.000 de participanți, dar ce este interesant e că nu este consemnat niciun singur caz care să arate că la Alba Iulia s-ar fi îmbolnăvit cineva de gripă spaniolă. Într-o asemena aglomerație – au mers și au venit cu trenurile – dar nu există niciun caz”, mai menționează el.
Dezechilibrele sociale cauzate de război
Profesorul Ilie Gherheș a mai amintit de dezechibrele sociale cauzate de război și a mai precizat că înregistrarile din registrul bisericii indică faptul că erau mult mai multe decese decât nașteri sau căsătorii în acea perioadă. Însă după 1918, aceste cifre au explodat.
„Societatea întreagă era autarhică, adică își pregătea și își producea totul. Atunci era nevoie maximă de brațele de muncă, în primul rând ale bărbaților. Dar în Petrova, spre deoseire de alte localități, este și o ierarhizare socială ce durează până astăzi între nemeși și porțieși. Adică nu se căsătoreau decât între ei. Se practica un fel de endogamie”, mai explică el. Însă odată cu terminarea războiului aceste regul au suferit unele modificări. Aceste reguli nescrise nu mai erau la fel de importante după răboi. „Pe front i-au luat pe toți – și pe nemeși, și pe porțieși – numărul bărbaților s-a împuținat și au dispărut o parte din aceste cutume, tabu-uri, pentru că nu mai exista diponibilitate. Se găsesc în aceste momente situații în care un nemeș – din clasa mai de sus – se căsătoreșe cu o porțieșă, adică cu o femeie dintr-o clasă socială inferioară”, mai spune el. Apoi vorbește despre o altă ciudățenie creată de război. „Am mai observat un fenomen. Au devenit la foarte mare căutare invalizii de război care s-au întors de pe front. Aceștia au fost de-a dreptul vânați de femeile de acasă. De ce? Pentru că aveau un venit. Aveau o pensie de invalid de război. Or, în această societate atât de săracă și dependentă de brațele de muncă – brațele de muncă nemaifiind – un mic venit de la stat era o mană cerească”, mai spune el.
Statisticile sinistre ale războiului
Cifrele din statisstici arată că la începutul Primului Război Mondial, în sat erau 1962 de locuitori. Au plecat pe front 197, din care au murit 25 pe câmpul de luptă. Alți 30 s-au întors acasă invalizi, însă unii dintre e s-au însănătoșit. Alți 123 s-au întors deplin sănătoși, iar 16 au fost dați dispăruți.
După război, în sat au fost 22 de văduve și 55 de orfani.
DirectMM.ro
