Share
Ambiție și creativitate într-o nouă ediție a Conferinței studențești XGEN la Centrul Universitar Nord din Baia Mare

Ambiție și creativitate într-o nouă ediție a Conferinței studențești XGEN la Centrul Universitar Nord din Baia Mare

Miercuri, 22 noiembrie, comunitatea academică a Centrului Universitar Nord din Baia Mare din cadrul Universității Tehnice din Cluj Napoca a luat parte la deschiderea oficială în format hibrid a celei de-a șasea ediții a conferinței XGEN.

Aceasta s-a desfășurat în Aula Magna a Centrului Universitar, în acompaniamentul unui număr semnificativ de cadre didactice, studenți și elevi. Conferința este dedicată celor care doresc să își dezvolte abilitățile de leadership, respectiv cunoștințele academice și cele de comunicare.

Dintre membrii prezidiului care au luat cuvântul amintim: conf. univ. dr. Cosmin Sabo – coordonator XGEN, prof. univ. dr. ing. Vasile Țopa – rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Petrică Pop Sitar – prorectorul Universității Tehnice din Cluj – Napoca, Mihai Cosmin Pop – inspector școlar general, Doru Lazăr – vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, conf. univ. dr. Monica Marian – decanul Facultății de Științe din cadrul UTCN – CUNBM și lect. univ. dr. ing. Adrian Petrovan – organizator al evenimentului.

Încă de la prima ediție desfășurată în anul 2018, conferința XGEN s-a adresat pasionaților din domeniile matematicii și informaticii. Pe parcursul timpului, conferința și-a dezvoltat aria de acoperire, studenții având posibilitatea de a-și împărtăși ideile și de a colabora într-un mod mai eficient prin înscrierea cu proiecte și din alte domenii precum: filosofie, filologie, management sau studii culturale.

Anul 2022 este momentul în care sesiunile din cadrul conferinței XGEN se adresează și elevilor, nu doar studenților, conform celor menționate de către prof. univ. dr. Petrică Pop – Sitar, prorectorul Universității Tehnice din Cluj – Napoca: „Încă de la primele conferințe organizate în cadrul XGEN-ului, obiectivele noastre au fost foarte clar delimitate și conturate. Ceea ce ne-am dorit foarte mult a fost să stimulăm pregătirea de calitate a studenților și a elevilor. De asemenea, să stimulăm spiritul de competiție local, național, și de ce nu internațional; am dorit foarte mult să vă dezvoltați abilitățile de comunicare și de ce nu, și de leadership. Dacă la început ne-am focusat mai mult pe domeniul informaticii, în timp, această conferință a crescut natural și foarte bine. În momentul de față, practic avem acoperite mai multe domenii, iar de anul trecut organizăm sesiuni și pentru elevi”.   

Prof. univ. dr. Petrică Pop – Sitar, prorectorul UTCN

Pentru XGEN, anul 2018 a avut o simbolistică aparte datorită celor 100 de ani de la Marea Unire, propunându-și pentru alți 100 de ani o dezvoltare eficientă a studenților în ariile lor de interes:

„XGEN este <<next generation>>. Este un eveniment adresat vouă, tinerilor de astăzi care cu certitudine veți reprezenta liderii de mâine. Este un mecanism care vă ajută să vă dezvoltați și să vă perfecționați în ceea ce vă doriți să faceți. Este o modalitate de a vă prezenta proiectele trans-disciplinare și cercetarea pe care o aveți în elementele care vă definesc cel mai bine. Prima ediție a acestui eveniment a avut loc în 2018, un an cu o însemnătate deosebită pentru fiecare dintre noi cei care trăim pe aceste meleaguri: 100 de ani de la Marea Unire. De aceea, conferința XGEN are acel element next 100: învățăm din cei 100 de ani de la Marea Unire, dar privim spre viitor cu încredere și încercând să generăm excelență”, punctează Cosmin Sabo, coordonator XGEN.

Cosmin Sabo, coordonator XGEN. Credit foto: Științe ale comunicării Baia Mare CUNBM

Pornind din acest punct, conferința XGEN s-a desfășurat și anul acesta pe 3 secțiuni mari: cercetare și dezvoltare, concurs de programare pe durata a 24 de ore și secțiunea Talks. Celor mai merituoși studenți ai acestei ediții li se vor acorda premii în valoare de 20.000 de lei, având posibilitatea de a-și publica lucrările în volumul din Open Journal of Students Research (https://opacj.org/), dacă acestea respectă condițiile de publicare impuse, conform xgen.ro.

În ceea ce privește componenta tehnologică, aflată într-un proces de dezvoltare progresivă, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca reprezintă una dintre cele mai bine ancorate instituții de învățământ în domeniul tehnologiei, elaborând un cadru strategic de acțiune în ceea ce privește inteligența artificială, potrivit celor susținute de către prof. dr. ing. Vasile Țopa, rectorul UTCN.

Prof. dr. ing. Vasile Țopa, rectorul UTCN

Conferința științifică XGEN își propune să depășească cadrul tradițional de competiție, adăugând un element nou: colaborarea, prin intermediul căruia studenții să-și poată demonstra potențialul colaborând, nu doar concurând, într-un mediu guvernat de fericire. Organizatorii încurajează studenții să-și realizeze visurile, să le pună într-o formă relevantă pentru societate și să se implice în discuții și întâlniri fericite:

„Voi studenții trebuie să vă realizați visurile cu care ați venit, să le puneți într-o formă cât mai apropiată de ceea ce societatea și lumea în care trăim o cere. E un loc al discuțiilor și întâlnirilor fericite. Întâlniri fericite între voi pentru că în competiție, fiecare își poate pune în valoare mai bine potențialul său, dar și în colaborare. Competiția și colaborarea sunt două mecanisme necesare în care nu trebuie ca una să o substituie pe cealaltă. Trebuie să fiți și în competiție, dar și să colaborați între voi și de asta XGEN, noua generație, scoate în evidență o altă valență, cea a trans-disciplinarității. Puteți fi ca și plantele. Pare bizar pentru că le vedem ca pe niște ființe inerte dar nu sunt așa. Plantele rafinează din materii foarte simple și din lumină lucruri foarte complicate, substanțe foarte complicate, hrana noastră, oxigenul pe care îl respirăm, natura în care trăim. Fiți ca plantele, rafinați și voi lumina cunoașterii, rafinați materiile simple în lucruri elaborate. Asta o să vă dea și satisfacție și o să vă ducă mai departe. Sănătatea, înțelepciunea și cunoștințele sunt cele mai importante daruri pe care le puteți avea”, subliniază conf. univ. dr. Monica Marian, decanul Facultății de Științe.

Conf. univ. dr. Monica Marian, decanul Facultății de Științe. Credit foto: Științe ale comunicării Baia Mare CUNBM

Concursul de programare Hackathon a avut loc joi, 23 noiembrie începând cu ora 10.00, iar pe durata a 24 de ore, participanții au avut ca probă rezolvarea unei probleme de actualitate cu un grad ridicat de dificultate din domeniul inteligenței artificiale, după cum a precizat lect. univ. dr. ing. Adrian Petrovan.

Astăzi, 24 noiembrie începând cu ora 15.00, se va desfășura Secțiunea Talks și Premierea în Aula Magna a Centrului Universitar Nord din Baia Mare de pe strada Victor Babeș.

Alexandru CHIRA


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu