Share
Băiuț 1944 – atunci când viața bate filmul

Băiuț 1944 – atunci când viața bate filmul

Apropierea sfârșitului celui de al doilea război mondial a adus speranțe populației civile că atrocitățile provocate de nemilosul război se vor termina în curând. Populația sleită în urma războiului căuta să supraviețuească din ce putea.

Pentru minerii din Băiuț, mina era atât o sursă de supraviețuire, dar a servit adesea și ca loc de refugiu în situații critice cum era războiul.

Intrare în mina Băiuț

În anul 1944 este repartizat la Băiuț, inginerul Kerekes Arpad (1908-1981), trimis de către Direcțiunea Minelor din Baia Mare să preia postul de director.

Inginerul Kerekes avea o experiență destul de mare în domeniu, traseul lui profesional trecând pe la minele din zona Zlatna din Apuseni și mai apoi la Baia-Mare și Baia Sprie.

La Băiuț se acomodează repede mutându-se cu soția și cei trei copii, într-o perioadă nu chiar foarte prielnică.

Din relatările fiicei celei mai mici , Agnes Kerekes (fost cadru didactic universitar în Oradea) , tatăl ei a acceptat postul și pentru a-și proteja familia, localitatea fiind mai izolată din puct de vedere geografic și parcă ferită de tumultul vieții agitate determinată de război.

Dar în anul 1944 lucrurile iau o întorsătură care schimbă cursul războiului.

Trupele de ocupație fiind în retragere intreprind acțiuni de intimidare acceptând cu greu răsturnarea de situație.

În acest sens la Mina din Băiuț aceste trupe de ocupație primesc ordin să arunce mina în aer.

Comandantul trupelor germane îi transmite directorului Kerekes (care era de altfel un fluent vorbitor de limbă germană),  ordinul pe care trebuie să îl pună în aplicare.

Directorul minei îl roagă pe comandant să amâne ordinul până la evacuarea tuturor muncitorilor din zonă precum și a locuitorilor care aveau case în apropiere pentru a nu exista victime. Se ajunge la o înțelegere și acțiunea se amână pentru a doua zi.

În noaptea respectivă directorul Kerekes încearcă o negociere cu comandantul german și cu adjuncții lui să renunțe definitiv la acțiune, argumentând posibilitatea ca unele persoane să mai fie ascunse în interior.

Dar comandantul era de neclintit, ordinul trebuia să fie executat.

Spre dimineață Kerekes vine cu o nouă propunere care o prezintă separat comandantului , o soluție din care toată lumea să iasă bine, cu riscuri minime de ambele părți.

Astfel soldații urmau să instaleze explozibilul la intrarea în mină iar după aprinderea fitilului să urce pe motociclete și să părăsească localitatea.

Comandantul ordonă soldaților să lase un fitil lung pentru a se asigura că vor avea timp suficient să se îndepărteze.

Motivul real al instalării unui fitil mai lung era ca acesta să poată fi tăiat la timp. Acest lucru s-a și întâmplat, cel care l-a tăiat fiind însuși directorul Kerekes.

Episodul relatat mai sus a rămas în povestirile localnicilor, bătrânii din Băiuț confirmând veridicitatea celor întâmplate. De altfel doamna prof. Agnes Kerekes a și făcut un mic reportaj la Băiuț pe această temă incluzând-o într-o carte biografică despre tatăl ei.

Scena prezentată mai sus pare pentru mulți desprinsă din multe filme artistice care abordează teme de război sau filme de acțiune hollywoodiene.

Dar scena din anul 1944 de la Băiuț este una cât se poate de reală, scenă în care viața chiar a bătut filmul și mai mult, a salvat o comunitate.

Băiuț – La capătul lumii – locul unui nou început!

Walter ÜBELHART

Poză veche din Băiuț

Citește și

Crinul portocaliu din grădinile Băiuțului


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu