S-a stins din viață filosoful maramureșean Aurel Ion Brumaru - 1 oră în urmă
Cursuri de planorism și parașutism la Aeroclubul Baia Mare - 3 ore în urmă
„Magia culorilor”: Cercul de pictură din Vișeu de Sus a organizat un eveniment deosebit pentru a marca cei 8 ani de la înființare - 4 ore în urmă
În timp ce se afla în timpul liber, un polițist al Penitenciarului Baia Mare a prins un hoț - 4 ore în urmă
„Joc în Sat” la Căminul Cultural Văleni - 15 ore în urmă
Mâncăruri aruncate la tomberoane după sărbători - 16 ore în urmă
Biserica prăznuiește pe 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza - 17 ore în urmă
Aghiasma de la Bobotează se poate consuma dimineața, pe stomacul gol, timp de opt zile - în urmă
„Jocul Onceștenilor” ajunge la ediția 58; Muzica și voia bună va fi asigurată de artiști de renume - în urmă
Eveniment special organizat de CJCPCT Maramureș de „Ziua Culturii Naționale” - 1 zi în urmă
Cine să dea șpaga din mână pe taxa de urgență de pe gard
În general, inițiativele legislative, inclusiv proiectele de hotărâri de la nivelul unui consiliu local, au – sau ar trebui să aibă – o expunere de motive, bazată pe o serioasă documentare.
Consilierul municipal Simion Bizău vrea să propună ca autorizația de construire să fie eliberată în maximum 5 zile lucrătoare, dacă solicitarea are toate avizele necesare și se achită o taxă de urgență de 100 de euro. E o propunere bună, dar ar fi votată în consiliu numai dacă s-ar referi la ceva chichinețe, nu și la complexele rezidențiale. Și asta din cauză că pentru acest viitor proiect de hotărâre, practic, nu există documentare la capitolul menționat.
Fac aici o documentare foarte sumară, aruncând o privire la piața în domeniu, conform unor date oficiale. De pildă, în dosarul penal alcătuit fostului arhitect al Băii Mari, Mircea Dinculescu, se precizează că acesta ar fi pretins și primit 5000 de euro de la Florinel-Mihăiță Vaida. E drept că nu pentru autorizația de construire, ci pentru obținerea aprobării recepției finale a unui imobil, la care nu s-a respectat proiectul de structură conform autorizației de construire, ceea ce ar fi presupus demolarea imobilului. În martie 2016, Dinculescu i-a mai cerut 1000 de euro lui Vaida, titularul principal al imobilului (despre parteneri minoritari – cu altă ocazie). La aflarea sumelor, toată lumea avizată a spus că e vorba de o glumă, de o atenționare – și asta pentru că era vorba de oameni din proximitatea conducerii municipalității – întrucât taxele la complexele rezidențiale sunt mult-mult mai mari.
Aici intrăm deja în zona datelor neoficiale (adică neconsemnate încă pe hârtie). Taxe care, de regulă, se achită nu în bani, ci în apartamente: unul sau două ori unul duplex – în funcție de dimensiunea complexului rezidențial. La un pachet de 2-3 complexe rezidențiale ridicate de același antreprenor, în perioada boom-ului imobiliar se putea ajunge chiar și la o scară întreagă. Însă această situația e mult mai rară și pentru că e dificil de găsit atâția interpuși pe numele cărora să fie trecute proprietățile. La niște „taxe de urgență” așa de mari, nu mai miră pe nimeni că marii dezvoltatori imobiliari din Baia Mare sunt puțini la număr, dar cam aceeași. La fel cum nu e de mirare de ce investitorii care nu achită taxa de urgență nu ajung să construiască (ba, în anii de așteptare, chiar le devine proiectul de-a dreptul pietros).
În acest context, în care taxa de urgență de 5-6000 de euro e considerată de„specialiști” a fi o glumă, cea de 100 de euro – care, pe deasupra, mai și ajunge la bugetul public – pare chiar o utopie. Dar care merită încercată.
A. D. VERESCU
1 Comentariu în această postare
Luminita
Bizau bate campii.El vrea taxa de urgenta dupa ce tot ei au inventat o comisie de estetica care le baga oamenilor bete in roate.Iar nu in ultimul rand arhitectii seriosi fug de proiectele de pe raza municipiului,oare de ce?