Personalități maramureșene de ieri și de azi, născute în luna ianuarie

Într-o zi de 30 ianuarie 1956 se năștea la Coruieni (azi Coroieni), județul Maramureș, poetul și prozatorul Vasile Muste.
Cu o biografie impresionantă, și-a depănat firul vieții, având mereu cuvintele la îndemână.
Redactor al câtorva reviste și publicații literare, director al Casei de Cultură din Sighetu Marmației, prin scris și-a desăvârsit menirea pe acest pământ.
Astăzi îl găsim departe de casă, pe meleaguri străine, într-o capitală europeană, dar când vorbește despre sătucul lui natal, cuvintele din glas devin sacadate și se înnoadă undeva printre cămăruțele inimii.

DIRECT MM: Ați publicat peste douăzeci de volume de versuri și proză. Când ați dat frâu liber condeiului? Cât timp să fi trecut de atunci?

VASILE MUSTE: Până în anul 1989 n-am publicat nicio carte, am însă în revistele literare ale României, cel puțin trei cărți. Ardelean fiind, aveam la Cluj o editură care se numea „Dacia” și mi s-a cerut o carte, director fiind pe atunci Alexandru Căprariu. Am venit de la Coroieni cu ce trebuie să vină un maramureșean, cu un manuscris de poezii și cu multă horincă. Era un restaurant unde se întâlneau de obicei scriitorii. Au venit patru, le-am dat manuscrisul iar ei, analizându-l puțin, înainte de a gusta prea multă palincă au afirmat că lipsește ceva, iar ceva-ul, aveam să înțeleg că era poezia patriotică. Eu mi-am strâns ce aveam pe masă și le-am răspuns că mai am ce mânca la Coroieni.

DIRECT MM: Ati ajuns acasă și v-ați întrebat dacă ar fi bine să vă apucați să scrieți poezie patriotică?

VASILE MUSTE: Eu n-am putut să scriu așa ceva, și am știu asta incă de la începutul scrisului. Cartea nu a fost publicată din această cauză.Tata mi-a spus atunci: „vezi, ți-am spus eu că o să ai probleme”! Am pus versurile în podul casei, alături de cele împotriva partidului, ale morții lui Ion, ale țăranului român.

DIRECT MM: Care a fost soarta acestor poezii? Mai sunt și astăzi în podul casei?

VASILE MUSTE: Acum vreo 50 de ani am revenit în podul casei și mi-am căutat cele mai vechi poezii și am găsit acolo un volum de blesteme.L-am deschis și am găsit scrierile mele despre moartea țăranului român. Cartea începe cu doar câteva fraze și apoi cu un blestem auzit în satul meu, din gura unui bătrân.

DIRECT MM: Vă mai amintiți cum sunau versurile acelui blestem?

VASILE MUSTE: Cine m-a dat la necaz, să n-aibă pânză pe obraz
Sa n-aibă panză, să n-aibă cruce
Nici la groapă cine-l duce, nici groapa cine-i săpa
Sapă-i cine s-a-ndura.

Acest blestem este de pe vremea colectivizării și se află la începutul cărții mele. Este ultima carte pe care am publicat-o. Conține 12 blesteme. Coperta a fost realizată încă de pe când scriam blestemele, de fratele meu, pictorul Valentin Muste. S- a pierdut și a fost găsită prea târziu, când cartea era deja publicată. Dar și pe această copertă este tot o pictură de-a fratelui meu. Cartea este foarte scurtă și e cea de-a 26-a.

DIRECT MM: V-a rămas vreo carte la suflet din cele 26 ?

VASILE MUSTE: Da, e cartea „Eu nici în moarte n-am să pot muri” și mereu voi rămâne fidel poeziei de dragoste.

„Poți iubito, poți face asta
te-aș fi iubit și azi dacă-mi spuneai că nu
acum știu că de iubire nu voi muri
că ochii tai vor ține deasupra mea cerul senin.

Pentru bogata sa activitate literară, Vasile Muste a fost distins cu numeroase premii naționale.
A reprezentat România la Festivalul Internațional de Poezie de la Olomouc, Cehia
Grupaje din poeziile sale au fost traduse în mai multe limbi: engleză, germană, franceză, cehă, maghiară, ucraineană.

Inspirație și pentru cea de-a 27-a carte!

Lăcrimioara ZOTA