Tiberiu Utan s-a născut în anul 1930, în ziua echinocțiului de primăvară,„când sub cerul plin de parfumuri, pământul se primenește cu straie noi de iarbă, pomii își pun frunzele verzi, iar albinele, abia trezite din amorțealã, mai confundă câte o rază de soare cu părul blond al copiilor. În casa învățătorilor Maria și Teodor Utan din Vadu Izei era sărbătoare: sosea pe lume primul lor fiu, căruia, în bună tradiție ardelenească, aveau să-i dea nume de împărat roman: Tiberiu.” De mic e nevoit să-și părăsească locul natal împreuna cu părinții și fratele, în urma nedreptului Tratat de la Viena. Se vor stabili în satul Vinerea de lângă Orăștie dar vor trăi mereu cu dorul de casă. Mai târziu va pleca spre capitală, apoi va sta o perioadă la Roma, Atena.
În poeziile pe care le scrie își arată dorul pentru pământul natal. În gîndul poetului va fi mereu tărâmul Maramureșului dar și al Basarabiei. În 1993 va scrie poezia „Mareșalului fără de mormânt” .Iubirea de țară a dominat creațiile poetului .„Primul meu sfătuitor a fost tata. El mi-a pus în mână reviste și cărți fundamentale”, mărturisea pooetul. Studiile făcute la Institutul de Literatură, în țara lui Tolstoi, Cehov sau Esenin îl vor valorifica. A fost întotdeauna de partea anonimilor, celor predestinați a fi învinși. Cu gândul la ei va dedica versuri hamalilor „Nu, n-ar putea pământul însuși ține/ ce-a dus în cârcă un singur om ca tine” -Hamalul, plugarilor „Pe bobul cât o lacrimă de mic/ în mii de snopi, în fiecare spic/ cu linii fine, meșterit cu greu/ plugarule, săpat e chipul tău”- E chipul tău. Din 1975 și până la moarte, nu-și va mai strânge poeziile într-un nou volum. Avea 27 de ani, când anunța în jurnalul său un eveniment: „Azi am vorbit la telefon cu Arghezi”, ca, în continuare să explice:„Căuta pe cineva și eu i-am spus că lipsește”. Tiberiu va creiona în versuri portretele maeștrilor Arghezi, Bacovia, Sadoveanu. Îl vor interesa scriitorii adevărați, chiar și netipăriți. Pe poetul Marcel Mihalaș l-a cunoscut pe patul de spital.
Entuziasmat că a descoperit un talent, l-a angajat la redacția „Gazetei literare”. I-a iubit nu numai pe artiștii cuvintelor, ci și pe cei ai culorilor, ai scenei și ai cântecului. La moartea Mariei Tănase a scris poezia „Bocet la mormântul Mariei Tănase”. Avea obișnuința să scrie și să citească noaptea. Gingășia și spiritul ludic le va revărsa cu generozitate în cărțile dedicate copiilor, avându-l erou pe legendarul Ciopârțilă, pe care-l va răsfăța în fel și chip, cu care îi plăcea chiar să se identifice. Dragostea poetului pentru copii explică plăcerea și eficiența cu care a lucrat în
calitate de redactor-șef la Editura Tineretului și la Editura Ion Creangă. În ideea sporirii culturii generale a copiilor a îmbunătățit „Colecția școlarului”și a inițiat colecția de mare prestigiu „Biblioteca Jules Verne”. Vine vremea când se va închide în el. Stresul, regimul dictatorial, îl determină să nu mai râdă cu pofta de altădată. Când a împlinit 28 de ani, scria:„Nu, eu nu voi mai râde/Nu mai vreau să auzi clopotul gâtului meu,gâde!”
Moare la 29 mai 1994 și lasă moștenire cărți de poezii, bocete, povești pentru copii, legende, antologii. 
„Tiberiu Utan a fost și va rămâne în literatura română, unul dintre cei mai rafinați, mai discreți și autentici poeți patrioți, un închinător la altarul sacru al tradiției, dar și un înnoitor prin vasta sa cultură poetică, prin pasiunea de a traduce poezia lumii în limba noastră.”
Ion Brad
Noapte de primăvară
Deschide o fereastră spre noapte şi stai mut:
o pasăre albastră îşi ţese aşternut.
Ademeneşte-n slavă o lună ca de smalţ
spre care-mpins de aripi, îţi vine să te-nalţi.
Asculţi: îşi scoate colţul un mugur dintr-o ghindă –
gorunul de pe-acuma vrea braţele să-ntindă
peste milenii dure, spre fulger şi-spre nor;
în ferigile nopţii se culcă un cocor
Ciupercile roşcate cu albi pistrui pe chică
pe putrezit-frunzişul de toamnă îl ridică,
şi-nvie-un fir de rouă tot cerul, sub tulpină,
că intră primăvara năvală în grădină.
Tiberiu Utan
Lăcrimioara ZOTA
