181 ani de la nașterea Reginei Elisabeta a României, poetă, eseistă și scriitoare - 2 ore în urmă
Amenzi mai mari, dar și noi drepturi pentru șoferi, în anul 2025 - 3 ore în urmă
Agentul de poliție rănit în accidentul de la Borșa are nevoie urgentă de sânge - 7 ore în urmă
Programul de vizitare a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în aceste zile - 7 ore în urmă
Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025 - în urmă
Mulți turiști au ales să petreacă Crăciunul la pensiunile din Maramureș - în urmă
Programul ierarhilor maramureșeni, duminică, 29 decembrie - 1 zi în urmă
Se fac înscrieri la Raliul Zăpezii, aflat la cea de-a XV a ediție - 1 zi în urmă
Patinoarul, distracția copiilor aflați în vacanță - 1 zi în urmă
Florian Mătăsaru, dirijorul Fanfarei Municipale, împlinește astăzi o frumoasă vârstă - 1 zi în urmă
La Apșa de Mijloc, a șaptea sărbătorire pentru ”Limba maternă, floare eternă”
Sub această egidă s-a desfășurat, în 21 februarie, la Școala de gradul I-III cu predare în limba română din Apșa de Mijloc (Ucraina), a șaptea ediție a acestei sărbători a comunității românești din dreapta Tisei, organizată de Școala Generală cu predare în limba română din Apșa de Mijloc (director Elena Șovac) și de Asociația ”Boema OJT” Baia Mare (președinte Mihai Cozma).
Sala de festivități a școlii s-a dovedit neîncăpătoare pentru numerosul public, căruia i s-a oferit un program artistic susținut de elevii școlilor românești din Transcarpatia. Spectacolul a fost completat de un concurs de interpretare și recitare a unor creații românești, având ca temă limba română. Premiile câștigătorilor au fost oferite de Consiliul Județean(CJ) Maramureș – prezent cu o delegație condusă de vicepreședintele Doru Dăncuș – și de deputatul Vlad Duruș. Perspectiva învățământului în limba română prin prisma legilor învățământului și audiovizualului, date recent de Duma din Kiev, i-au făcut pe participanți să reamintească apăsat că sunt români și doresc să poată vorbi și învăța în limba lor maternă. Toate acestea în spiritul spuselor poetului Nichita Stănescu: ”Limba română e patria mea”. Dar prezența la manifestare a șefei secției raionale de învățământ Rahău, Oksana Sevic – alături de viceconsulul României la Slatina, Lucian Indreiu – dă un licăr de speranță pentru viitor.
Cu acest prilej a fost lansat numărul 3 al publicațiilor ”La nord de Tisa” (dedicat românilor din dreapta Tisei) și numărul 19 din ”Vatra Strămoșească”, revista elevilor și profesorilor de la școala gazdă, ambele apărute cu sprijinul Asociației Culturale ”Boema OJT” Baia Mare.
CJ Maramureș a donat câteva sute de cărți Liceului ”Mihai Eminescu” din Slatina, la care s-a adăugat și donația deputatului Vlad Duruș. Acum liceul are cărți, dar încă nu are bibliotecă!
Întregul eveniment a fost imortalizat de o echipă a TVR Internațional, condusă de realizatoarea Aura Dobre, iar Adrian Marchiș a transmis de la fața locului pentru Radio România Actualități.