181 ani de la nașterea Reginei Elisabeta a României, poetă, eseistă și scriitoare - 2 ore în urmă
Amenzi mai mari, dar și noi drepturi pentru șoferi, în anul 2025 - 3 ore în urmă
Agentul de poliție rănit în accidentul de la Borșa are nevoie urgentă de sânge - 7 ore în urmă
Programul de vizitare a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în aceste zile - 8 ore în urmă
Alocațiile de stat pentru copii vor crește de la 1 ianuarie 2025 - în urmă
Mulți turiști au ales să petreacă Crăciunul la pensiunile din Maramureș - în urmă
Programul ierarhilor maramureșeni, duminică, 29 decembrie - 1 zi în urmă
Se fac înscrieri la Raliul Zăpezii, aflat la cea de-a XV a ediție - 1 zi în urmă
Patinoarul, distracția copiilor aflați în vacanță - 1 zi în urmă
Florian Mătăsaru, dirijorul Fanfarei Municipale, împlinește astăzi o frumoasă vârstă - 1 zi în urmă
Misiuni de Crăciun: Pompierii maramureșeni au intervenit la 13 incendii în ultimele zile
Pompierii maramureșeni au intervenit în intervalul 22 – 26 decembrie la 16 situații de urgență, dintre care 13 au fost incendii.
Vineri, 22 decembrie, pompierii băimăreni au intervenit în Cavnic pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Flăcările au distrus circa 28 de mp din anexă și aproximativ 6 metri steri de lemne pentru foc. Pompierii Secției Fărcașa au lichidat un incendiu izbucnit la un coș de fum în urma căruia a ars funinginea din interiorul coșului.
Sâmbătă, 23 decembrie, pompierii militari băimăreni au intervenit la Groși, unde coșul de fum a unei locuințe a luat foc. Din fericire a ars doar funinginea din interior. La Sighet, pompierii au intervenit pentru lichidarea unui incendiu la o centrală termică. Focul a distrus circa 125 kg de peleți și instalația electrică din interiorul centralei. Pompierii lăpușeni au intervenit în Dobricu Lăpușului, unde un coș de fum a fost cuprins de flăcări. Pagubele au fost minime, arzând doar funinginea din interiorul coșului.
Duminică, 24 decembrie, în Sat Șugatag pompierii au lichidat un incendiu la un coș de fum. A ars doar funinginea din interiorul coșului necurățat. Pompierii din cadrul Detașamentului ”Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare au fost alertați despre producerea unui incendiu la o casă de locuit de pe Dealul Crucii. Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei și exista posiblitatea de extindere la vecinătăți. Au ars circa 120 de metri pătrați de acoperiș din lemn și aproximativ 60 de metri pătrați din acoperișul unei case din vecinătate. Pe strada Păltinișului, pompierii băimăreni au lichidat un incendiu izbucnit la o locuință improvizată. Au ars circa 30 metri pătrați din locuință. Pompierii vișeuani au intervenit în Leordina, unde o locuință a fost cuprinsă de flăcări. După lichidarea incendiului, pompierii au găsit o persoană decedată în interior. În urma incendiului a ars 90% din suprafața construcției. Tot duminică, pompierii din Vișeu de Sus au salvat un cățel, care era blocat în balconul unei clădiri dezafectate.
Luni, 25 decembrie, la Repedea pompierii au lichidat un incendiu în urma căruia au ars circa 10 metri pătrați dintr-o magazie de lemn și aproximativ 8 metri cubi de lemn pentru foc. Pompierii lăpușeni au fost chemați în Dealu Mare, unde au lichidat un incendiu izbucnit la acoperișul unei case. Au ars circa 4 metri pătrați de acoperiș și s-a deteriorat o parte din izolația din vată bazaltică. La Vișeu de Mijloc, pompierii au lichidat un incendiu în urma căruia a ars funinginea dintr-un coș de evacuare. Tot luni s-a intervenit cu motopompele din dotare pentru evacuarea apei din mai multe gospodării din localitățile: Baia Mare, Tăuții de Sus și Unguraș.
Marți, 26 decembrie, la Leordina, din cauza unui coș de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile din jur, acoperișul unei case a ars pe o suprafață de circa 4 metri pătrați. De asemenea, 8 metri pătrați de perete din rigips de la mansardă au fost deteriorați.
Având în vedere faptul că majoritatea incendiilor au avut ca și cauză probabilă coșul de fum necurățat sau neprotejat termic față de materialele combustibile din jur, pompierii vă sfătuiesc să respectați următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:
– curațați coșurile de fum minim de două ori pe an;
– nu utilizați coșurile de fum dacă sunt defecte;
– izolați corespunzător coșurile de fum față de materialele combustibile din jur.