Pregătirile de Crăciun sunt în toi, gospodinele prepară mâncăruri alese pentru seara de Ajun, când toată familia se adună la masă. Casa trebuie să fie curată, totul trebuie să fie ca la carte, cel puțin așa era rânduiala odinioară, la sate. Lucrurile s-au mai schimbat în timp, dar nu radical. „La sate, totul decurge încă după rânduiala vremii, dar parcă, cu fiecare zi care trece, ne aducem tot mai mult aminte de Crăciunul de odinioară petrecut în casa părintească, de colindele pe care le învățam de la bunica, de omătul care contura într-un mod aparte ulițele satului în seara de Crăciun”, explică muzeografa Gabriela Filip de la Muzeul de Etnografie și Artă Popilară Baia Mare.
De Ignat, pe 20 decembrie se tăia porcul. Tot cu câteva zile înainte de sărbătoarea Nașterii Nomnului, femeile la țară văruiau casele. „La Paști și la Crăciun era musai să le văruiești, așe era mândru. Nu putei primni Crăciunu cu casa hâdă”, citează ea bătrânele care încă mai păstrează vii tradițiile.
Astfel, mai întâi se ocupau de casă. „Pe pereți se atârnau blide, se schimbau țesăturile de toate zilele cu cele de sărbătoare, se puneau ștergare la blide și icoane și se împodobea bradul, care era tăiat și adus în gospodărie de către bărbatul casei. Bradul era împodobit cu mere, covrigi, nuci, biscuiți de casă și hârtie creponată, de către toți membrii familiei, de cele mai multe ori în vinerea de Crăciun”, mai arată muzeografa. „Atunci nu să tare lucra alte cele”, mai citează ea din bătrânele satului.
Primii ieșeau la colindat copiii mai mici
Ultimele pregătiri pentru Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului aveau loc în Ajunul Crăciunului. „Gospodinele pregăteau mâncarea tradițională: cârnați, tobă, cureti umplut, cartaboși, carne cu tocană, colaci, care avea să fie servită abia după miezul nopții, în Ajun consumându-se încă mâncare de post. Cetele de colindători, atât cele de copii, cât și cele de feciori sau de oameni căsătoriți erau organizate din timp, iar ordinea în care se pornea la colindat era bine stabilită”, mai spune muzeografa.
Apoi începeau să apară colindătorii. Primii erau copiii mai mici, care mergeau la colindat în cete.
„Cei care începeau obiceiul colindatului cu vestirea Nașterii Domnului erau cei mici, mai întâi băieții, iar apoi fetele. Copii porneau pe ulițe, cu trăistuțele pe umăr, încă de la primele semne ale înserării, când se aprindeau lămpile”, mai arată muzeogrfa. „Prima dată era bine să îț’ intre un băiat în casă, să nu îț’ intre fată, zâce că dacă intră fată aduce sărăcie, dacă mere băiat primu’ aduce bdiușâg în anu acela, adică roade bogate șî bunăstare în familie în anu ce vine”, ma citează ea bătrânele satului.
Vechiul obicei spune că grupul de colindători trebuie să întrebe, înainte de a începe: „Slobod îi a colinda?”, iar gazda răspundea: „Slobod, slobod”. „Când intrau în casă, colindătorii salutau: <Bună sara lu’ Crăciun!>, iar gazda răspundea: <Sara bună lu’ Crăciun!>. Drept răsplata pentru colindă, copiii erau rasplătiți cu mere, nuci, cocuți și dulciuri”, mai spune muzeografa.
În ziua de Crăciun, copiii merg „în tez”
După lăsarea serii, începaeau să colinde feciorii mai mari. După miezul nopții începeau să colinde și cei căsătoriți.
„Obiceiul colindatului s-a păstrat peste ani în satele Țării Lăpușului și este practicat în continuare atât de către copii, cât și de către tineri și cei căsătoriți”, mai spune muzeografa.
Potrivit ei, în dimineața zilei de Crăciun, În Țara Lăpușului se umblă „în tez”. „În tez umblă numai copiii mici, care merg însoțiți de către părinți sau bunici. Cei mici intră în case și salută cu: <Bună dimineața lui Crăciun!>, iar la ieșire spun: <S-aveți sărbători fericite!>. Gazda le oferă dulciuri, mere, colăcei și nuci”, mai explică muzeografa Gabrela Filip.
Apoi, în prima sau a doua zi de Crăciun, la casele mai mari se făcea „Verjel”. „Vergelu’ să făce la o casă şi să pune o taxă. Șî din taxa ceie să plăteu tizeşii, care să ocupau de joc şi care băgau ceteraşii. În zâua de Crăciun, după biserică feciorii să împărţău câte doi şi să duceu să cheme fetele. Nu să duceu fetele la vergel, dacă nu le chema. Feciorii puneu băutura, fetele duceu cârnaţi, cozonaci şi de aieste de-a mâncării”, mai citează ea din bătrânii care își mai amintesc de Verjel.
„Obiceiurile din perioada sărbătorilor de iarnă de altădată și-au pierdut pe alocuri din intensitate, dar farmecul Crăciunului a rămas același”, mai spune muzeografa.
