Share
Tablouri din Școala băimăreană de pictură, vândute la o licitație în Cluj Napoca

Tablouri din Școala băimăreană de pictură, vândute la o licitație în Cluj Napoca

Galeria Quadro din Cluj Napoca organizează o licitație în care sunt scoase la vânzare mai multe tablouri realizate de pictori renumiți. Printre lucrări, o serie de tablouri din Școala băimăreană de Pictură.

Licitația pentru primul lot începe pe 8 decembrie la ora 08.00 și se derulează pe durata a două zile. Astfel, evenimentul se încheie pe 10 decembrie la ora 14.00.

Loturile din licitație pot fi vizionate la sediul galeriei, strada Napoca nr. 16, până pe 8 decembrie, de luni până vineri, între orele 10 – 18.

Cei interesați trebuie să știe că licitația pentru primul lot se va încheia la ora specificată pe site. Asta dacă nu se înregistrează nicio ofertă nouă în ultimele 30 de secunde. În cazul în care există o nouă ofertă în ultimele 30 de secunde, licitația va fi prelungită cu 1 minut din momentul în care oferta este înregistrată. Astfel de prelungiri de un minut se vor repeta până când nu există nicio ofertă în ultimele 30 de secunde.

Tablouri din Școala băimăreană de pictură, expuse

Printre cele mai frumoase tablouri se numără lucrarea semnată de  Balla József (1910-1991), numită „Autoportret-clovn cu măgar” (foto sus). Lucrarea este realizată în ulei pe pânză și are dimensiunile de 100,5 x 88 cm. Prețul de pornire este de 2.800 de euro, dar se estimează să fie vândută cu suma cuprinsă între 3.000 și 5.000 de euro.

Tablouri din Școala băimăreană
Tablouri din Școala băimăreană

O altă lucrare importantă este semnată de Balla Béla (1882-1965), numită „Pelerinaj la Baia Mare”. Lucrarea a fost realizată în 1938, de asemenea, în ulei, însă pe placaj. Prețul de pornire este de 1.700 de euro, dar se estimează că se va vinde cu o sumă cuprinsă între 2.000 și 3.000 de euro.

 

De asemenea, lucrarea numită „În parc”, semnată de Balla Béla, este realizată în ulei pe carton. Dimensiunile lucrării sunt de 49/60 cm.

Lucrarea ilustrează o alee din parc care astăzi este cunoscută ca aleea dublă ce duce de la Statuia ostașului român spre Muzeul de Etnografie și Artă populară, fiind un loc foarte cunoscut băimărenilor.

Toate detaliile legate de licitație, dar și despre alte tablouri din Școala băimăreană de pictură, se pot găsi pe site-ul galeriei, care poate fi consultat Aici.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu